În satul Dobra din comuna Şugag, pe Valea Sebeşului, între munţii Şureanu şi munţii Cindrel, mai funcţionează singura piuă şi vâltoare din zonă.

La Dobra exista în trecut chiar un lanţ de vâltori, un fel de spălătorii ecologice de capacitate mare, fără detergenţi, fără curent electric, dar foarte eficente pentru spălatul hainelor şi a altor obiecte din casă. Victor Avram, împreună cu mai mulţi proprietari de terenuri din apropierea Râului Dobra, au format în urmă cu mai bine de 100 de ani un iaz pentru aducerea apei spre instalaţiile hidraulice care urmau sǎ se construiască.

În următoarea perioadă s-au construit şase piue cu vâltori şi două mori pe acelaşi iaz. Acesta a construit între anii 1916 – 1918 vâltoarea, împreunǎ cu familia şi cu muncitori zilieri plǎtiţi de el. Apoi, în anul 1931 a mai construit o piuă şi o presă de ulei unde se storceau (presau) jir, nuci, floarea soarelui, sâmburi de bostan (dovleac) etc. Instalaţia foloseşte puterea apei pentru pâslirea ţesăturilor de lână, prin frecarea şi presarea lor între doi cilindri rotitori şi prin lovirea lor cu ciocane de lemn, într-un mediu cald şi umed. Prin viteza apei care intră într-un jgheab de lemn, rufele sunt învârtite într-un vârtej şi spălate exact ca într-o maşină de spălat, doar că fără detergent şi fără funcţia de ”uscare”. Cuva este făcută din scânduri (lăturoi), între care este lăsată o mică distanţă, pentru ca apa să poată ieşi. „Ţoalele” mari, cum ar fi păturile din lână, intrau iniţial într-un proces de spălare la piuă. Aceasta constă într-o instalaţie de bǎtut ţesǎturile din lână.

• Viața socială din jurul vâltorilor

Apa râului văii este direcţionată printr-un canal (iaz) făcut manual, în funcţie de nevoia debitului de care instalaţiile au nevoie. Intrarea apei în instalaţia propriu-zisă este stăvilită şi direcţionată cu ajutorul unor porţi (stăvilare) care se deschid manual, astfel apa poate cădea unde doreşte muncitorul de la piuă, spre una sau mai multe instalaţii în acelaşi timp, existând posibilitatea ca apa să fie lăsată să curgă fără să acţioneze nimic atunci când nu este curată din cauza ploilor sau a topirii zăpezilor.

Instalaţia cu ciocane pentru bătut ţesǎturile este acţionată din afara construcţiei de o roată mare din lemn cu paleţi, pusă în mişcare de forţa apei. De obicei, aceste două instalaţii tehnice populare, piua şi vâltoarea, funcţionează împreunǎ, de aceea pot fi alimentate de la aceeaşi sursă de apă. Sunt situaţii când pe lângă acestea mai funcţionau şi alte tipuri de maşinării bazate pe forţa apei, mori de măcinat, prese de ulei, joagăre pentru debitarea materialului lemnos. Toate acestea depind de debitul apei existent şi de capacitatea proprietarului de organizare. De obicei vâltorile erau folosite mai mult primǎvara, înaintea sǎrbǎtorilor de Paşte, când localnicii fǎceau curǎţenia generalǎ şi aveau un numǎr mare de ţoluri, straie de pat, pǎretare, lepedee etc., care erau aduse de la depǎrtare, puse pe mǎgar, pe cai de povarǎ sau cu cǎruţele.

„Ȋn jurul acestor instalaţii tehnice populare, unde se perindau permanent oameni din diferite zone, mai apropiate sau mai îndepǎrtate, era o adevǎratǎ viaţǎ socialǎ, bazatǎ pe poveşti de tot felul, bârfe, certuri, se formau legǎturi de dragoste între tineri şi nu numai. Pentru a pǎstra aceste îndeletniciri şi pentru a putea deţine o astfel de istalaţie nu era un lucru uşor, deoarece era o sursǎ de venit, aceste mici industrii populare erau atent monitorizate de autoritǎţile vremurilor pentru a pune taxe şi impozite administrative”, se precizează într-o prezentare a Centrului de Cultură „Augustin Bena” din Alba Iulia.

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News