Rămâi conectat

Știri din zonă

S-a încheiat cea de-a III-a ediție a a Masterclass-ului de Muzică Psaltică, organizat la Mănăstirea Oașa

sebesinfo.ro

Publicat

în

Între 30 octombrie și 2 noiembrie 2025, la Mănăstirea Oașa, județul Alba, s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Masterclass-ului de Muzică Psaltică, organizat de Școala de Muzică Psaltică, alături de Asociația Culturală „Byzantion”.

În fiecare zi de curs, participanții au fost inițiați în vastul tărâm al tehnicii vocale, sub îndrumarea tenorului Călin Brătescu. Prin diferite exerciții de emisie, de tonalitate, de postură, de respirație, dar și de relaxare în actul cântării, participanții au deprins cum să își descopere propria voce și să cânte cu naturalețe.

Cursanții s-au bucurat, de asemenea, și de ateliere interactive în care au pus în practică informațiile teoretice, prin care, cu un deosebit tact pedagogic, domnul Călin Brătescu a scos în evidență adevărata valoare a vocilor celor prezenți. Odată ce vocile au fost încălzite, participanții la eveniment au beneficiat de cursuri de aprofundare a muzicii psaltice susținute de către domnul lect. univ. dr. Adrian Sîrbu. Pornind de la gândul că muzica bisericească se regăsește în trei ipostaze – rugăciune, știință și artă –, acesta a afirmat că cea de-a treia ediție a Masterclass-ului a avut ca scop cercetarea ultimelor două caracteristici: știință și artă, explorarea muzicii în acest sens ducând inevitabil și la ținta pe care muzica psaltică o urmărește: rugăciunea.

Repertoriul propus spre studiu a avut în vedere aprofundarea unor cântări frecvente de la strană, dar și inițierea în studiul unora cu un grad mai mare de dificultate. În toate cele patru zile, participanții au oferit răspunsurile la Sfânta Liturghie, alături de monahii implicați zi de zi în viața liturgică. Astfel, s-a accentuat și mai mult faptul că cel mai bun loc de practică rămâne strana, prin mult studiu, inclusiv personal, dar și printr-o viață duhovnicească pe măsura darului de a lăuda pe Dumnezeu prin propriul grai. Ne-am bucurat împreună de un sfârșit de săptămână bogat din punct de vedere muzical și duhovnicește, participând împreună la slujba privegherii de sâmbătă seară, iar duminică la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, urmată de un concert al Corului Academic „Byzantion” și de o ultimă repetiție, sub forma unui mini-concert, a cursanților de la Masterclass, pe baza partiturilor studiate.

După cum a menționat în cuvântul de încheiere părintele protosinghel Silvan, starețul Mănăstirii Oașa, „prin acest eveniment se scrie o filă de istorie, întrucât se întărește unitatea de duh pe care românii au avut-o de-a lungul istoriei într-un mod tainic. Ardealul și Moldova s-au întâlnit pentru frumusețea cântului bizantin, demonstrând că granițele de pe orizontală se depășesc prin raportarea la unitatea de pe verticală. Toate aceste zile au fost posibile și datorită dăruirii și implicării tinerilor voluntari, cărora le mulțumim”.




Știri din zonă

Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.

În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești

sebesinfo.ro

Publicat

în

Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes