Rămâi conectat

Știri din zonă

Comuna Cut nu are viceprimar, la aproape doi ani de la alegerile locale. Vezi motivul

sebesinfo.ro

Publicat

în

Comuna Cut e află într-o situație neobișnuită, la aproape doi ani de la preluarea mandatelor, consilierii locali nu au reușit încă să-și aleagă un viceprimar.

Jurnaliștii de la ziarulunirea.ro au stat de vorbă cu primarul localității, Sorin-Gheorghe Bâsca, pentru a afla cauzele acestei întârzieri și momentul în care problema ar putea fi soluționată.

„Au fost mai mulți candidați. Și câte doi, trei, chiar și patru. Consilierii locali nu au reușit să creeze o majoritate pentru a putea alege un viceprimar”, a declarat edilul.

Pe lângă motivele menționate, un alt aspect care a dus la amânarea ocupării poziției de viceprimar, a fost absența de la ședințe. Totuși, Sorin-Gheorghe Bâsca speră ca în viitorul apropiat această situație să fie rezolvată, deoarece săptămâna următoare o să aibă loc o nouă ședință, în care poziția de viceprimar urmează să fie supusă la vot:

„Săptămâna viitoare o să am din nou o ședință și cred că o să se pună viceprimar până la urmă. Comunitatea nu a fost afectată deoarece am avut mai mulți bani la bugetul local”, a mai menționat acesta.

Componența Consiliului Local al comunei Cut, alcătuit din 9 consilieri, pentru mandatul 2024-2028 este următoarea:

1. Danciu Adrian-Ilie

2. Dăian Rafila

3. Ganga Claudiu-Săndel

4. Ghidău Cosmin

5. Nistor Ioan

6. Popa Ioan

7. Popa Lucian

8. Radu Ioan

9. Rahovean Ioan-Cristian

Atribuțiile viceprimarului din Comuna Cut sunt următoarele, potrivit unui document din data de 19.07.2021:

1. coordonează activitatea de salubrizare;

2. răspunde de iluminatul public din comună, aduce la cunoştinţa domnului primar şi semnalează deficienţele acestuia;

3. asigură întreţinerea drumurilor publice din comună, aduce la cunoştinţa domnului primar deficienţele privind circulaţia normală a traficului;

4. supraveghează şi întocmeşte documentaţia necesară pentru desfăşurarea orelor de muncă de către beneficiarii de venit minim garantat şi de către cei care efectuează orele de muncă în folosul comunităţii;

5. răspunde de activitatea privind protecţia mediului la nivelul comunei, asigură igienizarea râurilor ce traversează comuna;

6. îndeplineşte alte atribuţii încredinţate de primar şi consiliul local, conform actelor normative în vigoare;

7. viceprimarul este subordonat primarului şi, în situaţiile prevăzute de lege, înlocuitorul de drept al acestuia, situaţie în care exercită, în numele primarului, atribuţiile ce îi revin acestuia.




Știri din zonă

Șofer din Cut, reținut după ce ar fi condus haotic pe DN 1. Avea 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitatea Cut, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce ar fi fost depistat la volanul unui autoturism, pe DN 1, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 14 septembrie 2026. În jurul orei 14:11, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un autoturism circula haotic pe DN 1, pe direcția Sebeș-Răhău.

Polițiștii au oprit autoturismul pentru control pe DN 1, la intersecția cu DJ 106 M. La volan se afla un bărbat de 50 de ani, din Cut.

În urma testării cu aparatul alcooltest, polițiștii au constatat că acesta avea o concentrație de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Sebeș, pentru recoltarea de probe biologice și stabilirea alcoolemiei.

La data de 14 septembrie, polițiștii din Sebeș au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.




Citește mai mult

Știri din zonă

Motociclist din Cehia implicat într-un accident rutier pe Transalpina, în apropiere de Șugag. Pasagera a ajuns la spital

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un accident rutier s-a produs sâmbătă, 12 septembrie 2026, pe DN 67C, în afara localității Șugag, în zona Transalpinei. O femeie de 60 de ani, pasageră pe motocicletă, a fost rănită și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Potrivit polițiștilor, evenimentul a fost sesizat prin SNUAU 112 în jurul orei 10.38. Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 58 de ani, cetățean ceh, conducea o motocicletă pe DN 67C, pe direcția Șugag – Tău Bistra.

La kilometrul 105+800 de metri, într-o curbă, motociclistul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, moment în care s-a răsturnat.

În urma accidentului, pasagera, o femeie de 60 de ani, cetățeană cehă, a suferit leziuni corporale. Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Motociclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes