Administrație
Spitalul Municipal Sebeș achiziționează echipamente medicale, în valoare de peste 11 milioane de lei, pentru dotarea ambulatoriului integrat
Spitalul Municipal Sebeș a lansat luni, 3 noiembrie 2025, în SEAP, achiziția de echipamente împărțite pe 7 loturi în cadrul proiectului “Dotarea ambulatoriul integrat al Spitalului Municipal Sebeș”. Valoarea estimată fără TVA este de 11.663.446,53 lei.

Prin implementarea proiectului se urmărește asigurarea accesului egal la asistență medicală și asigurarea rezilienței sistemelor de sănătate, inclusiv în ceea ce privește asistența medicală primară, precum și promovarea tranziției de la îngrijirea instituționalizată către îngrijirea în familie sau în comunitate.
Primăria Sebeș a anunțat în luna aprilie 2025 obținerea unei noi finanțări nerambursabile, în valoare de 14.583.059,67 lei, pentru proiectul „Dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal Sebeș”, în cadrul apelului de proiecte „Investiții în infrastructura publică a ambulatoriilor unităților sanitare/structurilor sanitare publice – dotare” – Programul Sănătate 2021-2027.
Obiectivul proiectului este îmbunătățirea calității serviciilor publice de sănătate, prin dotarea cabinetelor ambulatoriului integrat al spitalului cu aparatură de specialitate performantă și de digitalizare, în vederea creșterii calității serviciilor publice de sănătate în regim ambulatoriu.
Prin proiect se vor dota cu echipamente noi și moderne cabinetele în care se desfășoară activitatea ambulatorie: cabinetul de medicină internă, cabinetul de cardiologie, cabinetul de chirurgie – ortopedie și traumatologie, cabinetul de dermatovenerologie, cabinetul de endocrinologie, cabinetul de alergologie, cabinetul de obstetrică – ginecologie, cabinetul de oftalmologie și ORL, cabinetul de psihiatrie și neurologie, cabinetul de diabet și boli de nutriție, cabinetul de pneumologie, cabinetul de gastroenterologie, cabinetul de reumatologie, cabinetul ambulatoriu pediatrie și cabinetul ambulatoriu recuperare.
Totodată, se va realiza dotarea laboratoarelor care deservesc ambulatoriului integrat al spitalului cu aparatură de specialitate performantă.
Prin proiect se va dota laboratorul care deservește ambulatoriul integrat al spitalului – laboratorul de radiologie și imagistică medicală.
1. ECHIPAMENTE IMAGISTICA RX+CT
– Aparate de radiologie
– Aparate de tomografie
Valoarea estimată fără TVA este de 5.075.000 lei;
2. ECHIPAMENTE DE DIAGNOSTIC IMAGISTIC – MAMOGRAF SI ECOGRAFE
– Aparate de mamografie
– Echipament de imagistica ecografica, cu ultrasunete si Doppler
Valoarea estimata fără TVA este 3.839.000,35 lei;
3. ECHIPAMENTE RECUPERARE MEDICALA
– Aparate de electroterapie
– Diverse aparate si produse medicale
Valoarea estimata fără TVA este 252.057,58 lei;
4. ECHIPAMENTE MEDICALE CABINETE AMBULATOR
– Echipamente medicale
– Diverse aparate si produse medicale
Valoarea estimata fără TVA este 1.810.843 lei;
5. ECHIPAMENTE STERILIZARE SI DEZINFECTIE
– Aparate de sterilizare, de dezinfectare si de igienizare
Valoarea estimata fără TVA este 438.032,8 lei;
6. MOBILIER MEDICAL
Valoarea estimata fără TVA este 139.478 lei;
7. MOBILIER NON-MEDICAL
Mobila (inclusiv mobila de birou), accesorii de mobilier, aparate de uz casnic (exclusiv dispozitive de iluminat) si produse de curatat.
Valoarea estimata fără TVA este 109.034,8 lei;

Administrație
Reorganizarea rețelei școlare din Sebeș pentru anul 2026-2027, aprobată de Consiliul Local
Consiliul Local al Municipiului Sebeș s-a întrunit miercuri, 9 septembrie 2026, într-o ședință extraordinară convocată de îndată, pentru a analiza și aproba proiectul de hotărâre privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiu.

Demersul vine în urma unor decizii adoptate la nivelul Ministerului Educației și Cercetării și presupune modificări în structura mai multor unități de învățământ din Sebeș și localitățile aparținătoare.
Reorganizarea, declanșată printr-un ordin al Ministerului Educației
Procedura administrativă a fost inițiată în urma adresei Inspectoratului Școlar Județean Alba nr. 5333 din 4 septembrie 2026, transmisă Primăriei Sebeș și înregistrată la instituție în data de 8 septembrie.
Prin această adresă a fost transmis Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 5594 din 31 august 2026, document care reglementează reorganizarea a trei unități de învățământ din municipiu: Liceul Tehnologic Sebeș, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” și Școala Gimnazială Nr. 2 Sebeș.
Hotărârea adoptată la nivel local actualizează rețeaua școlară stabilită prin HCL nr. 392/2025 pentru anul de învățământ 2026-2027.
Patru unități de învățământ cu personalitate juridică
În urma reorganizării, în Sebeș funcționează patru unități de învățământ de stat cu personalitate juridică, împreună cu structurile arondate acestora.
Liceul Tehnologic Sebeș își păstrează statutul de unitate de învățământ cu personalitate juridică.
Grădinița „Copiilor Voioși” Sebeș va avea în structură Creșa „Copiilor Voioși”, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Sebeș și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 Sebeș.
Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Sebeș va avea în subordine Școala Gimnazială „Silviu Cărpinișan” Sebeș, Grădinița cu Program Normal Lancrăm, Grădinița cu Program Normal Nr. 8 Sebeș și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 Sebeș.
Școala Gimnazială Nr. 2 Sebeș va avea în structură Școala Gimnazială Răhău și Grădinița cu Program Normal Răhău.
Ce alte unități fac parte din rețeaua școlară
Rețeaua de învățământ de stat din municipiu este completată de Colegiul Național „Lucian Blaga”, Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu”, Școala Gimnazială Petrești și Liceul German Sebeș.
În sectorul particular sunt incluse Grădinița „Heidi”, Grădinița „Sfântul Nicolae”, Grădinița „Mirela” și Școala Postliceală „Henri Coandă”.
Reorganizarea se aplică pentru anul de învățământ 2026-2027 și are la bază prevederile legislației în vigoare privind organizarea rețelei școlare și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar.
Administrație
Un nou centru multifuncțional pentru copii va fi amenajat pe strada Tipografilor, din Sebeș
Amplasamentul de pe strada Tipografilor a fost predat astăzi pentru demararea proiectului privind realizarea unui centru multifuncțional destinat copiilor, conceput pentru a susține activitățile sportive, educative și culturale și pentru a contribui la dezvoltarea programelor extrașcolare din comunitate.

Proiectul prevede reorganizarea și modernizarea amplasamentului, prin amenajarea unor facilități sportive exterioare care să răspundă nevoilor copiilor și tinerilor. Vor fi realizate un teren de sport multifuncțional, un teren de volei și un teren de baschet cu dimensiuni reduse, de tip half-court.
Investiția va include și amenajarea infrastructurii exterioare aferente: alei pietonale, spații de siguranță, zone verzi, mobilier urban și iluminat.
În cadrul proiectului va fi construită și o clădire cu funcțiuni conexe, destinată atât activităților sportive, cât și celor educative și recreative. Clădirea va cuprinde vestiare, grupuri sanitare, spații pentru depozitarea echipamentelor sportive, săli pentru activități educative, recreative și culturale, precum și spații tehnice și administrative.

Prin această investiție, amplasamentul de pe strada Tipografilor va fi transformat într-un spațiu modern și accesibil, destinat copiilor și activităților comunitare, cu scopul de a crea condiții mai bune pentru mișcare, educație, socializare și petrecerea timpului liber.
Proiectul beneficiază de finanțare în baza Contractului nr. 8757/26.11.2025, încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin OIR PECU Regiunea Centru, în calitate de autoritate de management pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială.
Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 5 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 9 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 10 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…






















