Sport
„Alb-verzii”, înfrângere la scor în primul meci al returului: Politehnica Timișoara – Hidro Mecanica Șugag 6-0 (3-0)
Hidro Mecanica Șugag a fost spulberată sâmbătă, de Politehnica Timișoara, scor 0-6 (3-0), într-un meci în care echipa de pe Valea Sebeșului a făcut, din nou, doar figurație.

Alb-violeții s-au impus la scor în „jocul-revanșă” cu „lanterna” Hidro Mecanica Șugag. A fost 6-0 pentru Poli pe stadionul Electrica, în prima etapă din returul sezonului regular (a XII-a din C7).
Înaintea startului a fost ținut un moment de reculegere în memoria fostului internațional și selecționer al României – Emeric Ienei, care a murit în urmă cu trei zile și a fost înmormântat chiar astăzi la Oradea.
În ciuda ploii, pe teren, era minutul 4 când oaspeții au cedat la prima acțiune notabilă a poliștilor. Cornerul lui Marincu fiind concretizat cu capul de Relu Vlaicu din fața portarului Șerban. S-a făcut 2-0 peste 14 minute, când Haiduc a așezat în careu pentru Iosif Rotariu iar acesta din urmă a șutat sub bară. La acest scor echipa din Șugag a avut șansa unui gol neașteptat, când căpitanul Budin a trimis în minutul 32 din lovitură liberă o minge care a lovit transversala porții lui Enășescu. Dar în rest jocul a curs cam într-o singur direcție iar scorul pauzei a fost stabilit de căpitanul Marincu (min. 44), cu un șut lângă bară, după ce a profitat de o minge venită involuntar de la colegul Popa în interiorul careului.
Repriza secundă a început cu un nou gol în poarta Șugagului. De această dată Vasluian a înscris pentru 4-0 cu o scăriță peste Șerban ieșit în întâmpinare ușor lateral în careu. David Popa a marcat și azi cu capul, acum în minutul 63 după o centrare din banda stângă. În fine, scorul final a fost stabilit de … un jucător al Hideo Mecanicii, portarul Șerban intervenind greșit cu brațele la o centrare din minutul 66. În ciuda altor ocazii, în special ale lui Haiduc, scorul a rămas 6-0 până la final.
• Au evoluat formațiile:
Politehnica Timișoara: Enășescu – Vlaicu (79, Bologa), P. Paul, C. Toma – Vasluian, Marincu (cpt.; 70, E. Adam), Vîrtej (79, Pureca), Rotariu, Clemeniuc (70, Gogor) – Popa (70, Cooper), Haiduc. Pe bancă: Mosoarcă – Amariei, Avramescu și Cociș. Antrenor: Dan Alexa.
Hidro Mecanica Șugag: Șerban – Kosmyna-Vingărzan, Budin (cpt.), Gheorghiță, Hrăpianu – Neagu, Cîmpean (26, Domșa) – Găldean, Morariu (65, C. Boldor), Todoran – S. Bucur (84. D. Pop). Pe bancă: Pîrv, Dreghiciu – Crețu. Antrenor: Radu M. Andone.

Sport
„Leii”, semieșec pe teren propriu: CSM Sebeș – ACS Școala de Fotbal Valea Frumoasei 0-0
CSM Sebeș a încheiat la egalitate, scor 0-0, confruntarea cu Școala de Fotbal Valea Frumoasei, disputată sâmbătă pe „Pierlarul”, după un meci în care gazdele au irosit numeroase ocazii de gol.

Deși au căutat în repetate rânduri drumul spre poarta adversă, sebeșenii nu au reușit să concretizeze oportunitățile create, iar tabela de marcaj a rămas „imaculată” până la fluierul final.
Rezultatul consemnează o premieră pentru CSM Sebeș în actuala ediție a SuperLigii Alba, fiind primul meci în care formația nu reușește să înscrie.
În ciuda ocaziilor avute, echipa din Sebeș a fost nevoită să se mulțumească doar cu un punct, într-o partidă în care eficiența la finalizare a făcut diferența dintre victorie și remiză.
Sport
SuperLiga Alba: Școala de Fotbal Valea Frumoasei – Spicul Daia Română 6–2 (2–1)
ACS Valea Frumoasei a învins Spicul Daia Română cu scorul de 6-2 (2-1). Oaspeții au încheiat partida în nouă oameni, după eliminările lui Trif (18) și Onacă (69).

Deși au deschis scorul, jocul celor de la Spicul Daia Română s-a stins treptat, iar echipa din Săsciori, purtată de tripla lui Greapcă, a obținut cea mai clară victorie a sezonului și scorul rundei. Succesul vine după o perioadă dificilă, în care echipa acumulase un singur punct în patru meciuri.
Pentru ACS Valea Frumoasei au debutat într-un meci oficial Paul Constantin și Tiron David, ambii născuți în 2011 și formați în propria pepinieră. Ne bucurăm că munca depusă la nivelul echipelor de juniori dă roade și că tinerii noștri primesc șansa de a face pasul spre fotbalul mare. Felicitări și mult succes în continuare!
Au marcat: Greapcă (19, penalty; 79, 90), Hăprianu (22), Comșa (49), E. Codrea (68) / Pașca-Igna (5), Beda (90+2).
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 12 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…























