Rămâi conectat

Sport

Hidro Mecanica Șugag se retrage din Liga a 3-a. Motivul este de natură financiară

sebesinfo.ro

Publicat

în

Hidro Mecanica Șugag, „lanterna roșie” din Seria a VII-a a Ligii 3, se retrage din eșalonul terț în această iarnă, urmând să abandoneze activitatea competițională.

Soarta echipei de fotbal a fost discutată în ultima ședință de Consiliu Local, joi, 29 ianuarie 2026, și s-a ajuns la această hotărâre, inevitabilă și dureroasă, din motive financiare. În aceste zile, vor fi întocmite documentele către Federația Română de Fotbal în vederea retragerii din campionat.

„În principiu, da, din păcate, ne vom retrage. Nu mai putem să ținem echipa, nu mai rezistăm financiar. Lipsa fondurilor ne-a făcut să luăm această decizie. Președintele Ioan Budin urmează să trimită adresă oficială către FRF”, a precizat primarul Constantin Jinar.

„Am ținut la echipă ca la ochii din cap, am modernizat stadionul, am făcut tribună cu scaune, am lungit-o cât am putut, dar s-au acumulat multe datorii. Pentru a rezista la acest nivel, ai nevoie minim de 800.000 de lei. Nu sunt resurse suficiente, ne-am bazat și pe anumiți sponsori, însă… Sunt mai multe aspecte, nu au existat rezultate, ne trebuie mulți jucători, apasă și problema financiară”, a mai punctat Constantin Jinar.

Debutantă în eșalonul terț, formația de pe Valea Sebeșului a cucerit numai două puncte în primele 17 etape, fiind cea mai modestă echipă de pe a treia scenă, o remiză fiind înregistrată în runda inaugurală, la Cugir, cu Poli Timișoara. Și în toamnă, s-a pus problema retragerii din Liga 3, în octombrie, după 0-6 cu CSU Alba Iulia, când președintele Ioan Budin, unul dintre finanțatori, a și demisionat temporar. În cele din urmă s-a continuat activitatea, s-au reluat antrenamentele în 19 ianuarie, s-au căutat jucători, s-au purtat tratative, s-a disputat și un meci de verificare cu Inter Sibiu (1-4).

Vestea neașteptată a dus la anularea amicalului de sâmbătă, cu Școala de Fotbal Valea Frumoasei. Jucătorii din lot vor fi liberi de contract, a fost anunțat și antrenorul Radu Andone, iar rezultatele din ultimele 5 etape ale sezonului regular vor fi omologate 0-3, la „masa verde”, în favoarea adversarilor.

• Jucătorii sunt liberi

În vara trecută, Hidro Mecanica Șugag a promovat în Liga 3 fără a juca, adversarul din Covasna neavând drept de joc. În cazul retragerii, Hidro Mecanica ar trebui să ajungă în ultimul eșalon competițional județean (respectiv Liga 5, a șasea divizie)! În consecință, Alba va pierde una dintre reprezentantele în eșalonul terț, iar în primăvară Seria a VII-a va avea un număr impar de echipe.




Sport

„Leii”, la cea de-a patra victorie în SuperLiga Alba: Academia Șona – CSM Sebeș 2-4 (1-1)

sebesinfo.ro

Publicat

în

Echipa pregătită de Doru Oancea a obținut o nouă victorie în Superliga Alba, impunându-se cu 4-2 (1-1), în deplasare, la Șona, în etapa a 5-a a competiției.

Partida nu a fost una ușoară pentru formația oaspete, care a întâlnit un adversar incomod, pe un teren dificil. După 1-1 la pauză, CSM Sebeș a reușit să se desprindă în repriza secundă și să obțină toate cele trei puncte puse în joc.

Golurile sebeșenilor au fost marcate de Grosu (min. 12), M. Găldean (min. 65), Cristea (min. 75) și Glonț (min. 76). Pentru gazde au înscris R. Vuțu și M. Tântea.

Antrenorul Doru Oancea a început partida cu Șerban – Vintilă, Popescu, Șt. Radu, Cunțan – M. Găldean, Grosu, Buligă (66, Cristea) – Maghiari (58, Glonț; 84, Moise), E. Vlad (46, Todea), B. Găldean (87, Cl. Lăncrănjan). Pe banca de rezerve s-au mai aflat Lazăr, Davel, Rădac și Cătană.

„A fost un meci dificil pe acest teren, pe care ne-am adaptat mai greu. Gazdele au exploatat la maximum ce au avut, am luat goluri ușoare, însă sunt mulțumit de cele trei puncte”, a declarat Doru Oancea.

La rândul său, Dani Popa, președintele secției de fotbal, a apreciat evoluția echipei: „Îi felicit pe băieți și pe antrenori pentru atitudine, pentru efort și pentru că ne-am atins scopul. Cei care au intrat de pe bancă au făcut-o foarte bine în fața unei echipe incomode și ambițioase”.

Victoria de la Șona reprezintă al patrulea succes al sezonului pentru formația pregătită de Doru Oancea.

În etapa a 6-a, programată sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 16:30, echipa va evolua pe teren propriu împotriva formației CSM Aiud.




Citește mai mult

Sport

A treia victorie în patru etape pentru echipa lui Doru Oancea: CSM Sebeș – Performanța Ighiu 2-0 (0-0)

sebesinfo.ro

Publicat

în

Echipa pregătită de Doru Oancea a obținut o nouă victorie în Superliga Alba, impunându-se cu scorul de 2-0 în fața formației Performanța Ighiu, într-o partidă disputată pe „Pielarul”. Succesul reprezintă a treia victorie din primele patru etape, un parcurs pozitiv pentru o formație aflată încă în proces de construcție.

Partida a fost una echilibrată în prima repriză, cu puține momente spectaculoase. Formația gazdă nu a reușit să-și construiască în mod constant acțiunile ofensive, intrând deseori în jocul Performanței Ighiu care a pus accent pe lupta pentru fiecare minge și care a încercat să limiteze spațiile disponibile.

După pauză, jocul s-a schimbat total. Echipa lui Doru Oancea a preluat controlul partidei, a avut o posesie mai bună și a început să construiască mai mult în apropierea careului advers. Presiunea a dat rezultate în minutul 71, când M. Găldean a transformat o lovitură de la 11 metri și a deschis scorul.

Performanța Ighiu nu a renunțat la luptă, însă gazdele au gestionat bine finalul partidei. În minutul 90, Moise a înscris pentru 2-0 și a stabilit scorul final.

Doru Oancea a început partida cu Șerban – Grosu, Șt. Radu (56′ Moise), Popescu, Cunțan – Maghiari (86′ Cătană), Cristea (46′ Vintilă), M. Găldean, Buligă (75′ Cl. Lăncrănjan), B. Găldean – E. Vlad (46′ Todea). Pe banca de rezerve s-au aflat Lazăr, Davel, Alisie și Șerb.

Partida a fost condusă de o brigadă de arbitri din Alba Iulia, avându-l la centru pe Darius Iviniș, asistat de Bogdan Prodan și Cristian Man.

După patru etape, echipa contabilizează trei victorii, iar următorul meci este programat sâmbătă, 26 septembrie 2026, în deplasare, cu ACS Academia Șona. Partida va începe la ora 17:00.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes