Rămâi conectat

Știri din zonă

DJ 106F, care leagă comuna Gârbova de limita cu județul Sibiu, reabilitat în proporție de 90%

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un nou drum din județul Alba a fost reabilitat. Este vorba despre DJ 106F, dintrre  Gârbova și limita cu județul Sibiu.

„Am efectuat, în acest sfârșit de săptămână, alături de primarul social-democrat Ioan Muntean, o vizită pe șantierul drumului comunal care face legătura între Gârbova și Poiana Sibiului. Acesta este finalizat în proporție de 90% și va fi deschis circulației zilele următoare. Drumul reprezintă o nouă ”poartă de acces”, din județul Alba, în județul Sibiu și scurtează distanța din Gârbova până pe Transalpina cu mulți kilometri.

Acest lucru înseamnă, pe de o parte, că turiștii care merg pe Transalpina pot ajunge mult mai ușor în Gârbova – comună deosebită, locuită odinioară de sași, cu obiceiuri și tradiții interesante, potențial turistic și obiective care merită vizitate. De asemenea, drumul deservește foarte multe terenuri agricole cultivate în fiecare an.

Finanțarea lucrărilor de modernizare a fost asigurată prin Planul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), fiind aprobată și susținută de Guvernul Social-Democrat. Lucrările au fost stopate din cauza scumpirilor la materialele de construcții, fiind reluate în urma diligențelor depuse de primarul PSD Muntean Nelutu .

Drumul necesar a fi reabilitat are circa 3 kilometri în județul Alba, pe acesta fiind așternut asfalt. Circa 600 de metri de drum greu accesibil se află în județul vecin. În urma demersurilor primarului PSD Ioan Muntean acest tronson a intrat în planurile de modernizare ale Consiliului Județean Sibiu.

Mă bucur pentru această reușită și pentru locuitorii din Gârbova și împrejurimi! PSD a susținut mereu proiectele importante pentru comunitate, proiectele de infrastructură fiind pe primul plan!”, a scris pe pagina personală de facebook, Corneliu Mureșan, viceprefect al Județului Alba.




Știri din zonă

Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.

În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești

sebesinfo.ro

Publicat

în

Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes