Rămâi conectat

Sebeșeni

Un profesor din Sebeș are o pasiune inedită. Acesta crește găini din rasa pitică încălțată mii de flori

sebesinfo.ro

Publicat

în

Dan Popescu este din Sebeș și este ărofesor de geografie la Școala Gimnazială din Săsciori. Acesta a găsit în creşterea găinilor de rasă atât o pasiune, cât şi o ocupaţie pe care să o realizeze după orele de program. Bărbatul crește găini de rasă, cunoscute sub numele de găini de porțelan sau rasa pitică încălțată mii de flori.

Pasiunea lui Dan pentru animale a existat de mic copil. Păsările i-au plăcut cel mai mult, astfel că în urmă cu 10 ani a început să înmulţească rapid numărul de găini din rasa pitică încălțată mii de flori, iar în prezent bărbatul are aproximativ 60 de exemplare. Găinile sunt cea mai mare pasiune a sa, în care investeşte bani, dar mai ales timp.

Nu orice fel de găini i-au atras atenţia crescătorului, ci în special rasele pitice. Aşa a ajuns să își îndrepte atenția spre rasa mii de flori. Lumea iubeşte această rasă mai ales pentru colorit și penele în formă de evantai care le îmbracă picioarele, acesta fiind şi specificul rasei.

“Sunt niște păsări destul de sensibile, trebuie crescute pe suprafețe uscate, să nu pătrundă umezeala la ele, pentru că încălțările trebuie să fie foarte bine protejate de frig. Penajul și încălțările trebuie să fie foarte frumoase, să arate foarte bine, la fel desenul. Corpul, gâtul trebuie să fie bine arcuit, iar coada să fie destul de scurtă, nu foarte amplă.

În general, am evitat să cresc cocoși care prezintă coada în formă de seceră. Nu este o găină pretențioasă din punct de vedere al mâncării. Consumă boabe de porumb, floarea soarelui și grâu. În rest, are nevoie în permanență de apă. Găinile produc până la 200 de ouă pe an, dar de obicei foarte greu cad cloșcă, iar ouăle le pun la incubatoare pentru a scoate mai mulți pui”, spune crescătorul.

Nu se gândeşte să facă o afacere din creşterea acestor găini, este mai mult o pasiune, pentru că păsările sale sunt mereu atracţiile concursurilor la care participă, premiile venind de fiecare dată. Cu toate acestea specia este una cu potenţial economic, prețurile pornind de la câteva zeci de lei și ajungând până la sute de lei pentru campioni.

Chiar dacă în prezent timpul petrecut la catedră și micii învățăcei îi ocupă cea mai mare parte a timpului, după pensionare Dan își dorește să se retragă undeva la țară și să se ocupe de creșterea găinilor.

Dezvoltată de Michael Van Gelder în anii 1890, rasa de porțelan sau mii de flori a devenit tot mai apreciată în cadrul expozițiilor și tot mai achiziționată de cei care aleg să crească păsări de curte. Găinile din această rasă au picioarele scurte și acoperite cu pene până la gheare, corpul plin și gâtul bine dezvoltat, iar coada este deschisă și stă ridicată. Un exemplar cântărește între 0.5 – 1 kg și are media de viață cuprinsă între 8 și 12 ani. În prezent se cunosc mai multe varietăți ale acestei rase, printre care găinile cu gâtul auriu, cele negre, multicolore sau mii de culori și albe.

Aparținând unei rase ornamentale, găinile depun aproximativ 3 ouă pe săptămână și pot fi hrănite cu produse din comerț, adică furaje combinate sau nu, dar trebuie ținut cont și de faptul că, în condițiile în care sunt crescute în spațiu deschis, beneficiază și de hrană din natură – insecte, semințe, iarbă etc., iar un lucru care nu trebuie să îi lipsească, ca și altor păsări de altfel, este apa.

Faptul că au picioarele scurte reprezintă un dezavantaj deoarece păsările dezvoltă acarieni mai ușor, dar greu de observat, iar iarna, dacă sunt lăsate în aer liber, penele adună noroi și/sau zăpadă, care trebuie îndepărtate deoarece pot suferi repede degerături. Un alt dezavantaj al mărimii găinilor, este faptul că poate fi o pradă ușoară pentru păsările răpitoare.




Sebeșeni

La doar 13 ani, sebeșeanca Alexandra Sas își face debutul literar cu volumul „Clipa și Gândul”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Poezie, proză scurtă și reflecții despre familie, viață, adevăr și frământările interioare ale adolescenței, reunite într-o carte semnată de o tânără autoare din Sebeș.

La doar 13 ani, Alexandra Sas, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, face primii pași în lumea literaturii cu volumul „Clipa și Gândul”, o carte care reunește poezii și proză scurtă și care surprinde, prin sensibilitate și profunzime, universul interior al unei tinere aflate la început de drum.

Evenimentul de lansare a avut loc joi, 3 septembrie 2026, de la ora 16:00, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș, într-o atmosferă încărcată de emoție. Alături de Alexandra s-au aflat familia, profesorii, prietenii, colegii, apropiații și oficialități locale, care au venit să îi fie alături la un moment important din parcursul său artistic.

„Clipa și Gândul”, între poezie și proză

Volumul semnat de Alexandra Sas impresionează prin sensibilitatea cu care autoarea își exprimă gândurile, emoțiile și întrebările despre lumea în care trăiește. Într-o perioadă în care tehnologia și rețelele de socializare ocupă tot mai mult din timpul copiilor și adolescenților, cartea Alexandrei readuce în atenție plăcerea lecturii și a scrisului, dar și nevoia de reflecție asupra unor teme care depășesc vârsta autoarei.

Cartea este structurată în două părți. Prima, intitulată „POEZII”, propune cititorului un univers liric dominat de întrebări despre identitate, familie, viață, adevăr, iluzie și frământările sufletești.

Printre poeziile cuprinse în volum se regăsesc:

  • „EU SUNT”
  • „POVESTEA UNEI FETE”
  • „FAMILIA”
  • „DE CE… VIAȚĂ?”
  • „CORTINA ADEVĂRULUI”
  • „CE FOLOS ARE?”
  • „O LUPTĂ INTERIOARĂ”
  • „NU MĂ POT ÎNȚELEGE”
  • „TOTUL ESTE O ILUZIE?”

Titlurile reflectă preocupările unei adolescente care încearcă să înțeleagă mai bine atât lumea din jur, cât și propriile trăiri.

Cea de-a doua parte a volumului, intitulată „CAPITOLE”, este dedicată prozei scurte. Trecerea de la vers la proză evidențiază dorința tinerei autoare de a experimenta forme diferite de expresie și de a-și construi propriile universuri narative.

Dacă în poezii Alexandra își exprimă mai direct emoțiile și gândurile, textele în proză îi oferă posibilitatea de a dezvolta personaje, situații și întrebări, completând astfel perspectiva propusă în prima parte a cărții.

O carte susținută de profesori și oameni apropiați

„Clipa și Gândul” beneficiază și de contribuția mai multor persoane care au sprijinit demersul literar al Alexandrei.

Volumul este prefațat de prof. Nadia Vesa și prof. dr. Monica Grosu, iar coperta a fost realizată de prof. Camelia Zurman, artist plastic.

Ilustrațiile care însoțesc textele sunt semnate de Mihai Muică și Nadia-Ioana Pop, acestea contribuind la identitatea vizuală a cărții și la atmosfera creată de textele tinerei autoare.

Fotografiile din volum aparțin Alexandrei Sas, profesorului Rodica Mihu, domnului Viorel Sas și domnișoarei Tania-Maria Limbean.

Un început de drum literar

Prin „Clipa și Gândul”, Alexandra Sas își asumă curajul de a-și face publice gândurile și emoțiile și de a transforma întrebările vârstei într-un proiect literar.

Lansarea volumului la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș marchează astfel nu doar apariția unei cărți, ci și începutul unui posibil parcurs literar pentru o elevă care, încă din anii de gimnaziu, descoperă puterea cuvântului scris.

„Clipa și Gândul” este, în esență, o invitație la introspecție și la redescoperirea unor lucruri simple, dar importante: familia, adevărul, emoția, întrebările despre viață și, mai ales, puterea de a pune în cuvinte ceea ce se află în interiorul nostru.




Citește mai mult

Sebeșeni

Părintele Dacian Oprea despre Ionaș Lazăr, cel mai tânăr „arhidiacon” din România: „Este o adevărată bucurie să îl avem alături la Sfânta Biserică a Spitalului Municipal Sebeș”

sebesinfo.ro

Publicat

în

La biserica Spitalului Municipal Sebeș este foarte de folos la toate cele ecleziale un copil minunat, Ionaș Lazăr. Comunitatea de acolo îl alintă cu drag „arhidiaconul”.

„Deși este încă mic, vine cu multă seriozitate, liniște și dragoste pentru slujbă, fiind mereu aproape atunci când este nevoie. Este o adevărată bucurie să îl avem alături la Sfânta Biserică. Felicitări părinților pentru frumoasa creștere și pentru iubirea de Dumnezeu pe care au sădit-o în sufletele copiilor! O familie binecuvântată, cu 5 copii crescuți în credință, respect și dragoste de biserică. Dumnezeu să îi ocrotească pe toți și să le răsplătească dragostea și jertfa pentru cele sfinte!”, a relatat părintele Dacian Iustinian Oprea.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes