Învățământ-Cultură
Începutul anului școlar vine cu vești bune pentru elevii de la Liceul Tehnologic și Școala Gimnazială ”Mihail Kogălniceanu” din Sebeș
Primăria Municipiului Sebeș a obținut o finanțare nerambursabilă europeană (Fondul Social European – POCU 2014-2020) de peste 700.000 de euro (3.238.486,30 lei) pentru proiectul ”Parteneriat pentru acces egal la educație” cod proiect 107777, cu o durată de 36 de luni.
Proiectul prevede finanțarea programelor de tip școală după școală la Liceul Tehnologic și Școala Gimnazială ”Mihail Kogălniceanu” din Sebeș, precum și instruirea cadrelor didactice, dotarea unităților de învățământ și acordarea gratuită de rechizite și hrană pentru preșcolarii și școlarii din grupul țintă.
Beneficiarii activităților proiectului vor fi 290 de copii și elevi precum și 130 de cadre didactice, după cum urmează: 30 de copii de vârstă antepreșcolară de 2-3 ani, cuprinși în activități educaționale; 80 de copii de vârstă preșcolară care fac parte din grupuri cu risc de părăsire timpurie a sistemului de învățământ; 180 de elevi (cu vârste corespunzătoare învățământului preuniversitar); 120 de membri ai personalul didactic – personal didactic din învățământul preuniversitar și personal de sprijin din școli (mediatori școlari, consilieri școlari etc.); 10 manageri școlari (echipe manageriale de la nivelul școlilor și personal al partenerilor sociali în educație, inclusiv din ONG-uri).
Printre efectele pozitive ale punerii în practică a proiectului vor fi : Creșterea participării la educația ante-preșcolară prin activități activ – participativ-interactive a copiilor de vârstă ante-preșcolară și a participării la învățământul preșcolar în Municipiul Sebeș precum și acordarea de sprijin financiar și material acestora pentru facilitarea accesului la educație pe perioada a 5 semestre școlare; Diminuarea riscului de părăsire timpurie a școlii de către elevi prin participarea la programe de tip școală prietenoasă și acordarea de sprijin financiar și material pentru creșterea frecvenței școlare pe perioada a 5 semestre școlare; Sprijinirea tranziției școlare a copiilor în momentele critice pentru evitarea riscului educațional și diminuarea riscului de abandon școlar. OS 4. Dezvoltarea unor metode și mijloace inovatoare privind creșterea participării ante-preșcolare, preșcolare și școlare; Creșterea capacității profesionale a personalului didactic privind prevenirea și reducerea abandonului școlar prin participarea la cursuri de instruire în vederea promovării unor servicii educaționale de calitate orientate pe nevoile elevilor și principiilor școlii inclusive.
În noul an școlar care bate la ușă și în anii următori elevii și profesorii sebeșeni vor beneficia de sprijin financiar european și de dotări moderne astfel încât procesul de învățământ să fie tot mai performant, în beneficiul tuturor.

Învățământ-Cultură
80 de profesori și 372 de elevi, premiați la Sebeș pentru performanțele obținute la olimpiade
Ziua Educației a fost marcată la Sebeș printr-o festivitate de premiere dedicată elevilor și cadrelor didactice care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare din anul 2025–2026.

În cadrul evenimentului organizat marți, 6 octombrie, municipalitatea a acordat 452 de premii: 372 pentru elevi și 80 pentru profesorii care i-au pregătit și îndrumat. Valoarea totală a premiilor în bani și a diplomelor oferite s-a ridicat la 118.000 de lei.

Printre performerii din Sebeș se numără olimpicul internațional Victor Dobra și 27 de elevi care au obținut rezultate la faza națională a competițiilor școlare. Reprezentanții administrației locale au remarcat și numărul mare de elevi din ciclul primar premiați la concursuri de matematică și limba română.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga”, în parteneriat cu unitățile de învățământ din oraș. Programul festiv a inclus și momente artistice susținute de Eduard Schneider, cunoscut sub numele de DJ Phantom, care a recreat atmosfera din seria „Star Wars”. La final, participanții au fost invitați la o masă festivă pregătită special pentru elevii și profesorii premiați.
Învățământ-Cultură
Lecție despre responsabilitate și respect față de animale, pentru 156 de elevi din Sebeș
De Ziua Internațională a Animalelor, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Alba au desfășurat o activitate educativă alături de 156 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 2 Sebeș.

Întâlnirea a fost dedicată educației, responsabilității și respectului față de animale. Polițiștii le-au explicat copiilor ce presupune îngrijirea unui animal de companie și care sunt responsabilitățile unui proprietar.
Elevii au fost implicați în activități interactive și au învățat prin joc. Una dintre provocări a fost concursul „Fiecare picătură contează!”, în cadrul căruia copiii au trebuit să transporte apa, din pahar în pahar, până la recipientul aflat la capătul traseului. Echipa câștigătoare a fost cea care a reușit să strângă cea mai mare cantitate de apă fără să o verse.
O altă activitate a avut ca temă microciparea animalelor. Copiii au primit animale de pluș, unele dintre acestea având ascuns un microcip. Cu ajutorul cititoarelor speciale, elevii au avut misiunea de a identifica animalele „microcipate”, transformând exercițiul într-o adevărată provocare de detectiv.
La final, toți elevii au primit legitimații de „Polițist pentru o zi”, ca amintire a întâlnirii cu polițiștii care contribuie la respectarea legislației privind protecția animalelor.
Prin astfel de activități, polițiștii își propun ca informațiile despre protecția și îngrijirea animalelor să ajungă la copii într-un mod simplu, accesibil și memorabil.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…























