Rămâi conectat

Știri din zonă

Un bărbat de 39 de ani a ajuns la spital, în urma accidentului petrecut ieri pe DN 7, la Vințișoara

sebesinfo.ro

Publicat

în

Luni, 3 noiembrie 2025, în jurul orei 15.25, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 7, la kilometrul 330+900 de metri, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 7, pe direcția Sebeș-Cugir, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa și a intrat în coliziune cu acesta. Ulterior, autoturismul condus de bărbatul de 45 de ani a fost proiectat într-un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din Municipiul Sebeș, care circula regulamentar pe sensul opus de mers.

În urma evenimentului rutier, un bărbat, în vârstă de 39 de ani, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 62 de ani, a suferit leziuni corporale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Știri din zonă

Motociclist din Cehia implicat într-un accident rutier pe Transalpina, în apropiere de Șugag. Pasagera a ajuns la spital

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un accident rutier s-a produs sâmbătă, 12 septembrie 2026, pe DN 67C, în afara localității Șugag, în zona Transalpinei. O femeie de 60 de ani, pasageră pe motocicletă, a fost rănită și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Potrivit polițiștilor, evenimentul a fost sesizat prin SNUAU 112 în jurul orei 10.38. Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 58 de ani, cetățean ceh, conducea o motocicletă pe DN 67C, pe direcția Șugag – Tău Bistra.

La kilometrul 105+800 de metri, într-o curbă, motociclistul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, moment în care s-a răsturnat.

În urma accidentului, pasagera, o femeie de 60 de ani, cetățeană cehă, a suferit leziuni corporale. Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Motociclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Știri din zonă

O femeie a ajuns la spital, după ce o motocicletă s-a răsturnat pe DN 67C, în apropiere de Șugag

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineața pe DN 67C – Transalpina, în urma căruia o femeie, pasagară pe o motocicletă, a fost rănită.

Polițiștii din municipiul Sebeș au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la producerea evenimentului rutier. Din primele informații, motocicleta s-ar fi răsturnat pe partea carosabilă.

La fața locului se deplasează polițiștii, care urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul și să ia măsurile necesare pentru fluidizarea traficului.

ACTUALIZARE: „La data de 12 septembrie 2026, în jurul orei 10.38, polițiștii din municipiul Sebeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DN 67 C, în afara localității Șugag, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un cetățean ceh, în vârstă de 58 de ani, în timp ce conducea o motocicletă, pe DN 67 C, la kilometrul 105+800 de metri, pe direcția de mers Șugag-Tău Bistra, într-o curbă, nu ar fi adaptat viteza corespunzătoare și s-a răsturnat.

În urma evenimentului rutier, pasagera, o cetățeană cehă, în vârstă de 60 de ani, a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a mai transmis IPJ Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes