Învățământ-Cultură
Peste 500 de elevi din Sebeș și Răchita au participat la proiectul „Chimia, Super-puterea Mea 2.0”
Peste 500 de elevi, din Sebeș și Răchita, au participat la proiectul „Chimia, Super-puterea Mea 2.0”, găzduit de Liceul German.

Activitatea a avut ca scop principal promovarea chimia, participând la diferite experimente, modele și ore de lucru, aducând entuziasm și zâmbete în rândul tinerilor. Pe lângă elevii care au participat, la eveniment au fost prezenți și 70 de profesori și părinți care au fost implicați direct în activități.
„Final de proiect – „Chimia, Super-puterea Mea 2.0”
La Liceul German Sebeș, știința a prins viață prin experimente, joacă și multă creativitate. Peste 500 de elevi din Sebeș și Răchita au descoperit că atunci când intri în laborator cu curiozitate, chimia nu mai e doar o materie, devine o super-putere!
Ce am reușit împreună:
Ateliere DIY – elevii au construit modele moleculare și atomice, au descoperit „formula ciocolatei” și a hormonilor fericirii și iubirii, iar racheta buclucașă a adus zâmbete și entuziasm.
Salvez Planeta! – am fabricat detergenți eco-friendly și am discutat despre cum chimia poate fi prietenoasă cu mediul.
Te provoc la știință! – un quiz interactiv care a transformat cunoștințele de chimie într-o competiție plină de energie.
Expoziția finală – planșe, modele și experimente spectaculoase prezentate chiar de elevi, într-un eveniment care a arătat comunității cât de fascinantă poate fi chimia.
Rezultatele?
-500 de elevi implicați direct
-70 de profesori și părinți, beneficiari indirecți
-zeci de modele, experimente și ore de lucru
-100% curiozitate și implicare
Impactul proiectului s-a simțit nu doar în laborator, ci și în felul în care elevii privesc acum știința: cu curiozitate, încredere și dorința de a explora mai departe.
Felicitări tuturor elevilor, profesorilor, voluntarilor și partenerilor implicați, ați demonstrat că știința poate fi descoperită cu bucurie și poate deveni o super-putere care transformă comunitatea!”, a transmis Științescu Alba într-o postare publicată pe o rețea de socializare.

Învățământ-Cultură
Mențiune la etapa națională a Olimpiadei Tehnologii, calificarea Tehnician în Industria Alimentară, pentru Liceul Tehnologic Sebeș
STAN ESTERA CAMELIA, elevă a Liceului Tehnologic Sebeș, în clasa a XII-a C, a obținut Mențiune la etapa națională a Olimpiadei Tehnologii, calificarea Tehnician în Industria Alimentară, disciplina Industrie Alimentară, care s-a desfășurat la Codlea, jud. Brașov, în perioada 7-10 aprilie 2026.

Pasiunea ei pentru învățătură se reflectă în fiecare caiet îngrijit și în fiecare răspuns construit cu claritate. Nu se limitează la memorare, ci caută sensul profund al lucrurilor, abordând fiecare problemă cu logică și răbdare.

Participarea la olimpiada națională este rezultatul muncii, emoțiilor și sacrificiilor asumate. Mențiunea obținută confirmă valoarea și efortul ei constant, iar ea o primește cu modestie și bucurie, ca pe un pas firesc înainte.
Nu în ultimul rând, în spatele acestor frumoase realizări se regăsește munca asiduă, pregătirea și încrederea profesorului coordonator Cristina Tudorache.
Învățământ-Cultură
Moga Ana Maria Alexandra, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, premiul I la Olimpiada Națională de Limba Spaniolă
Moga Ana Maria Alexandra, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, a obținut premiul I la Olimpiada Națională de Limba Spaniolă, desfășurată în perioada 6–10 aprilie 2026, la Focșani.

Rezultatul remarcabil a fost confirmat prin punctajul de 99,5, unul dintre cele mai ridicate la nivel național, evidențiind nivelul înalt de pregătire și performanță.

Această reușită este rezultatul muncii susținute, al ambiției și al unei pregătiri individuale intense, demonstrând excelența în domeniul studiului limbilor străine.
Performanța obținută reprezintă un motiv de mândrie pentru comunitatea locală și reconfirmă valoarea elevilor din Sebeș în competițiile școlare naționale.
Felicitări pentru această performanță remarcabilă și mult succes în continuare!
Învățământ-Cultură
Locul I pentru Liceul Tehnologic Sebeș la Olimpiada Națională de Limbi Romanice – limba spaniolă
Raul Daniel Goia, elev al Liceului Tehnologic Sebeș, în clasa X B, a obținut Locul I la Olimpiada de Limbi Romanice, Limba Spaniolă, normal, desfășurată la Focșani, în perioada 6-10 aprilie 2026.

Raul, cu perseverență și seriozitate în pregătire, a confirmat așteptările, convingând juriul în cadrul celor trei probe ale competiției – scrisă, de înțelegere a unui document audio și proba de exprimare orală.

Felicitări doamnei profesoare Lucia Modoeanu, cadru didactic cu o vastă experiență în predarea limbilor spaniolă și engleză la Liceul Tehnologic Sebeș, care, prin profesionalism, dedicare, dar și exigență, își însoțește, atent, elevii pe drumul încrederii și al performanței.
Prof. Suciu Florina Mihaela,
consilier educativ la Liceul Tehnologic Sebeș
Din Județacum 12 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2026, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Mondenacum 8 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum 2 săptămâniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum 12 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | sebesinfo.ro
Din Județacum 12 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | sebesinfo.ro
Actualitateacum 5 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum 12 luniCe nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2025: Peste 900.000 de romani își serbează onomastica în 23 aprilie | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniCe nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena 2025. În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro






















