Exponatul lunii iulie 2022 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş este un ierbar realizat de Alexandru Borza (1887-1971) la începutul anilor ’50 ai secolului trecut.

Acesta face parte dintr-o colecție mai amplă de plante, adunate de marele botanist român între 1949 şi 1952, care a fost achiziționată de muzeul din Sebeș la scurt timp după constituire. Este alcătuită din 15 ierbare înrămate, fiecare cuprinzând între 9 şi 14 plante, acestea fiind primele exponate înregistrate în inventarul colecţiei de știinţele naturii, în anul 1957.

Planșa-ierbar pe care o propunem ca exponat al acestei luni reunește, sub titlul „Plante interesante dela Râpa Roșie a Sebeșului și Râpa Lancrămului”, 13 exemplare de floră din zona Sebeșului, specifice ecosistemelor Râpei Roșii și Râpei Lancrămului: „Otrățel (Onosma Viride)”, „Piciorul cocoșului iliric (Ranunculus illyricus)” „Fereguță neagră (Asplenium Adiantum-nigrum)”, „Bârcoace (Cotoneaster integerrima)”, „Cosaci umflați (Astragalus vesicarius)”, „Studeniță (Arenaria Biebersteinii)”, „Clocoței (Clematis integrifolia)”, „Ciolobot de stâncă (Centaurea atropurpurea)”, „Pir cu creastă (Agropyron cristatum)”, „Fl. sărăturilor tătărească (Goniolimon tataricum)”, „Garoafa Sebeșului (Dianthus superbus varietas demissorum)”, „Jaleș ardelenesc (Salvia transsilvanica)” și „Oiță (Anemone silvestris)”.

Alexandru Borza s-a născut la Alba Iulia în anul 1887. A studiat teologia la Budapesta, apoi, în acelaşi oraş, urmându-şi pasiunea din copilărie, a urmat cursurile Facultății de Științe Naturale și Geografie, pe care le-a terminat în anul 1911. Şi-a încheiat studiile cu susţinerea doctoratului, în anul 1913, cu o teză de botanică. În anul 1919 a fost numit profesor și director al Institutului de Botanică Sistematică al Muzeului și Grădinii Botanice de la Universitatea „Daciei Superioare” din Cluj. În anul 1920 a început organizarea Grădinii Botanice, după un plan bine stabilit, care, în linii mari, a rămas același până în prezent.

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în noiembrie 1944, a devenit rector al Universităţii „Regele Ferdinand I” din Cluj, dar, neconformându-se viziunii asupra politicii de cadre a comuniştilor, a intrat destul de repede în dizgrație, fiind demis din funcţie în luna martie a anului următor. În 1948 a fost îndepărtat din învăţământ, împreună cu alţi profesori. Un apropiat l-a anunţat că urmează să fie arestat şi trimis la închisoare și, pentru a evita asta, a luat decizia să părăsească Clujul. Securitatea a descins, la scurt timp, la domiciliul familiei Borza, percheziţionându-i casa. Întrebată unde este profesorul, doamna Borza i-a informat pe ofiţerii prezenţi că nu cunoaşte cu exactitate locul în care se afla, ştiind doar că este plecat în „excursie de studii”.

Această „excursie”, un adevărat „exil”, a durat șapte ani, perioadă în care a cutreierat numeroase locuri din ţară, fiind adăpostit de apropiaţi. Era pus în gardă de cunoscuți sau de străini de posibilitatea unei percheziţii sau chiar a unei arestări, fiind întotdeauna cu un pas în faţa Securităţii. Astfel, a pribegit în toată ţara, studiind flora şi fauna din aproape toate regiunile istorice.

 Între 1949 şi 1951 a cutreierat Valea Sebeşului, unde a revenit şi în toamna anului 1952. De „excursia de studii” întreprinsă în zonă se leagă şi realizarea celor 15 planşe-ierbar aflate în colecția de stiințele naturii a muzeului din Sebeș.

Cercetările întreprinse de el asupra florei si vegetației ţării au stat la baza elaborării unor lucrări de referință pentru botanica românească, amintind aici cărțile Conspectul florei României (1947-1949) și Flora și vegetația Văii Sebeșului (1959).

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News