Recent, presa din Austria, inclusiv un post de televiziune, au relatat, cu mirare şi indignare, despre modul cum în România are loc un adevărat măcel al pădurilor, acuzând firma Schweighofer Holzindustrie din Sebeş de eutanasierea codrilor noştri seculari şi implicit de consecinţele acestui prăpăd ecologic ce va duce la deşertificarea ţării.

Pentru că până la urmă aici se va ajunge, în condiţiile în care aproape în fiecare oră în România dispar şi sunt rase de pe suprafaţa pământului trei hectare de pădure. Şi acest lucru nu se întâmplă de ieri şi de azi, ci de 25 de ani, de când pădurile au fost retrocedate proprietarilor, după modelul lichidării CAP-urilor, adică unor oameni, în general, bătrâni, neputincioşi, săraci, cu pensii mici sau deloc, gata să scape de povara pădurilor prin cedarea drepturilor de exploatare unor firme sau unor samsari de lemne, în schimbul unor sume de bani mizere, dar care pentru un om nevoiaş reprezentau o adevărată avere. A stimulat şi dinamizat această vânzare la preţuri de chilipir Legea Lupu, a unui lider ţărănist, care din cauza sloganului „Restitutio in integrum” nu a văzut pădurea de copaci. Lupu a iniţiat o lege ce a dat liber la reîmproprietărirea tuturor acelora care în baza unor simple declaraţii verbale ale vecinilor au avut, pe ici pe colo, câte un pâlc de pădure mai acătări. Dar cel care a încununat opera lupului a fost marele vânător al ţării, premierul Adrian Năstase şi guvernul său, care au dat investitorilor strategici de la Holzindustrie un contract pe 10 ani în baza căruia firma austriacă putea exploata anual circa 300.000 mc de lemn. Contract reînnoit tot de un premier social-democrat, astfel că la ora actuală nu o fabrică, ci şase fac praf şi pulbere pădurile ţării. Pe căi legale şi mai puţin legale. Dar cei care taie, care jefuiesc pădurile nu sunt austriecii, ci mai ales românii noştri, ademeniţi de preţurile bune oferite de cumpărător, care asigură toate serviciile de resort. Aşa că, neavând de cele mai multe ori alte mijloace de trai, în lipsa locurilor de muncă, tot mai puţine (vezi situaţia din Munţii Apuseni după închiderea mineritului) ca şi a unor subvenţii, aşa cum se acordă pentru păşuni şi pajişti, oamenii s-au văzut nevoiţi să-şi vândă pădurile pentru a supravieţui.

Şi dacă ar fi făcut-o în mod raţional, potrivit cu amenajamentele şi regulile silvice, nu am fi ajuns la catastrofa ecologică de astăzi, pe care au sesizat-o atât autorităţile, cât şi societatea civilă prin tot felul de asociaţii şi ONG-uri. Numai că mafia pădurilor, în spatele căreia s-au aflat şi se află politicienii şi miniştri gen Adrian Năstase, a fost mai tare decât orice Cod Silvic, care s-a limitat nu la oprirea defrişărilor, ci la stabilirea unor cote de tăiere, astfel încât toţi cei care au drujbe să poată să-şi facă meseria într-o deplină înţelegere şi armonie! Pe ici pe colo, mafioţii pădurilor au început să fie deranjaţi de Radarul Pădurilor, înfiinţat în 2014 şi care a reperat prin delaţiune publică la 112 aproape 1800 de transporturi ilegale. Aceasta în timp ce organele silvice şi pădurarii au depistat doar 62 de infracţiuni, adică de tăieri ilegale. Curios este faptul că nu am auzit ca în judeţul Alba, de exemplu, adică în patria tăierilor abuzive de pe Valea Sebeşului şi din Munţii Apuseni, să fie tras la răspundere şi condamnat vreun pădurar, brigadier sau şef de ocol, deşi au fost câteva infracţiuni de amploare, sesizate, anchetate dar nicidecum rezolvate, sancţionate. Şi dacă niciun pădurar nu a fost găsit vinovat şi nu a păţit nimic, de ce s-ar teme ei de controalele silvice şi de cele ale poliţiei şi ale mascaţilor, cărora le cad pradă de obicei câteva căruţe cu lemne şterpelite de ţigani, uneori chiar de la cei care fură din pădure? Curios este şi faptul că, mai nou, şi silvicultorii, cei care acum se află în „Luna Pădurii”, în loc să se ocupe de împăduriri, s-au reprofilat şi taie şi ei în draci pădurile, potrivit cu zicala „Lupul pus paznic la oi”. Şi dacă toată lumea silvică s-a profilat pe defrişări, desigur că şi pădurile s-au împuţinat, aşa că s-a trecut şi de defrişarea lor în parcurile naţionale şi în ariile protejate, fapt ce a alarmat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, care a hotărât să considere defrişările mai mari de un hectar ca atentate la siguranţa naţională. Dar cu acte şi avize în regulă nu se mai poate invoca vulnerabilitatea, aşa că „portiţa” defrişărilor este deschisă şi în parcurile naţionale. Tot în acelaşi scop mârşav, a fost modificată şi legea de către Ministerul Mediului, care reintroduce Romsilva şi operatorii economici în administrarea zonelor protejate, alături de Agenţia Naţională pentru Arii Protejate, care mai mult taie şi ea frunze, căci n-are nicio putere să oprească jefuirea a tot ceea ce înseamnă pădure. În consecinţă, pădurile se taie cu aceeaşi viteză, astfel că azi-mâine vom avea cele mai deşertificate terenuri din Europa, numai bune pentru a-i primi şi a-i instala pe refugiaţii din Siria, Irak şi Turcia, care se vor simţi ca la ei acasă, ca în Sahara! Este trist că niciun guvern nu a reuşit să stârpească, să stopeze eutanasierea pădurilor şi probabil că lucrul acesta îl vor reuşi tot… austriecii, care ştiu să preţuiască aurul verde la ei acasă. Şi cum azi-mâine casa lor va deveni România, dacă nu a şi devenit (petrolul, pădurile, băncile, asigurările, comerţul etc. sunt deja în mâinile lor), nu încape nicio îndoială că vor face ordine şi în pădurile noastre, după modelul pădurilor vieneze, unde ne vom duce ca să vedem cum mai arată un copac, căci această soartă îi aşteaptă pe nepoţii noştri dacă nu se stopează defrişările în ritm de 3 hectare pe oră!

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News