Rămâi conectat

Din Județ

Prefectul Gheorghe Feneşer s-a întâlnit cu reprezentanţii asistenţilor maternali

sebesinfo.ro

Publicat

în

Asociaţia Asistenţilor Maternali Profesionişti „Un zâmbet pentru copii” s-a adresat prefectului judeţului Alba, în vederea obţinerii sprijinului necesar cu scopul transmiterii Ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice unele dintre cele mai urgente probleme cu care se confruntă în activitatea lor.

La întâlnirea cu prefectul judeţului Alba, preşedintele asociaţiei, Florin-Petru Petrescu, a explicat că salariile foarte mici ale asistenţilor maternali, precum şi sumele alocate de stat pentru întreţinerea copiilor sunt insuficiente. „Suntem cei mai slab plătiţi din sistemul bugetar. Noi nu lucrăm doar 8 ore/zi, timp de 5 zile pe săptămână, la fel ca ceilalţi angajaţi la stat. Copiii sunt în grija noastră 24 de ore din 24, 365 de zile din an. Chiar şi concediile ni le petrecem având grijă de ei, iar timpul, energia şi resursele financiare de care au nevoie aceşti copii pentru a se dezvolta la parametri normali nu sunt deloc de neglijat. Asistenţii maternali nu au voie nici să obţină venituri suplimentare din alte activităţi, iar din salariul de circa 700 lei/lună/copil, suntem nevoiţi să cheltuim şi pentru întreţinerea copiilor de care răspundem, din cauză că sumele alocate de stat pentru nevoile lor sunt mult prea mici. Pentru al doilea copil luat în îngrijire, primim 15% în plus la salariu ceea ce face aproape imposibilă misiunea noastră”, a declarat preşedintele Asociaţiei Asistenţilor Maternali Profesionişti.

Conform spuselor reprezentanţilor asistenţilor maternali, copiii plasaţi în grija acestora au în general probleme de sănătate, necesită o atenţie deosebită, iar cerinţele autorităţilor sunt de multe ori exagerate. „Exigenţele sunt crescute, trebuie să înaintăm frecvent rapoarte, care să reflecte starea copilului, din punct de vedere medical, şcolar etc., suntem şi contabili, pentru că orice ban cheltuit trebuie justificat, dar nimeni nu ia in calcul cheltuielile colaterale, pe care le suportăm singuri: excursii cu clasa, culegeri, meditaţii şi aşa mai departe. Pretenţiile sunt mari, dar, în schimb, nu se oferă mare lucru, nu nouă, ci copiilor”, a mai precizat reprezentantul asociaţiei.

Prefectul Gheorghe Feneşer şi-a arătat disponibilitatea pentru încheierea unui acord de parteneriat cu Asociaţia Asistenţilor Maternali Profesionişti din Alba, în cadrul căruia Instituţia Prefectului – Judeţul Alba va acorda asistenţă juridică şi va transmite Guvernului României solicitările asistenţilor maternali.

„Problemele cu care se confruntă asistenţii maternali şi, implicit, copiii pe care îi au în plasament nu sunt deloc de neglijat. Chiar dacă nu sunt bani la bugetul de stat, şi suntem toţi conştienţi de asta, cel puţin sumele care se alocă pentru întreţinerea copiilor ar trebui luate în discuţie pentru o eventuală revizuire. În prezent, fiecare copil aflat în grija asistentului maternal primeşte maximum 8,3 lei pentru norma zilnică de hrană şi, ca un alt exemplu, cel mult 40 lei într-un trimestru pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte. În ceea ce mă priveşte, voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru a sprijini activitatea acestor oameni şi sper ca problemele pe care le au acum să poată fi măcar diminuate. În cadrul discuţiilor avute, le-am promis şi că voi lua legătura cu primarii şi voi încerca să obţin câte un ajutor financiar pentru fiecare copil în parte, ce ar putea fi acordat prin hotărâri ale consiliilor locale”, a declarat prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer.




Din Județ

Când sunt Paștele ortodox și catolic în 2027 | sebesinfo.ro

sebesinfo.ro

Publicat

în

Paștele ortodox și catolic în 2027. Când pică Învierea Domnului și de ce sunt sărbătorite la 35 de zile distanță | sebesinfo.ro

Paștele 2027 va fi sărbătorit la date diferite de ortodocși și catolici. Catolicii vor celebra Învierea Domnului pe 28 martie, în timp ce ortodocșii vor sărbători Paștele pe 2 mai

Data Paștelui se schimbă de la un an la altul, iar în 2027 diferența dintre calendarul ortodox și cel catolic va fi una considerabilă. Între cele două sărbători sunt 35 de zile.

Pentru cei care își planifică din timp vacanțele, zilele libere, călătoriile sau evenimentele de familie, datele Paștelui sunt importante, mai ales într-un an în care cele două sărbători nu se suprapun.

Când este Paștele ortodox în 2027

Paștele ortodox 2027 va fi sărbătorit duminică, 2 mai.

Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare a calendarului creștin ortodox și este precedată de perioada Postului Mare și de Săptămâna Patimilor.

În 2027, Postul Paștelui ortodox începe pe 8 martie, iar credincioșii vor intra în ultima și cea mai importantă săptămână înaintea Învierii la sfârșitul lunii aprilie.

Ziua de Paște va fi urmată de perioada pascală, care se încheie, potrivit calendarului ortodox, cu sărbătoarea Înălțării Domnului și apoi cu Rusaliile.

Când este Paștele catolic în 2027

Paștele catolic 2027 va fi sărbătorit duminică, 28 martie.

Sărbătoarea Învierii Domnului vine, astfel, cu mai bine de o lună înaintea Paștelui ortodox.

De ce Paștele ortodox și catolic nu au aceeași dată?

Diferențele dintre datele Paștelui țin de modul în care sunt stabilite sărbătorile în cele două tradiții creștine și de utilizarea unor reguli calendaristice diferite.

Paștele este o sărbătoare mobilă, ceea ce înseamnă că nu are o dată fixă în calendar. Data este stabilită în funcție de echinocțiul de primăvară și de luna plină pascală.

În anumite situații, calculele utilizate de Bisericile occidentale și de cele ortodoxe duc la aceeași dată. În alți ani, însă, sărbătorile sunt separate de câteva săptămâni.

În 2027, diferența este de cinci săptămâni: Paștele catolic este pe 28 martie, iar Paștele ortodox pe 2 mai.

Ordinea calendaristică arată și cât de mare este diferența dintre cele două sărbători. În 2027, catolicii vor sărbători Paștele la sfârșitul lunii martie, în timp ce ortodocșii îl vor celebra la începutul lunii mai.

Câte zile sunt între Paștele catolic și Paștele ortodox în 2027

Între 28 martie 2027, data Paștelui catolic, și 2 mai 2027, data Paștelui ortodox, sunt 35 de zile.

Diferența poate fi importantă și pentru organizarea perioadelor de vacanță și a călătoriilor, întrucât sărbătorile pascale vor fi plasate în două perioade distincte ale primăverii.

Când vor fi Paștele ortodox și catolic în aceeași zi?

Paștele ortodox și cel catolic nu au o dată comună în fiecare an. În funcție de calculele calendaristice, cele două sărbători pot fi celebrate în aceeași zi sau pot fi separate de una ori mai multe săptămâni.

În 2027, însă, nu va exista o sărbătoare comună: Paștele catolic va fi pe 28 martie, iar Paștele ortodox pe 2 mai.




Citește mai mult

Din Județ

Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro

sebesinfo.ro

Publicat

în

Calendar creștin: Când cade Pastele ortodox 2027 și Paștele catolic 2027Pastele 2027 | sebesinfo.ro

Paştele este o sărbătoare a cărei dată este variabilă şi în jurul căreia sunt fixate alte sărbători, precum Rusaliile. Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n. Astfel, Paştele Ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară. Dacă această duminică se suprapune Paştelor iudeilor (14 Nisan – a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic), sărbătoarea va fi mutată în duminica următoare.

Sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim “omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudam pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”. Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat şi în noi este nevoie ca sa zicem “fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigam: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”

Când este Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii ani: 2026, 2027, 2028, 2029, 2030

CÂND SE VA SĂRBĂTORII PASTELE 2026 și în următorii ani:

Când pică Paştele Ortodox în anii 2020-2030

Paștele Ortodox 2020 – 19 aprilie
Paștele Ortodox 2021 – 2 mai
Paștele Ortodox 2022 – 24 aprilie
Paștele Ortodox 2023 – 16 aprilie
Paștele Ortodox 2024 – 5 mai
Paștele Ortodox 2025 – 20 aprilie
Paștele Ortodox 2026 – 12 aprilie
Paștele Ortodox 2027 – 2 mai
Paștele Ortodox 2028 – 16 aprilie
Paștele Ortodox 2029 – 8 aprilie
Paștele Ortodox 2030 – 28 aprilie

Citește și: Mesaje de Paște. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor

Când cade Paştele Catolic între anii 2020-2030

Paștele Catolic 2020 – 12 aprilie
Paștele Catolic 2021 – 4 aprilie
Paștele Catolic 2022 – 17 aprilie
Paștele Catolic 2023 – 9 aprilie
Paștele Catolic 2024 – 31 martie
Paștele Catolic 2025 – 20 aprilie
Paștele Catolic 2026 – 5 aprilie
Paștele Catolic 2027 – 28 martie
Paștele Catolic 2028 – 16 aprilie
Paștele Catolic 2029 – 1 aprilie
Paștele Catolic 2030 – 21 aprilie

Sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim “omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudam pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”. Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat şi în noi este nevoie ca sa zicem “fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigam: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”

POSTUL PAŞTELUI, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. De aceea, în popor, este numit, în general, Postul Mare şi aduce aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii sale mesianice.

Citește și: Mesaje de Paște. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor

În general, preoţii şi scriitorii bisericeşti privesc acest post ca pe o instituţie de origine apostolică. În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau însă uniforme peste tot. Astfel, după mai multe mărturii, unii posteau numai o zi, în Vinerea Patimilor, alţii două zile, adică în vinerea şi sâmbăta de dinainte de Paşti, alţii trei, o săptămână sau chiar până la şase săptămâni. La Ierusalim, în secolul IV, se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus, în aceeaşi vreme, postul dura doar 40 de zile.

De la sfârşitul secolului al III-lea, postul cel mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu denumiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor şi avea o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămână, din Duminica Floriilor până la cea a Învierii şi era foarte aspru. Abia în secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi, cu toate că deosebirile dintre bisericile locale asupra duratei şi modului postirii au persistat după acel moment.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes