Administrație
Joi, 7 martie 2019, reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Alba și ai serviciilor publice deconcentrate se întâlnesc cu primarii din zona Sebeș
Joi, 7 martie 2019, cu începere de la orele 11.00 la restaurantul Miraj din municipiul Sebeș se va desfășura o întâlnire, inițiată de Instituția Prefectului – Județul Alba cu primarii din localitățile Sebeș, Cugir, Blandiana, Ceru – Băcăinți, Cîlnic, Cut, Daia Română, Doștat, Gîrbova, Ohaba, Pianu, Roșia de Secaș, Săliștea, Săsciori, Șibot, Șpring, Șugag, Vințu de Jos, fermieri locali, reprezentanți ai asociațiilor din domeniul agriculturii, și manageri ai serviciilor publice deconcentrate: Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Direcția pentru Agricultură Alba, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură Alba, Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale Alba, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Alba.
Pe agenda întâlnirii sunt prevăzute teme de actualitate și interes pentru comunitățile locale, cum ar fi: măsuri întreprinse în vederea prevenirii și combaterii pestei porcine; organizarea târgurilor de animale; sacrificarea animalelor în preajma sărbătorilor pascale; prezentarea ajutoarelor de minimis în agricultură; amenajamente pastorale; sprijin financiar pentru fermieri; măsuri de finanțare în agricultură; înscrierea gratuită a imobilelor în cartea funciară, conform Programului Național de Cadastru și Cartea funciară 2015 – 2020; subvenții, cereri depuse pentru obținerea subvențiilor – stadiul Plăților 2018; condiții generale pentru depunerea cererii unice 2019; organizarea activităților privind derularea Campaniei 2019.
Instituția Prefectului – Județul Alba invită cetățenii interesați de aceste aspecte sau care vor să pună în discuție și alte probleme, să participe la reuniunile organizate, pentru a dezbate și identifica soluții optime la doleanțele acestora.

Administrație
Un parc fotovoltaic ar putea fi construit pe fosta platformă industrială „Mobis” din Sebeș
Municipiul Sebeș a depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare. Investiția propusă vizează construirea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu o putere instalată de 1.000 kW și sisteme de stocare a energiei.

Parcul ar urma să fie amplasat pe un teren achiziționat recent de municipalitate, în perimetrul fostei platforme industriale „Mobis”. Energia produsă ar acoperi o parte din consumul Primăriei Sebeș, al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, al iluminatului public și al altor puncte de consum administrate de municipiu.
Potrivit proiectului, producția locală și stocarea energiei ar urma să reducă achizițiile de electricitate din rețea și cheltuielile suportate din bugetul local. Sistemele de stocare ar permite folosirea energiei produse în funcție de necesități și ar contribui la gestionarea consumului în perioadele de vârf.
Valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.088.891 de euro. Proiectul vizează, totodată, creșterea eficienței energetice și a autonomiei energetice a municipiului.
Administrație
Pădure urbană în zona Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Primăria a scos lucrările la licitație
Primăria Municipiului Sebeș a lansat licitația pentru amenajarea unei păduri urbane în zona Parcului Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la 9 noiembrie 2026.
Proiectul vizează un teren aflat în domeniul public al municipiului, cu o suprafață totală de 17.015 metri pătrați. Lucrările vor fi realizate pe o suprafață de peste 10.260 de metri pătrați, în prezent neamenajată și acoperită în principal de vegetație spontană.
Documentația prevede o intervenție bazată pe conceptul de „naturalizare controlată”. Vegetația valoroasă existentă va fi păstrată și completată cu arbori, plante perene și graminee adaptate zonei. Vor fi plantați 63 de arbori foioși, iar arinii vor reprezenta mai mult de jumătate din totalul arborilor, pentru a păstra specificul zonei.
În viitoarea pădure urbană vor fi amenajate alei pietonale permeabile, o zonă centrală pentru socializare, grădini cu rol ecologic și spații de tranziție între vegetație și infrastructura din apropiere. Proiectul include și amplasarea unor bănci, coșuri de gunoi și panouri informative.
De asemenea, autoritățile intenționează să reamenajeze cursul de apă existent, care este în prezent secat și colmatat, și să elimine parcările aflate în zonă. Terenul nu dispune în prezent de alei, iluminat public, mobilier urban sau semnalizare.
Lucrările ar urma să fie finalizate în termen de cinci luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada minimă de garanție este de cinci ani de la recepția lucrărilor. Investiția este inclusă în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Sebeș și se înscrie în obiectivele Programului Regional Centru 2021–2027.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















