În ţara noastră, 65 la sută din păduri sunt deţinute de stat, în timp ce restul se află în mâinile proprietarilor privaţi. Indiferent însă de proprietate, pădurile au ajuns să fie măcelărite mai ales după ce în ţară au apărut, ca ciupercile după ploaie, aşa-zişii investitori strategici, care au pus ochii pe codrii patriei şi au început să-i exploateze nemilos în special pădurile de răşinoase.

Numai o singură firmă străină din municipiul Sebeş a construit 5 fabrici de prelucrare a lemnului întinse pe 200 de hectare, dotate cu cele mai performante utilaje de prelucrare a lemnului, cu gatere capabile să transforme în cherestea circa 4 milioane de metri cubi de buştean anual, în special molid, brad, pin, adică circa 75 la sută din totalul producţiei de masă. În România se produc anual circa 18 milioane de metri cubi de lemn brut, din care circa 8,5 milioane mc lemn de esenţă moale, iar 9,5 milioane mc lemn de esenţă tare. Din cele 18 milioane de metri cubi, circa o treime reprezintă lemnul de foc. Din cele 12 milioane de metri cubi rămaşi, în companiile producătoare poate fi folosit doar lemnul provenit de la răşinoase, adică jumătate din cantitate, respectiv brad şi molid. Din cele 6 milioane, circa 4 milioane sunt prelucrate în fabricile Holzindustrie. Restul de 2 milioane de metri cubi sunt prelucrate în fabricile altor investitori străini, fie tot austrieci, fie italieni, germani sau arabi. Pe ici pe colo mai prelucrează şi câte un întreprinzător român! Anul trecut s-au produs 3,5 milioane metri cubi de cherestea de răşinoase, în timp ce producţia de lemn de esenţă tare a ajuns la 1,7 milioane metri cubi. Cea mai mare parte din această cantitate, adică cheresteaua de cea mai bună calitate, merge la export, în special în Orientul Mijlociu, cu precădere în Egipt sau în Japonia. Cu ce ne alegem noi, românii, statul nostru, după aceste exporturi extrem de valoroase? Am putea spune că ne alegem mai ales cu pădurile tocate! Iată şi de ce! Pentru că exportând cherestea, firmele pot să-şi recupereze TVA-ul, operaţie care se efectuează după circa 60 de zile, timp în care ANAF-ul este obligat să efectueze o verificare, un control, pentru a se stabili cu exactitate, din punct de vedere financiar, cum stau lucrurile.  Se întâmplă însă ca cei de la finanţe să nu poată respecta termenul prevăzut de lege şi să permită firmelor să-şi recupereze TVA-ul în mod legal. În aceste condiţii, unele firme au procedat la compensarea TVA-ului cu alte taxe şi impozite pe care trebuie să le plătească, inclusiv impozitele pe salarii sau contribuţiile de asigurări sociale şi de sănătate. Dacă statul nu este fair-play şi nu respectă legea, de ce nu ar proceda la fel şi firmele private? Aşa ar fi corect şi fair-play la prima vedere! Dar nu şi legal şi mai ales avantajos pentru statul român, care se trezeşte cu un contribuabil mai puţin şi cu tot felul de inginerii fiscale de eludare a taxelor şi impozitelor. Aşa că exportul de cherestea este mană cerească pentru companiile care rămân şi cu cheresteaua exportată, şi cu banii în buzunar, şi cu taxele şi impozitele neplătite! Necurată afacere, ca în codru! O afacere care ne lasă cu pădurile defrişate, şi cu lemnul şi cheresteaua exportate şi cu bugetul „defrişat” prin tot felul de aranjamente financiare favorizate de cei de la ANAF, care au ajuns şi ei un fel de „pădurari fiscali” sub nasul cărora se petrec astfel de anomalii. În fond, dacă nici un pădurar nu a păţit nimic, de ce ar călca pe bec vreun inspector sau consilier fiscal? Ar exista o soluţie pentru a pune capăt unor astfel de situaţii şi anume interzicerea tăierii pădurilor în următorii 10-20 de ani, şi antrenarea întregii populaţii pe frontul împăduririlor. Altfel, ne aşteaptă, pe noi şi copiii noştri, potopul, care este deja tot mai prezent pe harta ţării defrişate! Potop natural, dar şi financiar!

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News