Personalitate reprezentativă a spiritualității românești și universale din secolul al XX-lea, Lucian Blaga s-a născut în Lancrăm, la 9 mai 1895 și a murit la Cluj în ziua de 6 mai 1961, fiind înmormântat în curtea Bisericii ortodoxe din Lancrăm.

În anul 1901, a început școala primară în satul natal, apoi între 1902-1906 a urmat Școala Primară Germană din Sebeș. La absolvirea Liceului „Andrei Șaguna” din Brașov, în anul 1914, a prezentat Teoria relativității (restrânsă) a lui Albert Einstein. S-a înscris la Facultatea de Teologie din Sibiu și Oradea, asemenea altor ardeleni, pentru a evita înrolarea în armata austro-ungară. Între anii 1916-1920 a studiat Filosofia și Biologia la Viena, absolvită în 1920 cu teza de doctorat Kultur und Erkenntnis (Cultură și cunoaștere). Tot aici o cunoaște și pe viitoarea soție, Cornelia Brediceanu, studentă la medicină. Stabilit în Cluj, a candidat pentru un post în învățământ la Universitatea din Cluj, dar nu a fost acceptat.

A colaborat cu articole și eseuri la mai multe reviste: „Patria”, „Voința”, „Gândirea”, „Adevărul literar și artistic”, „Universul literar”, „Cuvântul”.

În anul 1926 a fost numit atașat de presă la Varșovia, din acest moment începând o fructuoasă muncă în diplomație. A fost transferat ca secretar de presă la Praga și la Berna între anii 1928-1932, apoi la Viena între 1932-1936, unde a îndeplinit misiunea de consilier de presă pe lângă Legația română, ulterior fiind transferat din nou la Berna.

 În anul 1937 a fost ales membru plin al Academiei Române, în aula căreia a rostit celebrul discurs de recepție, intitulat Elogiu satului românesc. În același an a fost ales, pentru numai câteva săptămâni, ministru subsecretar de stat la Ministerul de Externe, apoi în anul 1938 a fost numit ministru plenipotențiar la Lisabona unde a rămas până în anul 1939 când, în urma unui concurs a ocupat un post de profesor la Catedra de Filozofie a Culturii, la Universitatea din Cluj, creată special pentru el, unde a rămas până în 1948. După reforma învățământului a fost destituit, cariera didactică fiindu-i brutal curmată de adversitatea proletcultiștilor întunecatei epoci comuniste. Nemaiputând preda a devenit cercetător la Institutul de Istorie și Filozofie din Cluj (1949-1953), apoi la Secția de Istorie Literară și Folclor a Academiei Române, Filiala Cluj (1953-1959).

Lucian Blaga a publicat mai multe volume de poezii, volume de eseuri și studii, traduceri, piese de teatru: versuri – Poemele luminii (1919), Pașii profetului (1921), În marea trecere (1924), Lauda somnului (1929), La cumpăna apelor (1933), La curțile dorului (1938), Nebănuitele trepte (1943), Poezii (1942); aforisme – Pietre pentru templul meu (1929), Discobolul (1945); teatru – Zamolxe (1921), Tulburarea apelor (1923), Daria (1925), Faptă și Înviere (1925), Meșterul Manole (1927), Cruciada copiilor (1930), Avram Iancu (1934), Arca lui Noe (1944) și două volume antologice – Opera dramatică (1942); articole, eseuri și studii – Cultură și cunoștință (1922), Filosofia stilului (1924), Fenomenul originar (1925), Fețele unui veac (1925), Ferestre colorate (1926), Daimonion (1926), Diferențialele divine (1940), Despre conștiința filosofică (1947), Aspecte antropologice (1948). Din anul 1930 și-a început elaborarea și publicarea operei filozofice: Trilogia cunoașterii: Eonul dogmatic, Cunoașterea luciferică (dedicat lui Nicolae Titulescu), Cenzura transcendentă (1930-1934); Trilogia culturii: Orizont și stil, Spațiul mioritic, Geneza metaforei și sensul culturii (1935-1937); Trilogia valorilor: Știință și creație, Despre gândirea magică, Religie și spirit, Artă și valoare (1938-1942). Traduceri – Intermezzo românesc (1931), Faust (1955), Nathan înțeleptul (1956), Din lirica universală (1957), Opere (1958); trei antologii, două după Eminescu, Poezii lirice (1923) și una din Alecu Russo, Cântarea României (1924). I-au fost publicate postum: volumul de versuri Poezii (1966), o piesă de teatru Anton Pann (1964), patru volume de articole, eseuri și studii Gândirea românească în Transilvania în secolul al XVIII-lea (1966), Zări și etape (1968), Experimentul și spiritul matematic (1969),  Isvoade (1972), Ceasornicul de nisip (1973), volumul autobiografic Hronicul și cântecul vârstelor (1965), o Antologie de creație populară (1966), un volum de traduceri Din lirica engleză (1970), Corespondență A-F (1989), romanul Luntrea lui Caron (1990).

„Și nimeni altul decât Lucian Blaga n-a mai reușit să descrie mai bine aspectele ondulatorii ale Spațiului mioritic, de dealuri și văi line, de murmur de izvoare, de mângâierile blânde ale doinelor pentatonice, cum nu se mai aud în alte părți de Lume, așa cum se aude sunetul de corn din leagănul Sufletului Românesc care mai copilărește încă în fiecare Primăvară pe plaiurile carpatine și se mai joacă alergând pe adierea vântului de Dragobete prin Grădina Sfântă a Maicii Domnului. […] Îți trimitem Bade al nostru carte, că tare ne e dor de tine, că tare ești departe. Ca semn de aducere aminte și de neuitare. Ție Filosof al Primăverii și al Seminței Roditoare. Și de greșirăm cu ceva, ne fie cu iertare, căci am făcut-o numai din Iubirea de suflet Românesc, de Spațiu mioritic și de plaiuri carpatine cu Doine și Mioare.” (acad. Alexandru Surdu, Gânduri despre Lucian Blaga).

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News