La început a fost cuvântul „Malembach”, iar cuvântul fusese așternut pe o mică epistolie, adresată plebanului/preotului Theodoric de Sebeș, de papa Inocențiu al IV-lea.

Începând cu acel mic gest, săvârșit de cancelaria papală la 22 februarie 1245, se poate vorbi despre „intrarea” Sebeșului medieval pe scena istoriei scrise, deceniile și secolele care au urmat înregistrând noi file și însemnări documentare care au completat „scenariul” evoluției acestui mic burg din inima Transilvaniei. Rândurile următoare, rezultat al parcurgerii și sintetizării  informațiilor furnizate de literatura de specialitate, și-au propus prezentarea contextului istoric în care orașul Sebeș a fost atestat documentar, destinatarul principal al acestora fiind publicul larg, pasionat de istorie, și mai puțin cel specializat.

La începutul secolului al XIII-lea, Sebeșul era o mică așezare, întemeiată de coloniștii aduși de regalitatea maghiară din spațiul german, îndeosebi din zona Rinului, în jurul căreia gravitau o serie de așezări locuite de populația românească (Gusu, Jan, Ierla, Vințișoara etc.). Conform datelor transmise prin tradiția orală săsească, așezarea coloniștilor în zona Sebeșului ar fi avut loc în jurul anului 1150, în perioada domniei regelui maghiar Géza al II-lea, aspect care i-a îndemnat pe unii istorici și călători pe aceste meleaguri să afirme că aceasta ar fi fost prima așezare întemeiată de coloniștii sași.  Din aproape în aproape așezarea a început să prindă contur, negoțul și meșteșugurile să capete avânt, cercetările arheologice derulate în anii ’70 ai secolului trecut demonstrând faptul că locuitorii acesteia, bucurându-se de o anumită stabilitate financiară, au demarat chiar și lucrările edificării unui lăcaș de cult din piatră, în stil romanic, șantier început înainte de anul 1241.

O primă mențiune documentară, cu posibile referiri la zona Sebeșului, în jurul căreia s-au născut o serie de teorii și dezbateri încă nefinalizate, datează din anul 1224 când, regele Andrei al II-lea a emis celebra „Diplomă Andreană” (document cunoscut în literatura germană drept „Hrisovul de aur al sașilor transilvăneni”), prin care au fost stabilite privilegiile de care urmau să se bucure coloniștii germani și teritoriul asupra căruia acest document producea efecte. În cuprinsul acestui document, a fost pomenită și „terra Siculorum terrae Sebus”, a cărei localizare nu a fost stabilită cu precizie, istorici precum Ferdinand Baumann, Georg Friedrich Marienburg, Ioan Cavaler de Pușcariu, Ioan Raica sau Călin Anghel vehiculând mai multe ipoteze, cea mai plauzibilă fiind aceea conform căreia documentul făcea referire la zona Sepsi (Sfântu Gheorghe).

Adevărata intrare a Sebeșului pe scena istoriei scrise a fost legată de momentul Marii Invazii Mongole (1241-1245), rămasă în memoria colectivă a epocii ca o „furtună distrugătoare”, cu efecte imediate asupra economiei și demografiei zonei. Declanșată în anul 1235, prin devastarea regiunilor și statelor din regiunea caucaziană și transcaucaziană, invazia mongolilor a atins, în anul 1241, periferiile continentului european, unde armatele mongole au anihilat cnezatele ruse Riazan, Moscova, Suzdal, Vladimir, Iaroslav, orașele Kiev, Cernigov și Pereiaslav (în Galiția), Cracovia (în Polonia de astăzi), statul bulgar la sud de Dunăre etc. În anul 1241, un corp de armată mongol, comandat de generalul Boketor, a trecut aliniamentul Munților Carpați, provocând o serie de distrugeri în zona de sud a Transilvaniei și prădând orașele Brașov, Sibiu, Sebeș și Alba-Iulia.

În urma acestui episod, de tristă amintire, care s-a soldat cu distrugerea orașului și transformarea unei părți a populației în prizonieri de război (context care a dus la nașterea celebrei expresii locale „Lua-te-ar han tătarul!”), locuitorii Sebeșului, în frunte cu plebanul/preotul Theodoric, s-au adresat Sfântului Scaun cu speranța obținerii unui ajutor. Existența acestei plângeri/scrisori poate fi dedusă din faptul că în anul 1245, la 22 februarie, papa Inocențiu al IV-lea, refugiat la Lugdunum (Lyon) pe fondul conflictului cu împăratul romano-german Frederic al II-lea de Hohenstaufen, i-a răspuns preotului Theodoric, în următorii termeni:

„Innocentius Episcopus etc. Dilecto filio Theodorico Plebano de Malembach, Canonico Cibiniensi, Ultrasilvane diocesis, salutem etc. Cum beneficia, que in partibus Ungarie obtines, per Tartarorum rabiem sint destructa, et nihil aut modicum percipias ex eisdem, nos devotionis tue precibus inclinati, ut preter eadem beneficia aliud, etiamsi curam animarum habet, recipere licite, si tibi canonice offeratur, ac una cum eis retinere libere, non obstante constitutione generalis concilii, valeas, auctoritate tibi presentiun indulgemus, Nulli ergo etc. nostre concessionis etc. Si quis autem etc. Datum Lugduni VIII Kal. Martii. Anno Secundo”.

„Inocențiu episcopul etc., iubitului fiu Theodoric, preot în Sebeș și canonic de Sibiu în Dieceza transilvană, mântuire etc. Deoarece veniturile pe care le ai în părțile Ungariei au fost nimicite de furia tătarilor și nimic sau foarte puțin aduni din ele, noi, binevoitori cucernicelor tale rugăminți, prin puterea celor de față îți îngăduim ca pe lângă veniturile pe care le ai, să poți primi în chip legiuit și altul, chiar dacă ar fi o parohie dacă ți se îmbie potrivit canoanelor și să poți păstra liber împreună cu ele fără împotrivirea conciliului general… Nimănui deci… Iar dacă cineva etc. Dat la Lyon, în a opta zi înainte de calendele lui Martie, în anul al doilea” (traducerea din limba latină a fost preluată din volumul Documente privind istoria României, Seria C „Transilvania”, volum I (1075-1250), București, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1951, p. 326).

Astfel, din lecturarea acestor rânduri, care menționează pentru prima dată denumirea latinizată a orașului Sebeș („Malembach”), se poate constata dimensiunea distrugerilor provocate de invazia mongolă și situația dificilă în care se afla comunitatea Sebeșului, precum și faptul că plebanul/preotul Theodoric era împuternicit să colecteze și veniturile altor parohii pentru a putea sprijini reconstruirea orașului și refacerea comunității păstorite. Beneficiind de acest privilegiu, comunitatea Sebeșului a putut relua proiectul edificării unei biserici, căreia i-a adăugat prima fortificație de piatră, în jurul acesteia formându-se nucleul orașului.

Din nefericire documentul original care menționa, pentru prima dată, numele orașului, scrisoarea papei Inocențiu al IV-lea, ajunsă la Sebeș, nu s-a păstrat, însă registrele cancelariei Sfântului Scaun au înregistrat textul, de-a lungul timpului acesta fiind valorificat în paginile unor colecții de documente (precum colecția Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen, volum I, editat de Franz Zimmermann și Carol Werner, Sibiu, 1892, pp. 71-72, colecția Documente privitoare la istoria românilor, volum I, editat de Eudoxiu de Hurmuzaki, București, 1887, p. 219-unde documentul a fost transcris sau colecția Documente privind istoria României, Seria C „Transilvania”, volum I (1075-1250), București, 1951, p. 326-unde documentul a fost și tradus în limba română). În anul de grație 2020, la aniversarea celor 775 de ani de la atestarea documentară, pe vremea când îmi desfășuram activitatea sub egida uneia dintre instituțiile culturale ale Municipiului Sebeș, am purtat o corespondență cu Arhiva Apostolică a Vaticanului (mai exact cu profesorul Marco Grilli, secretarul prefectului Arhivei Apostolice a Vaticanului), în urma căreia scrisoarea adresată plebanului/preotului Theodoric de Sebeș s-a întors, sub forma unei replici digitale, acasă, aceasta găsindu-și locul în colecțiile Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș.

La ceas aniversar, nu putem să nu ne întrebăm „Ce au însemnat acești 780 de ani de istorie scrisă pentru Sebeș?”. Priviți la scara istoriei, cei 780 de ani scurși de la prima atestare documentară a orașului Sebeș nu au însemnat nimic, ducându-ne cu gândul la celebrele cuvinte ale psalmistului David: „O mie de ani înaintea ta, Doamne, sunt ca ziua de ieri care a trecut”. La scara istoriei locale, acești 780 de ani au fost ani de glorie, de belșug, dar și de decădere, de suișuri și coborâșuri, de reușite și dezamăgiri. După momentul invaziei mongole, orașul și comunitatea au fost reclădite, în anul 1341 Sebeșul primind statutul de „civitas”/oraș (statut păstrat până la începutul secolului al XV-lea), iar în anul 1387 dreptul de a se înconjura cu ziduri de apărare din piatră. Din nefericire, după asediul turcesc din anul 1438, Sebeșul a intrat într-un declin care s-a accentuat pe măsura trecerii timpului, aspect care nu a slăbit nicio clipă dorința locuitorilor săi de a-și conserva moștenirea și de a duce mai departe povestea acestui burg transilvănean. Astăzi, Sebeșul se poate mândri cu o economie înfloritoare, cu un patrimoniu istoric și o cultură bogată, însă acest lucru nu ar fi fost posibil fără sacrificiul celor care, la 1245, reuniți în jurul plebanului/preotului Theodoric, au pornit la reclădirea orașului. Datorită acelei generații, căreia ar trebui să-i acordăm recunoștință veșnică, generațiile contemporane pot trăi povestea Sebeșului, iar cei care vizitează aceste meleaguri se pot mândri cu faptul că „Et in Malembach ego!” („Am trecut și eu prin Sebeș!”).

Prof. Dr. Mihai-Octavian Groza,
Liceul German Sebeș/Institutul de Istorie Ecleziastică „Nicolae Bocșan” Cluj-Napoca

Bibliografie:

1) Archivio Apostolico Vaticano, seria „Registra Vaticana”, volum 21, f. 157 v.;

2) Anghel, Călin, Evoluția urbanistică a orașului Sebeș, Alba-Iulia, Editura Altip, 2011;

3) Heitel, Radu, Monumente medievale din Sebeș-Alba, București, Editura Meridiane, 1969;

4) Hurmuzachi, Eudoxiu, Documente privitoare la istoria românilor, volum I (1199-1345), București, 1887;

5) Mureșan, Ovidiu, De la Antichitatea târzie, la amurgul Evului Mediu (secolele IV-XIII), ediția a III-a revăzută și adăugită, Cluj-Napoca, Editura Todesco, 2007;

6) Raica, Ion, Sebeșul-istorie, cultură, economie, confruntări sociale și politice, Cluj-Napoca, Editura „George Barițiu”, 2002;

7) Zimmermann, Franz; Werner, Carol, Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen, volum I, Hermannstadt, In Kommission bei Franz Michaelis, 1892;

8) ***, Documente privind istoria României, Seria C „Transilvania”, volum I (1075-1250), București, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1951.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS