Rămâi conectat

Știri din zonă

Intervenție a pompierilor militari din Sebeș și Alba Iulia, după ce o cabană a luat foc în Luncile Prigoanei

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un incendiu puternic a izbucnit în cursul nopții trecute la o cabană turistică din Luncile Prigoanei. Au intervenit în forță pompierii militari din Sebeș și Alba Iulia cu patru autospeciale.

Pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor au acţionat pompieri militari din Sebeş şi Alba Iulia, precum şi voluntari. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, acţiunile de intervenţie au fost „îngreunate de drumul dificil de acces şi de distanţa mare” până în Luncile Prigoanei, unde era cabana.

Iniţial, la faţa locului ajuns cei de la Garda de Intervenţie Sebeş, care, în cooperare cu Serviciul de Voluntari pentru Situații de Urgență Şugag, au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului cu trei autospeciale cu apă şi spumă. Ulterior, a mai ajuns încă o autospecială cu apă şi spumă, cu efective de la Detaşamentul Alba Iulia.

„Din informaţiile apelantului, incendiul se manifesta generalizat la întreaga cabană”, a transmis ISU Alba. În interior se aflau în jur de zece persoane, care s-au autoevacuat.

Incendiul, care s-a manifestat violent la întreaga construcţie, s-a propagat la acoperişul altor două construcţii învecinate, pe aproximativ 40 de metri pătraţi la fiecare dintre ele.

„Cabana cuprinsă iniţial de incendiu a ars în totalitate pe o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 150 de metri pătraţi. Incendiul a fost localizat şi nu mai există pericol de propagare”, au precizat cei de la ISU Alba pentru Agerpres.

Echipajele de pompieri au rămas la faţa locului să lucreze în continuare pentru lichidarea şi înlăturarea efectelor negative.

În zona respectivă se află mai multe unităţi turistice construite în ultimii ani, odată cu deschiderea unui domeniu schiabil la Şureanu, în Munţii Sebeşului.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Minor de 17 ani din Daia Română cercetat de polițiștii din Sebeș, după ce a fost depistat în timp ce conducea un autoturism fără a avea permis

sebesinfo.ro

Publicat

în

Miercuri, 15 aprilie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au oprit, pentru control, pe strada La Cumpănă din localitatea Daia Română, un tractor condus de un tânăr, în vârstă de 17 de ani, din localitatea Daia Română.

Din verificări a reieșit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar remorca tractată nu este înmatriculată.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vechiul neînmatriculat.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Turist rănit grav, după ce a căzut cu ATV-ul într-o zonă accidentată din Munții Șureanu

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un turist se află în stare gravă după ce s-a răsturnat cu ATV-ul într-o zonă greu accesibilă din Munții Șureanu, incidentul declanșând o mobilizare masivă a salvamontiștilor hunedoreni și a echipajelor SMURD.

Victima a suferit politraumatisme critice și a necesitat o intervenție dificilă de extragere din zona accidentată, fiind transportată de urgență la Spitalul din Petroșani pentru acordarea primului ajutor.

Salvatorii montani au depus eforturi uriașe pentru a stabiliza victima direct pe versant, aplicând manevre de prim ajutor critice înainte de a începe extragerea anevoioasă prin zonele de grohotiș, folosind echipamente speciale de transport pentru a nu agrava leziunile coloanei și ale membrelor.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Ioana Grosu, sărbătorită de autoritățile locale din Șugag, la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani

sebesinfo.ro

Publicat

în

Ioana Grosu a fost premiată în a doua zi de Paște 2026, în cadrul evenimentului „Statu’ la vase în Lunea Paștelui”, la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani.

Vârstnica a participat la eveniment, fiind adusă într-un scaun cu rotile, iar pe scenă a urcat un membru al familiei pentru a primi premiul.

Născută în anul 1926, soție a lui Grosu Paștiu Petru, este mamă a 8 copii (4 băieți și 4 fete), bunică a 26 de nepoți, străbunică a 44 de strănepoți și stră-străbunică a 6 stră-strănepoți.

Ioana Grosu este un adevărat simbol al familiei trainice și al continuității peste generații. Un destin care spune, simplu și profund, ce înseamnă rădăcina și dăinuirea.

La ediția de luni, 13 aprilie 2026, a tradiționalei manifestări „Statu’ ța vase în Lunea Paștelui” au fost celebrați tinerii căsătoriți din ultimul an, într-un cadru tradițional, alături de părintele spiritual Marius Moga senior.

Un moment aparte a fost dedicat și cuplurilor care aniversează 50 de ani de căsătorie, un simbol al statorniciei și al iubirii durabile.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes