Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Marea Unire în Anul Centenarului – celebrată la Şcoala Gimnazială cu clasele I – VIII „Lucian Blaga” din Lancrăm

sebesinfo.ro

Publicat

în

Piesa  „Aniversare de Centenar”, l-a avut ca protagonist pe Moș Gheorghe, un bătrân născut în aceeași zi cu „România dodoloață”

Şcoala cu clasele I- VIII  „Lucian Blaga” din Lancrăm, a găzduit în data de 28 noiembrie anul acesta , un eveniment plin de semnificaţie şi încărcătură sufletească, consacrat actului istoric de la 1 Decembrie 1918.

Manifestarea a fost organizată de către profesoara de Limba şi literatura română – Cunţan Mariana, în colaborare cu profesorii Păcurariu Ioan, Noza Mirela, Radu Andra, Apolzan  Cristina, Luduşan Sanda , Ordean Monica şi  Dragoş Luana.

Sub genericul “Marea Unire în Anul Centenarului “, elevii claselor primare îndrumaţi de  învăţătoarea  Petruţa Bianca şi elevii claselor a VII- a şi a VIII -a, au prezentat  o piesă de teatru adecvată zilelor noastre intitulată “ Aniversare de Centenar” .

Piesa a avut un real succes îmbinând atmosfera patriotică de odinioară cu cea de azi când tinerii îşi caută rostul pe alte meleaguri dar nu-şi uită originea şi neamul. Atât cei mici cât şi cei mari au intrat în pielea personajelor şi au reuşit să aducă zâmbetul dar mai ales emoţia pe feţele invitaţilor spectatori. Au venit părinţii şi bunicii copiilor să-i vadă iar ca invitate speciale au participat doamnele Bădilă Zorina şi Mândroc Lorena – director respectiv director adjunct la Şcoala Gimnazială “Mihail Kogălniceanu” – Sebeş .  Şi ca să fie totul ca la carte, actorii s-au bucurat şi  de o masă tradiţională atent pregătită întregind astfel decorul piesei.

Protagonistul scenetei,  moş Gheorghe, un biet bătrân născut în aceeaşi zi cu “România dodoloaţă”, este profund impresionat  că la aniversarea lui au venit acasă copiii plecaţi peste hotare. Cu soţi, soţii din alte ţări, cu toţii i-au cântat în limba noastră “La mulţi ani “. Bucuria a fost însă şi de partea străinilor care au fost întâmpinaţi la poartă cu steagurile ţărilor de origine.  Întălnirea a fost emoţionantă ână în momentul când moş Gheorghe a fost rugat să plece din România pentru un trai mai bun.

De aici încolo totul a prins un ton dramatic deoarece a părăsi o ţară nu e lucru uşor şi lesne e de înţeles că un bătrân cât un veac nu poate pleca lăsând în urmă meleagurile şi amintirile care au săpat urme adânci în sufletul său.

Constantin PREDESCU




Învățământ-Cultură

80 de profesori și 372 de elevi, premiați la Sebeș pentru performanțele obținute la olimpiade

sebesinfo.ro

Publicat

în

Ziua Educației a fost marcată la Sebeș printr-o festivitate de premiere dedicată elevilor și cadrelor didactice care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare din anul 2025–2026.

În cadrul evenimentului organizat marți, 6 octombrie, municipalitatea a acordat 452 de premii: 372 pentru elevi și 80 pentru profesorii care i-au pregătit și îndrumat. Valoarea totală a premiilor în bani și a diplomelor oferite s-a ridicat la 118.000 de lei.

Printre performerii din Sebeș se numără olimpicul internațional Victor Dobra și 27 de elevi care au obținut rezultate la faza națională a competițiilor școlare. Reprezentanții administrației locale au remarcat și numărul mare de elevi din ciclul primar premiați la concursuri de matematică și limba română.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga”, în parteneriat cu unitățile de învățământ din oraș. Programul festiv a inclus și momente artistice susținute de Eduard Schneider, cunoscut sub numele de DJ Phantom, care a recreat atmosfera din seria „Star Wars”. La final, participanții au fost invitați la o masă festivă pregătită special pentru elevii și profesorii premiați.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Lecție despre responsabilitate și respect față de animale, pentru 156 de elevi din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

De Ziua Internațională a Animalelor, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Alba au desfășurat o activitate educativă alături de 156 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 2 Sebeș.

Întâlnirea a fost dedicată educației, responsabilității și respectului față de animale. Polițiștii le-au explicat copiilor ce presupune îngrijirea unui animal de companie și care sunt responsabilitățile unui proprietar.

Elevii au fost implicați în activități interactive și au învățat prin joc. Una dintre provocări a fost concursul „Fiecare picătură contează!”, în cadrul căruia copiii au trebuit să transporte apa, din pahar în pahar, până la recipientul aflat la capătul traseului. Echipa câștigătoare a fost cea care a reușit să strângă cea mai mare cantitate de apă fără să o verse.

O altă activitate a avut ca temă microciparea animalelor. Copiii au primit animale de pluș, unele dintre acestea având ascuns un microcip. Cu ajutorul cititoarelor speciale, elevii au avut misiunea de a identifica animalele „microcipate”, transformând exercițiul într-o adevărată provocare de detectiv.

La final, toți elevii au primit legitimații de „Polițist pentru o zi”, ca amintire a întâlnirii cu polițiștii care contribuie la respectarea legislației privind protecția animalelor.

Prin astfel de activități, polițiștii își propun ca informațiile despre protecția și îngrijirea animalelor să ajungă la copii într-un mod simplu, accesibil și memorabil.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes