Rămâi conectat

Știri din zonă

În Parohia Ortodoxă Cut, protopopiatul Sebeș, „Adormirea Maicii Domnului” a fost sarbatorită atât de cei mici, cât și de cei mari

sebesinfo.ro

Publicat

în

Evlavia membrilor comunității parohiei din Cut, față de Preasfanta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat prin faptul că în fiecare seară au participat în număr mare la „Paraclisul Maicii Domnului”, intonând cântările acestuia împreună cu cântăreții de la strană.

În ajunul sărbătorii, copiii, tinerii și cei mai în vârstă au cântat „Prohodul Maicii Domnului”, apoi au înconjurat biserica în sunet de toacă, în murmur de rugăciune și imne de laudă închinate Preasfintei Fecioare. Copiii au purtat în mâini icoane care reprezentau „Adormirea Maicii Domnului”.

În ziua de 15 august, după Sfânta Liturghie oficiată de preoții Adrian Nistor și Ioan Galață în Biserica cu hramul „Bunavestire” din Cut, un grup de copii și tineri ai parohiei, coordonați de doamna preoteasă Simona Maria Nistor și interpreta Denisa Bărbat, au prezentat un program ce a cuprins pricesne, poezii și informații legate de sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”, reușind să aducă emoție, credință și bucurie sfântă în sufletele celor prezenți.

Profesor Nistor Simona Maria




Știri din zonă

Ploile au adus aluviuni pe DN 67C – Transalpina, între Curpăt și Șugag. Drumarii au intervenit pentru curățarea carosabilului

sebesinfo.ro

Publicat

în

Ploile abundente căzute miercuri au adus aluviuni pe DN 67C – Transalpina, pe sectorul cuprins între Curpăt și Șugag, fiind necesară intervenția echipelor Secției Drumuri Naționale Alba pentru curățarea carosabilului.

Depunerile de pietriș, pământ și alte materiale au fost semnalate între kilometrul 79 (Curpăt) și kilometrul 119 (Șugag), în urma fenomenelor meteorologice produse în cursul zilei.

Drumarii au intervenit pentru îndepărtarea aluviunilor și readucerea carosabilului în condiții de siguranță pentru trafic.

Potrivit reprezentanților Drumurilor Naționale, circulația rutieră pe DN 67C se desfășoară în prezent fără restricții, iar pe sectorul afectat nu mai sunt semnalate probleme.

Având în vedere instabilitatea vremii și posibilitatea apariției unor noi scurgeri de pe versanți, șoferii care tranzitează Transalpina, inclusiv cei care pleacă din Sebeș spre zona montană, sunt sfătuiți să circule cu prudență și să adapteze viteza la condițiile de drum.




Citește mai mult

Știri din zonă

Duminică, 19 iulie 2026: Inaugurarea oficială a traseului turistic „Grota lu’ Turnilă” la Șugag. Programul complet al evenimentului

sebesinfo.ro

Publicat

în

Comuna Șugag va inaugura sâmbătă, 19 iulie 2026, noul traseu turistic „Grota lu’ Turnilă”, un proiect destinat promovării patrimoniului natural, cultural și istoric al Văii Frumoasei, în Ținutul Legendelor.

Obiectivul a fost realizat de Primăria și Consiliul Local Șugag, cu sprijinul Consiliului Județean Alba și al operatorilor economici din domeniul turismului care își desfășoară activitatea în comună.

Noul traseu face parte din strategia de dezvoltare turistică a comunei și urmărește valorificarea dealurilor Șugagului printr-un parcurs destinat iubitorilor de natură și drumeții. De-a lungul traseului, vizitatorii vor putea descoperi povești și legende locale, prezentate prin materiale informative amplasate în punctele de interes.

Două trasee de acces

Participanții pot porni pe unul dintre cele două trasee amenajate:

  • Gura Velii – Valea Grosăștilor – Muchea Turnilor – Turni – Punctul de Belvedere (cota 900) – Grota lu’ Turnilă – Școala din Bârzana;
  • Valea Mărtiniei – Plaiul Mărtiniei – Punctul de Belvedere (cota 900) – Grota lu’ Turnilă – Școala din Bârzana.

Traseul este semnalizat cu indicatoare turistice și include recomandări privind protecția mediului și respectarea obiectivelor vizitate.

Programul inaugurării

Ora 10:00

  • Plecarea pe traseu din Gura Velii și din Valea Mărtiniei;
  • Formarea grupelor de maximum 10 persoane, însoțite de ghizi.

Ora 11:30

  • Vizitarea Punctului de Belvedere de la cota 900;
  • Vizitarea obiectivului „Grota lu’ Turnilă”, în grupuri de maximum 10 persoane.

Ora 13:00 – Școala din satul Bârzana

  • Evocarea începuturilor, evoluției și sfârșitului activității învățământului din satul Bârzana în perioada 1906–2026, prezentată de scriitorii prof. dr. Monica Grosu și prof. Nicolae Afrapt, membri ai Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Alba-Hunedoara.

Ora 14:00

  • Spectacol cultural-artistic susținut de artiști locali: Fluierașii din Șugag, Ionică Cernat, fiu al satului, și invitații săi.

Organizatorii anunță că evenimentul se va desfășura cu sprijinul cadrelor medicale din Șugag și al Jandarmeriei Montane. Moderatorii manifestării vor fi învățătorii Ștefan Ioan și Ștefan Rodica.

Pe parcursul zilei, în grădina fostei școli din Bârzana va fi amenajat un târg al producătorilor locali, unde participanții vor putea cumpăra și degusta preparate gătite pe loc, produse tradiționale, băuturi răcoritoare și alte specialități locale.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes