Economie
Holzindustrie Schweighofer și Kronospan AMENDATE de Consiliul Concurenței, după ce au „cartelizat” piața lemnului din România
Consiliul Concurenței, care a pornit o anchetă în urmă cu 5 ani, a sancționat 33 de firme din industria lemnului, conform informațiilor onținute de Rise Project. Ulterior, Egger a transmis un comunicat prin intermediul căruia a încercat să clarifice cele întâmplate.
Controversata companie austriacă Holzindustrie Schweighofer, cel mai mare procesator de lemn din ţară, a fost amendată pe motiv că a cartelizat piaţa lemnului. Este cea mai mare sancţiune primită până acum.
O sancţiune care se apropie de 10 milioane de euro au primit şi cei de la Kronospan Trading, iar pe locul trei se află Grupul Egger cu aproximativ 5 milioane de euro.
Asta după ce, în 2016, Consiliul Concurenţei a început să ancheteze „înţelegerile subterane din piaţa lemnului”. Astfel a ajuns să sancţioneze 33 de companii importante, stabilind că au încălcat legislaţia în perioada 2011 – 2016.
Sancţiunile cumulate sunt de aproximativ 130 de milioane lei, adică 26,6 milioane de euro.
Companiile au fost acuzate că: „Ar fi cartelizat licitaţii şi ar fi împărţit sferele de influenţă, loturile de masă lemnoasă sau sursele de aprovizionare; ar fi traficat informaţii sensibile comercial privind necesarele de materie primă, achiziţiile de masă lemnoasă, organigrame instituţionale; ar fi neutralizat compeţiţia locală cu o putere de piaţă redusă”, potrivit informaţiilor obţinute de Rise Project.
Puţin peste o treime dintre companiile anchetate, mai exact 13, şi-au recunoscut faptele. „Cap de afiş e Holzindustrie Schweighofer: oficialii săi au recunoscut implicarea în schemele ilegale”, au menţionat cei de la RISE. Ceilalţi doi mari sancţionaţi, Kronoşpan şi Egger, sunt alte două holdinguri vieneze cu activităţi în România. Pe lista firmelor care se fac vinovate de comiterea unor ilegalităţi pe piaţa lemnului se numără şi furnizorii importanţi ai corporaţiei Schwighofer: Alredia, Explosiv Group, Silva Logistics, Silvania International, Forest Land.
În timp ce managerul Holzindustrie Schweighofer, Dan Banacu a refuzat să comenteze „anchetele în curs”, iar cei de la Kronospan au tăcut, reprezentanţii grupului Egger au declarat celor de la Rise Project că au acceptat să plătească amenda fără rezerve, pentru că „anumiţi angajaţi (…) nu au adoptat un comportament întocmai corect din punct de vedere concurenţial” şi chiar dacă nu au fost ei iniţiatorii, „nici nu au oprit practicile în cauză”.
„Inspectorii Consiliului Concurenţei le-au explicat celor de la RISE şi cum se acţiona: „Prin împărţirea loturilor licitate şi a surselor de masă lemnoasă, în funcţie de interes, înţelegerile concertate au restricţionat grav concurenţa, din perspectiva cererii manifestate pe piaţa analizată, alterând procesul competitiv în cadrul licitaţiilor”. Astfel, eliminarea competiţíei viza „adjudecarea masei lemnoase, la cel mai mic preţ posibil”.
“Am cooperat în cadrul acestei proceduri încă de la început şi am furnizat autorităţii de concurenţă toate informaţiile necesare pe parcursul investigaţiei”, spune Alina Chifan, Director Comercial în cadrul EGGER România.
„Ca urmare a investigaţiei, s-a constatat că anumiţi angajaţi responsabili ai companiei nu au adoptat un comportament întocmai corect din punct de vedere concurenţial. Deşi aceşti angajaţi nu au iniţiat ei înşişi vreo încălcare a regulilor de concurenţă, nici nu au oprit practicile în cauză. De aceea, am acceptat fără rezerve să plătim această amendă.”
Ţinând totodată cont de participarea activă a EGGER România în clarificarea situaţiei, Consiliul Concurenţei a avut în vedere circumstanţe atenuante pentru reducerea nivelului amenzii.
“Faptul că EGGER are o reputaţie, recunoscută la nivel naţional (şi global), de companie ce îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile şi alte reglementări în vigoare şi că încălcările identificate ale regulilor de concurenţă sunt excepţii absolute a făcut diferenţa – o diferenţă pozitivă”, spune Alina Chifan. Aşa cum a fost stabilită de Consiliul Concurenţei, amenda este în valoare de 22,6 milioane de lei.
Potrivit Legii Concurenţei, punctul de plecare pentru calculul amenzii este reprezentat de cea mai recentă cifră de afaceri totală a companiei. Volumul mic de achiziţii care a făcut obiectul încălcării reţinute în sarcina EGGER România, a avut, de asemenea, un efect atenuant. În plus, Consiliul Concurenţei a găsit ca fiind pozitiv faptul că întreprinderea implementase, între timp, propriul program de conformare cu regulile de concurenţă, organizând sesiuni de training, de conformare cu legislaţia în materie, nu numai pentru proprii angajaţi, ci şi pentru furnizori şi alţi parteneri comerciali.
Grupul EGGER deţine din 2008 o fabrică în România, în Rădăuţi, judeţul Suceava. Fabrica are peste 850 de angajaţi. În Rădăuţi, sunt produse plăci de PAL brut şi melaminat pentru industria mobilei, precum şi plăci OSB pentru industria construcţiilor din lemn şi sectorul de retail. EGGER a investit aproximativ 500 de milioane de Euro în dezvoltarea unităţii strategice de producţie din Rădăuţi pentru a deveni o locaţie de producţie complet integrată şi dotată cu tehnologie de ultimă generaţie.
Austriecii şi-au inaugurat în 2003 prima fabrică de procesare lemn, la Sebeş, în prezenţa preşedintelui de atunci Ion Iliescu, cel care avea ca, un an mai târziu, să-l ridice pe patronul companiei – Gerald Schweighofer – în Grad de Cavaler, conferindu-i şi Ordinul Naţional „Pentru Merit”.
Compania şi-a schimbat denumirea în HS Timber Production, la finele lui 2019.
Anul trecut, un grup de parlamentari (PSD şi PNL) a încercat să elimine din Codul Silvic tocmai articolul antimonopol, dar n-a reuşit.
Ştirea privind amenzile date de Consiliul Concurenţei a invadat reţelele de socializare, iar comentariile nu s-au lăsat aşteptate. Românii consideră că amenda este „minoră, în raport cu profitul obţinut de pe urma tăierii pădurilor din România şi cu valoarea reală de sute de milioane de euro/anual a lemnului exploatat ilegal”.
sursa: adevarul.ro

Economie
Locuri de muncă disponibile în comuna PIANU, la data de 12 mai 2026
AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 12 mai 2026, pe raza comunei PIANU.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.
Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în comuna PIANU și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| ADM FOREST SRL | SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE | 1 | 0761071570 |
Economie
Locuri de muncă disponibile în Municipiul SEBEȘ, la data de 12 mai 2026
AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 12 mai 2026, pe raza Municipiului SEBEȘ.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.
Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în Municipiul SEBEȘ și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| TOOLS RENT PRO SRL | MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET | 1 | 0729399259 |
| CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL | DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) | 2 | 0729399259 |
| CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL | FAIANTAR | 2 | 0729399259 |
| CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL | FIERAR BETONIST | 2 | 0729399259 |
| RAPEL SRL | MAROCHINER-CONFECTIONER MAROCHINARIE, DUPA COMANDA | 2 | 0744393975 |
| RAPEL SRL | MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR | 2 | 0744393975 |
| KLOOS DEAL S.R.L. | MANIPULANT MARFURI | 3 | 0747635467 |
| GOOD FOOD & HOSTING SRL | AJUTOR BUCATAR | 2 | office@daciahotel.ro |
| EASY ASSET MANAGEMENT IFN SA | AGENT DE VÂNZARI | 1 | 0749045642 |
| ELECTROTIMEIA SRL | INGINER GEODEZ | 1 | 0741126719 |
| COSMINANDREI SRL | LUCRATOR COMERCIAL | 1 | 0745528158 |
| LIBRA GUARD SRL | AGENT DE SECURITATE | 2 | 0745619243 |
| SC MOLENT STRUCTURI SRL | SUDOR MANUAL CU ARC ELECTRIC | 2 | 0725927361 |
| KROMSA TOTAL CONSTRUCT | AJUTOR BUCATAR | 1 | 0743199310 |
| STAR COMPANY SRL | UCENIC | 2 | 0748806367 |
| BELLA ARTE ADDA SRL | CUSATOR ARTICOLE MAROCHINARIE | 3 | 0745580122 |
| SC LASH AN CO SRL | Stilist extensii gene | 1 | 0740478675 |
| CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL | LACATUS MECANIC | 3 | 0358401269 |
| CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL | SUDOR | 2 | 0358401269 |
| CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL | MAISTRU LACATUS, CONSTRUCTII METALICE | 1 | 0358401269 |
| CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL | STRUNGAR UNIVERSAL | 1 | 0358401269 |
| CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL | EXPERT ACHIZITII PUBPLICE | 1 | 0358401269 |
| CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL | OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA | 3 | 0358401269 |
| S.C. SERGIANA RETAIL S.R.L. | LUCRATOR COMERCIAL | 1 | 0725594472 |
| FLANCO RETAIL SA | LUCRATOR COMERCIAL | 1 | 0212038100 |
| AUTO TOTAL PREST SRL | MANIPULANT MARFURI | 10 | 0744977004 |
Economie
Locuri de muncă disponibile în comuna GÂRBOVA, la data de 12 mai 2026
AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 12 mai 2026, pe raza comunei GÂRBOVA.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.
Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în comuna GÂRBOVA și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| SC HANUL DE SIBIU SRL | VÂNZATOR | 1 | 0749859650 |
Din Județacum 4 săptămâniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Mondenacum 9 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum o lunăMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniCe nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena 2025. În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Mondenacum 12 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniMesaje de SFANTUL Ilie 2025. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica | sebesinfo.ro





















