Rămâi conectat

Administrație

Consilierii social-democrați s-au abținut de la votul privind înființarea Grupului de Acțiune Locală (GAL) Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Este cel puțin ciudat modul în care consilierii locali PSD înțeleg să facă opoziție la Sebeș. Cei 5 aleși social-democrați – Paraschiva Nistor, Vasile Spătariu, Nicolae Bobar, Romi Dragosin și Elena Aron, împreună cu reprezentantul ALDE din Consiliul Local Sebeș – Cristian Nicolae Mituț, s-au abținut ieri de la votul pe proiectul privind înființarea Grupului de Acțiune Locală (GAL) Sebeș, o structură prin intermediul căreia municipiul își propune să acceseze fonduri nerambursabile pentru comunitate.

Ei au contribuit astfel decisiv la respingerea proiectului, având în vedere că abținerile se contabilizează ca voturi împotrivă. Pentru adoptarea proiectului de înființare a GAL Sebeș era nevoie de 12 voturi ”pentru” din numărul celor prezenți, dar au fost înregistrate doar 11 voturi ”pentru” – Adrian Bogdan (PNL), Dorin Albu (PNL), Ana Maria Coman (PRU), Simona Itu (PNL), Cătălin Lupu (PRU), Dan Alexandru Marcu (PNL), Nicolae Moga (PNL), Mircea Popiuc (PNL), Petru Stoica – independent, Ioan Rodean (PNL) și Radu Călin Șerbănescu (PNL). Social-democrații nu au oferit o explicație pentru faptul că s-au abținut de la vot, însă cel mai probabil a fost vorba despre o dificultate de înțelegere în ceea ce privește proiectul. De altfel, consilierul PSD Vasile Spătariu a pus mai multe întrebări legate de modul de constituire și componența GAL-ului, lăsând să se înțeleagă că are mai multe suspiciuni privind proiectul, suspiciuni pe care nu a putut sau nu a știut să le puncteze în mod clar.

De remarcat atitudinea colegului său de partid, Nicolae Bobar, care a spus: ”Am un vot și nu trebuie să mă justific pentru votul meu în fața dumneavoastră”. Radu Călin Șerbănescu de la PNL i-a replicat: ”De asta am ajuns în situația în care suntem, ca de-abia în 2016 să introducem apa la Răhău, din cauza unor atitudini ca aceasta”, referindu-se la faptul că în cele două mandate ale lui Alexandru Dăncilă (PSD) Sebeșul nu a scris proiecte și nu a accesat fonduri. La rândul său, primarul Dorin Nistor i-a taxat pe pesediști: ”Dumneavoastră probabil că nu doriți să abordăm finanțări nerambursabile la Sebeș și dacă nu știți ce înseamnă GAL nu e vina noastră, vă rog să vă informați înainte să votați”.

Nu este pentru prima dată când social-democrații din Consiliul Local Sebeș țin morțiș să arate că fac opoziție. Nu mai departe decât ședința trecută, de la sfârșitul lunii ianuarie, ei au fost la un pas de a lăsa Sebeșul fără serviciul de salubrizare după ce s-au abținut de la a vota taxa de mediu de 80 de lei per tona de deșeu, taxă obligatorie impusă prin hotărâre a unui guvern PSD. ”Acest GAL avea ca prim obiectiv întocmirea strategiei de dezvoltare locală și, bineînțeles, după această strategie de dezvoltare locală puteam să accedem la proiecte cu finanțare nerambursabilă, fonduri europene. Acțiunea celor de la PSD nu face decât să întârzie înființarea GAL-ului și, bineînțeles, să ne întârzie și cu strategia, și cu obținerea de fonduri nerambursabile pe diverse obiective.

Interesul nostru era să intervenim pe problemele comunității în zonele marginalizate social, de asemenea să încercăm să depunem proiecte pentru drumurile agricole și pe orice altă linie de finanțare pentru zona aceasta. Acuma, ce or fi înțeles ei (n.r. – consilierii PSD) sau ce au vrut să facă chiar nu îmi explic. S-au gândit că nu are nevoie Sebeșul de fonduri europene dacă oricum n-a avut până acum?! Vom relua propunerea privind aprobarea proiectului de înființare a GAL în altă ședință și atunci sper că va trece în unanimitate”, a precizat la finalul ședinței CL de marți Dorin Nistor, primarul municipiului Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
7 Comentarii

Un comentariu

  1. Avatar

    sebesan

    03.03.2017 la 8:55

    Foarte bine au facut. GAL Sebes este constrituit dupa modelul patentat de pedele la Alba Iulia si ar fi fost sifonati toti banii europeni atrasi.

  2. Avatar

    cristi

    03.03.2017 la 10:54

    Cine este in spatele acestui GAL? Cine sunt membrii asociati? Cine conduce acest GAL? O noua inventie a „baietilor destepti” PNL pentru a pune mana pe banii din bugetul Sebesului si fonduri europene.

  3. Avatar

    alina

    03.03.2017 la 11:03

    Suntem tot in campanie? Biroul PNL are punct de lucru si la ziarul unirea? Curios ca doar cei din PNL si-au relatat parerea in legatura cu proiectul. Apoi din cate cunosc in consiliul local sunt 19 membrii si pentru a trece un proiect legat de patrimoniu sunt necesare 13 voturi ”pentru” si nu 12 cum precizeaza articolul. Deci din 19 au votat 11 ”pentru” rezultand un rest de 8 voturi 1-partidul verde, 1 PRU, 1, Alde si 5 PSD. Deci n-au votat proiectul membrii din 4 partide nu doar social democratii. Manipularea e in floare in Romania.

  4. Avatar

    traian

    03.03.2017 la 11:06

    Ar fi interesant sa aflam suspiciunile ridicate de social-democrati la ce s-au referit? De ce nu sunt prezentate?

  5. Avatar

    ady

    03.03.2017 la 11:09

    Foarte bine! Ne bucuram ca avem opozitie in Sebes. Primarul sa faca proiectele clare, fara suspiciuni in cheltuirea banului public. Vrem lucru bine facut!

  6. Avatar

    dan

    03.03.2017 la 11:11

    Jos Hotia! Avem exemple recente in care s-au cheltuit sume imense de catre alta asociatie condusa de PDL-isti / PNL-isti. Nu mai vrem ca bugetul sa fie jermanit de penali.

  7. Avatar

    darius

    03.03.2017 la 13:20

    Oare de ce acest GRUP DE ACTIUNE LOCALA SEBES trebuie sa aiba un Presedinte cu domiciliul in ALBA ( BENGA EMIL GABRIEL) si Vicepresedinte tot din Alba (GIURCA SORINA CAMELIA) ?
    In SEBES nu sunt oameni competenti? Atunci de ce mai este numit GRUP DE ACTIUNE LOCALA SEBES daca este condus de oameni din Alba?

Lasă un răspuns

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Un autobuz electric a efectuat prima cursă în Sebeș. În curând vor fi puse în circulație alte 16 autobuze și microbuze electrice

sebesinfo.ro

Publicat

în

În curând, Municipiul Sebeș va avea 17 autobuze electrice și 12 stații de încărcare pentru transportul public în comun. Chiar în aceste zile s-a realizat prima cursă făcută de un mijloc de transport în comun.

„Orașul nostru se pregătește pentru transportul ecologic. Prin câștigarea a două proiecte cu finanțare nerambursabilă din Planul Național de Redresare și Reziliență (Componenta 10 – Fondul Local), Primăria Municipiului Sebeș a obținut un număr de 17 autobuze electrice și 12 stații de încărcare. Un prim mijloc de transport nepoluant a fost testat demonstrativ în ultimele zile. Am avut plăcerea să călătoresc alături de dumneavoastră.

Testele cu autobuzul electric au fost efectuate pentru noile trasee, propuse și aprobate, pentru noul serviciul de transport public local de persoane, care va funcționa la nivelul municipiului Sebeș. Noul program de transport cuprinde mai multe linii de transport și o frecvență mai mare a curselor, astfel încât să fie acoperite cât mai bine nevoile de deplasare ale locuitorilor.

Vă reamintim că în cursul lunii februarie 2024, a fost finalizată prima procedură de achiziție publică și a fost semnat contractul de furnizare în valoare totală de 19.456.500 lei, cu o companie din România, pentru primele 9 autobuze electrice, 9 stații de încărcare lentă și 3 stații de încărcare rapidă, termenul de realizare fiind de opt luni. Finanțarea europeană nerambursabilă prin PNRR reprezintă 100% din cheltuielile eligibile.

Parcul auto public al Sebeșului va fi întregit cu alte 8 mijloace de transport electrice, pentru care procedurile de achiziție sunt în curs”, a transmis Dorin Nistor, primarul Sebeșului.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Șeful DSU, dr. Raed Arafat, prezent la inaugurarea oficială a modernizărilor și dotărilor aduse Secției de Pompieri Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

În prezența șefului DSU, dr. Raed Arafat, și a numeroși oficiali, azi a fost marcat un moment special la Secția de Pompieri Sebeș, modernizată și dotată pentru a face față cu succes provocărilor pe care le implică misiunile și intervențiile de urgență.

Primăria Municipiului Sebeș a susținut constant activitatea și renovarea bazei de la Sebeș, valoarea investiției fiind de aproximativ 1.430.000 lei, sumă alocată din bugetul local.

Lucrările au inclus: reparația acoperișului, asfaltarea și sistematizarea platformei inclusiv un sistem de drenaj al apelor pluviale pe aproximativ 1400 mp, demolarea și refacerea integrală a gardului (cca 50 metri liniari), amenajarea spațiilor interioare (înlocuire gresie, faianță, obiecte sanitare, instalații sanitare și termice), înlocuirea ușilor de acces la garaje, compartimentări și dotări.

Le urăm mult succes pompierilor din Sebeș în activitățile lor care deservesc comunitatea locală, precum și zonele învecinate, serviciile lor adresându-se unei populații de circa 80.000 locuitori.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Primăria Sebeș investește aproape 2,5 milioane de lei în renovarea Parcului „Zăvoi” din Petrești

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Muncipiului Sebeș se pregătește să modernizeze parcul Zăvoi din Petrești. Proiectul de aproape 2,5 milioane de lei lansat pe SEAP aduce schimbări importante pentru petreșteni: alei pietonale sau construirea unei parcări pentru 13 autoturisme, sunt doar câteva dintre schimbările care se află pe listă.

„La Petrești, ne dorim să dezvoltăm o nouă zonă de agrement care se va întinde pe o suprafață de peste 10.000 mp, valorificând un peisaj natural generos, lângă izvor, pe malul râului Sebeș. Vom amenaja parcul Zăvoi și vom amplasa mobilier urban. Pe tot conturul parcului se vor regăsi alei pietonale pietruite. Vom amenaja o zonă dedicată sporturilor în aer liber și un loc de joacă copii. Nu va lipsi nici zona de grătar pentru petrecerea timpului liber. Parcarea va fi realizată cu dale ecologice înierbate, întreaga zonă beneficiind de un iluminat public modern. Așadar, un proiect generos destinat cetățenilor noștri, dar și turiștilor care se îndreaptă spre Valea Sebeșului și doresc să se recreeze într-un mediu natural plăcut. Sperăm ca acest loc să fie preferat de tineri, de copii, să ofere o soluție agreabilă de petrece a unor momente de relaxare și de socializare”, a transmis Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș.

Terenul pe care urmează să fie executate lucrările are o suprafață de 10.810,00 m² pe care se află 3 corpuri de clădire. O filigorie, un grup sanitar și un foișor care adăpostește izvorul de apă potabilă. Primele două urmează să fie desfințate, iar foișorul reabilitat.

Următoarele lucrări urmează să fie efectuate pentru renovarea parcului:

– realizarea unui traseu pietonal în incinta parcului, prevăzut cu iluminat public, supraveghere video și mobilier urban;
– realizarea unui acces carosabil și a unei parcări pentru 13 autoturisme;
– amenajarea a trei zone distincte pentru grătare și servirea mesei și loc de joacă pentru copii;
– curățarea lacului și a zonei mlăștinoase;
– desfacerea mobilierului urban degradat din incintă.

Conform documentației, scopul proiectului este:

– îmbunătățirea accesului populației comunității locale, a tuturor categoriilor de vârstă din zona Petrești la petrecerea timpului în aer liber, într-un cadru amenajat și dotat cu zonă pentru grătar;
– va facilita practicarea sportului în aer liber;
– oferă un spațiu optim pentru copii, parcul fiind dotat cu loc de joacă amenajat cu echipament corespunzător;
– îmbunătățirea calității vieții.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 2.450.581,41 lei fără TVA, respectiv 2.916,88 cu TVA. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Data limită de depunere a ofertelor este de: 15.04.2024.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes