Rămâi conectat

Administrație

Consilierii social-democrați s-au abținut de la votul privind înființarea Grupului de Acțiune Locală (GAL) Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Este cel puțin ciudat modul în care consilierii locali PSD înțeleg să facă opoziție la Sebeș. Cei 5 aleși social-democrați – Paraschiva Nistor, Vasile Spătariu, Nicolae Bobar, Romi Dragosin și Elena Aron, împreună cu reprezentantul ALDE din Consiliul Local Sebeș – Cristian Nicolae Mituț, s-au abținut ieri de la votul pe proiectul privind înființarea Grupului de Acțiune Locală (GAL) Sebeș, o structură prin intermediul căreia municipiul își propune să acceseze fonduri nerambursabile pentru comunitate.

Ei au contribuit astfel decisiv la respingerea proiectului, având în vedere că abținerile se contabilizează ca voturi împotrivă. Pentru adoptarea proiectului de înființare a GAL Sebeș era nevoie de 12 voturi ”pentru” din numărul celor prezenți, dar au fost înregistrate doar 11 voturi ”pentru” – Adrian Bogdan (PNL), Dorin Albu (PNL), Ana Maria Coman (PRU), Simona Itu (PNL), Cătălin Lupu (PRU), Dan Alexandru Marcu (PNL), Nicolae Moga (PNL), Mircea Popiuc (PNL), Petru Stoica – independent, Ioan Rodean (PNL) și Radu Călin Șerbănescu (PNL). Social-democrații nu au oferit o explicație pentru faptul că s-au abținut de la vot, însă cel mai probabil a fost vorba despre o dificultate de înțelegere în ceea ce privește proiectul. De altfel, consilierul PSD Vasile Spătariu a pus mai multe întrebări legate de modul de constituire și componența GAL-ului, lăsând să se înțeleagă că are mai multe suspiciuni privind proiectul, suspiciuni pe care nu a putut sau nu a știut să le puncteze în mod clar.

De remarcat atitudinea colegului său de partid, Nicolae Bobar, care a spus: ”Am un vot și nu trebuie să mă justific pentru votul meu în fața dumneavoastră”. Radu Călin Șerbănescu de la PNL i-a replicat: ”De asta am ajuns în situația în care suntem, ca de-abia în 2016 să introducem apa la Răhău, din cauza unor atitudini ca aceasta”, referindu-se la faptul că în cele două mandate ale lui Alexandru Dăncilă (PSD) Sebeșul nu a scris proiecte și nu a accesat fonduri. La rândul său, primarul Dorin Nistor i-a taxat pe pesediști: ”Dumneavoastră probabil că nu doriți să abordăm finanțări nerambursabile la Sebeș și dacă nu știți ce înseamnă GAL nu e vina noastră, vă rog să vă informați înainte să votați”.

Nu este pentru prima dată când social-democrații din Consiliul Local Sebeș țin morțiș să arate că fac opoziție. Nu mai departe decât ședința trecută, de la sfârșitul lunii ianuarie, ei au fost la un pas de a lăsa Sebeșul fără serviciul de salubrizare după ce s-au abținut de la a vota taxa de mediu de 80 de lei per tona de deșeu, taxă obligatorie impusă prin hotărâre a unui guvern PSD. ”Acest GAL avea ca prim obiectiv întocmirea strategiei de dezvoltare locală și, bineînțeles, după această strategie de dezvoltare locală puteam să accedem la proiecte cu finanțare nerambursabilă, fonduri europene. Acțiunea celor de la PSD nu face decât să întârzie înființarea GAL-ului și, bineînțeles, să ne întârzie și cu strategia, și cu obținerea de fonduri nerambursabile pe diverse obiective.

Interesul nostru era să intervenim pe problemele comunității în zonele marginalizate social, de asemenea să încercăm să depunem proiecte pentru drumurile agricole și pe orice altă linie de finanțare pentru zona aceasta. Acuma, ce or fi înțeles ei (n.r. – consilierii PSD) sau ce au vrut să facă chiar nu îmi explic. S-au gândit că nu are nevoie Sebeșul de fonduri europene dacă oricum n-a avut până acum?! Vom relua propunerea privind aprobarea proiectului de înființare a GAL în altă ședință și atunci sper că va trece în unanimitate”, a precizat la finalul ședinței CL de marți Dorin Nistor, primarul municipiului Sebeș.




Publicitate
7 Comentarii

Un comentariu

  1. sebesan

    03.03.2017 la 8:55

    Foarte bine au facut. GAL Sebes este constrituit dupa modelul patentat de pedele la Alba Iulia si ar fi fost sifonati toti banii europeni atrasi.

  2. cristi

    03.03.2017 la 10:54

    Cine este in spatele acestui GAL? Cine sunt membrii asociati? Cine conduce acest GAL? O noua inventie a „baietilor destepti” PNL pentru a pune mana pe banii din bugetul Sebesului si fonduri europene.

  3. alina

    03.03.2017 la 11:03

    Suntem tot in campanie? Biroul PNL are punct de lucru si la ziarul unirea? Curios ca doar cei din PNL si-au relatat parerea in legatura cu proiectul. Apoi din cate cunosc in consiliul local sunt 19 membrii si pentru a trece un proiect legat de patrimoniu sunt necesare 13 voturi ”pentru” si nu 12 cum precizeaza articolul. Deci din 19 au votat 11 ”pentru” rezultand un rest de 8 voturi 1-partidul verde, 1 PRU, 1, Alde si 5 PSD. Deci n-au votat proiectul membrii din 4 partide nu doar social democratii. Manipularea e in floare in Romania.

  4. traian

    03.03.2017 la 11:06

    Ar fi interesant sa aflam suspiciunile ridicate de social-democrati la ce s-au referit? De ce nu sunt prezentate?

  5. ady

    03.03.2017 la 11:09

    Foarte bine! Ne bucuram ca avem opozitie in Sebes. Primarul sa faca proiectele clare, fara suspiciuni in cheltuirea banului public. Vrem lucru bine facut!

  6. dan

    03.03.2017 la 11:11

    Jos Hotia! Avem exemple recente in care s-au cheltuit sume imense de catre alta asociatie condusa de PDL-isti / PNL-isti. Nu mai vrem ca bugetul sa fie jermanit de penali.

  7. darius

    03.03.2017 la 13:20

    Oare de ce acest GRUP DE ACTIUNE LOCALA SEBES trebuie sa aiba un Presedinte cu domiciliul in ALBA ( BENGA EMIL GABRIEL) si Vicepresedinte tot din Alba (GIURCA SORINA CAMELIA) ?
    In SEBES nu sunt oameni competenti? Atunci de ce mai este numit GRUP DE ACTIUNE LOCALA SEBES daca este condus de oameni din Alba?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Un parc fotovoltaic ar putea fi construit pe fosta platformă industrială „Mobis” din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Municipiul Sebeș a depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare. Investiția propusă vizează construirea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu o putere instalată de 1.000 kW și sisteme de stocare a energiei.

Parcul ar urma să fie amplasat pe un teren achiziționat recent de municipalitate, în perimetrul fostei platforme industriale „Mobis”. Energia produsă ar acoperi o parte din consumul Primăriei Sebeș, al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, al iluminatului public și al altor puncte de consum administrate de municipiu.

Potrivit proiectului, producția locală și stocarea energiei ar urma să reducă achizițiile de electricitate din rețea și cheltuielile suportate din bugetul local. Sistemele de stocare ar permite folosirea energiei produse în funcție de necesități și ar contribui la gestionarea consumului în perioadele de vârf.

Valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.088.891 de euro. Proiectul vizează, totodată, creșterea eficienței energetice și a autonomiei energetice a municipiului.




Citește mai mult

Administrație

Pădure urbană în zona Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Primăria a scos lucrările la licitație

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș a lansat licitația pentru amenajarea unei păduri urbane în zona Parcului Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la 9 noiembrie 2026.

Proiectul vizează un teren aflat în domeniul public al municipiului, cu o suprafață totală de 17.015 metri pătrați. Lucrările vor fi realizate pe o suprafață de peste 10.260 de metri pătrați, în prezent neamenajată și acoperită în principal de vegetație spontană.

Documentația prevede o intervenție bazată pe conceptul de „naturalizare controlată”. Vegetația valoroasă existentă va fi păstrată și completată cu arbori, plante perene și graminee adaptate zonei. Vor fi plantați 63 de arbori foioși, iar arinii vor reprezenta mai mult de jumătate din totalul arborilor, pentru a păstra specificul zonei.

În viitoarea pădure urbană vor fi amenajate alei pietonale permeabile, o zonă centrală pentru socializare, grădini cu rol ecologic și spații de tranziție între vegetație și infrastructura din apropiere. Proiectul include și amplasarea unor bănci, coșuri de gunoi și panouri informative.

De asemenea, autoritățile intenționează să reamenajeze cursul de apă existent, care este în prezent secat și colmatat, și să elimine parcările aflate în zonă. Terenul nu dispune în prezent de alei, iluminat public, mobilier urban sau semnalizare.

Lucrările ar urma să fie finalizate în termen de cinci luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada minimă de garanție este de cinci ani de la recepția lucrărilor. Investiția este inclusă în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Sebeș și se înscrie în obiectivele Programului Regional Centru 2021–2027.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes