Rămâi conectat

Actualitate

Vezi care sunt condiţiile de acordare a despăgubirilor în cazul unor maladii la animale

sebesinfo.ro

Publicat

în

DSVSA Alba atrage atenţia proprietarilor de animale din judeţ, cu privire la drepturile pe care le au în cazul îmbolnăvirii vietăţilor din gospodărie cu maladii transmisibile. Proprietarii pot primi despăgubiri însă doar în anumite condiţii.

Apărarea sănătăţii animalelor, prevenirea transmiterii de boli la animale şi de la animale la om, siguranţa alimentelor destinate consumului uman, salubritatea furajelor pentru animale şi protecţia mediului, în raport cu creşterea animalelor, constituie o problemă de stat şi o îndatorire pentru toţi locuitorii ţării.
Statul sprijină activitatea de apărare a sănătăţii animalelor, de supraveghere, prevenire şi control al bolilor ce se pot transmite la animale şi de la animale la om, prin asigurarea cadrului instituţional şi juridic, a resurselor financiare şi a bazei tehnico-materiale necesare pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor din domeniul sanitar-veterinar.
Conform H.G. 1214 / 2009, proprietarii de animale şi păsări pot beneficia de despăgubiri de la autorităţile guvernamentale, în vederea lichidării rapide a bolilor transmisibile la animale şi păsări, inclusiv pentru cazurile de suspiciuni de boală, care implică tăierea sau uciderea acestora, cu excepţia sumelor recuperate prin valorificarea produselor şi subproduselor de la animalele tăiate, ucise sau altfel afectate.
Lista cu bolile pentru care se acordă despăgubiri este inclusă în Ordinul Preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 45 / 15.06.2012 publicat în M.O. nr. 500 / 20.07.2012 (incude şi porcii domestici infestaţi cu Trichinella spiralis) .
Beneficiază de despăgubiri, potrivit legii, persoanele juridice şi persoanele fizice proprietare de animale, în cazul în care animalele sunt deţinute cu respectarea normelor sanitar-veterinare în vigoare, cu referire la:

* declararea şi înregistrarea obligatorie în registrul agricol şi în sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor din proprietate,
* dacă au suferit pagube la suspicionarea sau la confirmarea bolii prin aplicarea măsurilor specifice pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile declarate;
* dacă animalele suspicionate de boală au fost predate către unităţile de abatorizare, autorizate sanitar-veterinar, direct de către proprietarii acestora ori prin intermediari, persoane fizice sau juridice, în cadrul programelor naţionale de eradicare a epizootiilor, în vederea sacrificării în scop de diagnostic;
* proprietarii de animale din exploataţiile aflate în zona de protecţie a focarului declarat, care au suferit pagube colaterale prin aplicarea măsurilor de eradicare şi combatere a bolilor;

Plata despăgubirilor se face din fondurile prevăzute în bugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin D.S.V.S.A. Alba, la valoarea de înlocuire, la preţul pieţei a animalului tăiat, ucis ori altfel afectat sau, după caz, la suma pierderii suferite de proprietar, prin derularea acestor măsuri, la data când a avut loc acţiunea de lichidare a focarelor de boală.
Despăgubirile se acordă în baza evaluărilor făcute de comisia de evaluare stabilită prin lege, care vor stabili suma cuvenită pentru pierderea suferită de de crescătorul de animale în cauză.

Documentaţia întocmită se depune la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba, vizată de către medicul oficial al circumscripţiei sanitare veterinare zonale şi se aprobă de conducerea D.S.V.S.A.

Nu beneficiază de despăgubirile prevăzute în prezenta hotărâre persoanele fizice şi juridice proprietare de animale, în următoarele situaţii:
* dacă nu au comunicat medicului veterinar oficial sau medicului veterinar de liberă practică împuternicit, modificările apărute în starea de sănătate a animalelor, apariţia oricărei îmbolnăviri, suspiciuni de boală, moartea sau tăierea de necesitate a unor animale, în termen de maximum 48 de ore, prin notificare scrisă sau notă telefonică;
* dacă nu asigură şi nu respectă normele de igienă şi biosecuritate în exploataţiile înregistrate sanitar-veterinar;
* dacă au importat animale bolnave a căror boală a fost dobândită anterior intrării pe teritoriul României şi a fost constatată prin testele de laborator;
* dacă au introdus în exploataţie, animale noi fără documentele sanitare veterinare prevăzute de lege (paşaport pentru bovine şi cabaline, document de mişcare, document sanitar veterinar care să ateste acest fapt;




Actualitate

Amenzi de 60.000 de lei la Sebeș pentru arderea cablurilor de cupru. Două persoane, prinse în flagrant

sebesinfo.ro

Publicat

în

Două persoane au fost sancționate cu câte 30.000 de lei după ce au fost surprinse de polițiști și jandarmi în timp ce ardeau izolația cablurilor de cupru, cu scopul de a recupera metalul și de a-l valorifica la fier vechi.

Prima intervenție a avut loc în dimineața zilei de 10 octombrie 2026, în jurul orei 07:30, în municipiul Sebeș. Polițiștii Crișan Alexandru, agent-șef principal, și Ignat Valentina, agent principal, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, au surprins în flagrant un localnic în timp ce ardea izolația de pe mai multe fire de cupru.

Potrivit informațiilor disponibile, bărbatul intenționa să valorifice cuprul recuperat la un centru de colectare a fierului vechi. Pentru fapta constatată, acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 30.000 de lei.

Un al doilea caz a fost înregistrat în noaptea de 13 octombrie 2026, în jurul orei 23:30. De această dată, un alt localnic a fost surprins în timp ce incendia cabluri pentru a îndepărta izolația și a recupera cuprul.

În urma intervenției, a fost aplicată o nouă amendă în valoare de 30.000 de lei. Acțiunea a fost desfășurată de agentul-șef principal Crișan Alexandru, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, împreună cu sergentul major Negrea Alexandru, din cadrul Detașamentului de Jandarmi Sebeș.

Amenzi totale de 60.000 de lei

În urma celor două intervenții, sancțiunile aplicate au însumat 60.000 de lei. Cazurile atrag atenția asupra practicii de ardere a cablurilor pentru recuperarea metalelor, o activitate care poate genera fum și emisii poluante periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediu.

Arderea izolației pentru recuperarea cuprului poate avea consecințe financiare importante pentru cei care recurg la această metodă, pe lângă riscurile de mediu asociate.

 

Iosif GLIGOR




Citește mai mult

Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes