Rămâi conectat

Actualitate

Exponatul lunii noiembrie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș: un Penticostar manuscris, coligat cu un Strastnic tipărit la Blaj în 1753

sebesinfo.ro

Publicat

în

Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș propune drept exponat al lunii noiembrie un valoros volum religios din secolul al XVIII-lea, alcătuit dintr-un Strastnic tipărit la Blaj, în anul 1753, din porunca lui Petru Pavel Aaron, și un Penticostar manuscris. Piesa constituie o mărturie importantă a culturii scrise și a vieții religioase a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea.

Potrivit unei însemnări păstrate pe foaia de titlu, volumul a intrat în patrimoniul muzeului la 31 octombrie 1957, fiind donat de Parohia Ortodoxă Română din Petrești, prin intermediul preotului paroh de la acea vreme, Virgil Văideanu.

Penticostarul manuscris cuprinde 290 de pagini nenumerotate, scrise cu cerneală neagră și roșie. Cele două lucrări, Strastnicul tipărit și Penticostarul manuscris, au fost reunite în același volum, cel mai probabil chiar în perioada în care se realiza copierea manuscrisului.

Un reper cronologic important este oferit de o însemnare redactată cu litere chirilice și cerneală roșie, aflată la fila 133: „Slavă lui D[u]mne-/zeu că am ajuns/pă[nă] aici Amin/1759”. Textul indică faptul că transcrierea manuscrisului era în desfășurare în anul 1759, oferind astfel un reper cert pentru datarea acestei activități.

Volumul a fost introdus în colecția muzeului de către Ioan Raica, care a consemnat și o serie de informații referitoare la proveniența și istoricul său. Într-o notă adăugată ulterior foii de titlu a Strastnicului, acesta menționa că manuscrisul ar fi fost realizat de un călugăr cunoscut sub numele de Vasile Săceleanu, zis Pop, despre care tradiția locală spunea că ar fi venit de la Mănăstirea din Dealul Cioarei, din zona Săliștei.

Cercetarea însemnărilor de epocă a permis însă corectarea informației referitoare la identitatea copistului. Numele acestuia nu era Vasile, ci E[u]thimie, după cum reiese dintr-o însemnare păstrată în cuprinsul volumului.

Istoria cărții se leagă și de tradiția comunității românești din Petrești. Conform informațiilor consemnate de Ioan Raica, la mijlocul secolului al XVIII-lea ar fi existat o veche biserică din lemn, situată la marginea cimitirului românesc al localității, unde slujea un călugăr venit din zona Cioarei.

Este posibil ca acesta să se fi refugiat la Petrești în contextul evenimentelor premergătoare răscoalei conduse de călugărul Sofronie. În acest context, E[u]thimie ar putea fi chiar copistul Penticostarului. De asemenea, nu este exclus ca el să fi adus cu sine și exemplarul Strastnicului tipărit la Blaj în 1753.

Aceste ipoteze, întemeiate pe tradiția locală și pe anumite indicii documentare, nu pot fi confirmate cu certitudine, dar oferă indicii valoroase despre circulația cărților religioase și activitatea de copiere a manuscriselor în comunitățile românești din Transilvania secolului al XVIII-lea.

Dincolo de aspectele încă neelucidate privind identitatea copistului și împrejurările în care a fost alcătuit volumul, valoarea sa istorică și documentară este deosebită. Penticostarul manuscris, păstrat alături de Strastnicul tipărit la Blaj în 1753, ilustrează continuitatea tradiției cărții religioase și vitalitatea vieții spirituale românești din Transilvania.

Prin prezentarea acestui exponat, Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș aduce în atenția publicului o piesă de patrimoniu care reunește istoria tiparului, tradiția manuscrisă și memoria unei comunități locale, invitând vizitatorii să descopere o pagină mai puțin cunoscută a trecutului cultural și religios al zonei.




Actualitate

Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș marchează 70 de ani de la deschiderea oficială pentru public

sebesinfo.ro

Publicat

în

La 7 noiembrie 2026 s-au împlinit 70 de ani de la deschiderea oficială pentru public a muzeului din Sebeș, un moment de referință în istoria culturală a orașului. De-a lungul celor șapte decenii de activitate, instituția a avut un rol important în cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului istoric și cultural local, oferind publicului posibilitatea de a descoperi trecutul Sebeșului și al împrejurimilor sale.

Înființat în anul 1951, sub denumirea de Muzeul Raional „I. C. Parhon” Sebeș, muzeul și-a deschis prima expoziție de bază abia cinci ani mai târziu, după o perioadă îndelungată de pregătiri, desfășurate în condiții dificile. Deși contextul local oferea premise favorabile înființării unei asemenea instituții, activitatea muzeului a fost îngreunată, în primii ani, de lipsa personalului și a resurselor materiale.

La început, întreaga activitate era asigurată de o singură persoană, Emilia Găldean, care îndeplinea, în paralel, și atribuții în cadrul Comitetului pentru Cultură și Artă al Raionului Sebeș.

Amenajarea Casei Zápolya, clădirea repartizată în 1951 drept sediu al muzeului, s-a dovedit, la rândul său, o provocare, având în vedere dimensiunile imobilului și starea precară de conservare a acestuia. Organizarea spațiului expozițional era îngreunată și de lipsa mobilierului specific, precum și a materialelor auxiliare necesare expunerii patrimoniului.

În pofida sprijinului acordat de specialiști de la Muzeul de Științele Naturii din Sibiu și de la muzeul din Deva, lucrările au avansat cu dificultate, iar deschiderea pentru public a fost amânată de mai multe ori.

Un moment decisiv în evoluția instituției l-a reprezentat încadrarea arheologului Ion Berciu în funcția de muzeograf. Beneficiind de o vastă experiență profesională, acesta a contribuit la accelerarea pregătirilor și la soluționarea problemelor care întârziaseră organizarea expoziției. Astfel, la 7 noiembrie 1956, muzeul și-a deschis oficial porțile pentru public, eveniment care a marcat începutul unei noi etape în dezvoltarea colecțiilor, a activității de cercetare și a relației cu vizitatorii.

Privită la șapte decenii distanță, această dată reprezintă un reper important pentru viața culturală a Sebeșului. Aniversarea oferă, totodată, prilejul de a evoca eforturile și contribuția tuturor celor care, de-a lungul timpului, au participat la dezvoltarea instituției și la îmbogățirea patrimoniului său.

Cercetările de specialitate, donațiile și achizițiile, conferințele, expozițiile și publicațiile realizate au consolidat treptat statutul muzeului de instituție culturală reprezentativă pentru comunitatea locală, un spațiu în care istoria și identitatea orașului sunt păstrate, cercetate și aduse în atenția publicului.

Astăzi, Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș continuă această misiune, având responsabilitatea de a conserva și valorifica moștenirea culturală locală și de a o transmite generațiilor viitoare.




Citește mai mult

Actualitate

Persoană rănită, în urma unui accident rutier produs la Petrești. Au intervenit pompierii militari din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Secția de pompieri Sebeș a intervenit sâmbătă, în jurul orei 11.00,  pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical, în urma unui accident rutier produs în localitatea Petrești.

Potrivit primelor informații, în accident ar fi fost implicat un singur autoturism. Din fericire, nu au fost raportate persoane încarcerate.

La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.

Intervenția pompierilor a vizat asigurarea măsurilor de prevenire a unor eventuale situații de urgență și acordarea asistenței medicale persoanelor implicate.

ACTUALIZARE: „Ca urmare a accidentului, o persoana a fost asistatata medical la locul accidentului, refuzând transportul la spital”, a mai transmis ISU Alba




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes