Actualitate
Unul dintre autorii unui furt de la un magazin din Sebeș, identificat după o amprentă aflată în baza de date a poliției austriece și germane
Autorul unui furt de telefoane mobile a fost descoperit de polițiști din Alba cu ajutorul unei amprente pe care a lăsat-o la fața locului. Amprentele acestuia figurau în baze de date din Austria și Germania.
Bărbatul (Gabriel Ioan Ș.) a jefuit, în 60 de secunde, alături de un alt infractor, un magazin de produse electrocasnice din municipiul Sebeș din Alba. Cei doi au plecat cu 32 de telefoane mobile în valoare de aproape 40.000 de lei.
Furtul a avut loc în luna iunie 2018, dar dosarul a fost trimis în judecată abia în august 2022. Recent, cauza a trecut de camera preliminară, urmând să ajungă în faza de judecată la instanța din Sebeș.
Jaful a fost surprins de camerele de supraveghere ale magazinului, dar acest lucru nu i-a ajutat foarte mult pe anchetatori având în vedere că hoții erau mascați.
Cele două persoane au forțat sistemul de închidere asigurare al celor două uși culisante, pătrunzând prin efracție în interiorul magazinului. Din interiorul acestei vitrine au încărcat în plasele avute asupra lor un număr de 32 de cutii care conțineau telefoane mobile de diferite mărci după care au părăsit magazinul, într-un interval de un minut.
Filmați de camerele de supraveghere
„În imaginile surprinse de camerele de supraveghere s-a constat faptul că dintre cele două persoane, una era îmbrăcată în haine de culoare închisă, iar în picioare purta încălțăminte de culoare închisă. Aceasta avea capul și fața acoperită cu un material textil de culoare albastră, iar în mâini purta mănuși de culoare albastră (cel mai probabil chirurgicale). Cea de-a doua persoană era îmbrăcată în haine de culoare închisă având pe ea o bluză/geacă de culoare închisă cu o dungă de culoare albă în partea de jos a acesteia, pantaloni de culoare închisă și încălțăminte de culoare albă, iar în mâini purta mănuși de culoare albastră (posibil chirurgicale)”, se precizează în rechizitoriul Parchetului.
În timpul cercetărilor, pe jos a fost găsită o încuietoare metalică aparținând vitrinei, iar pe suprafața acesteia a fost identificată o bucată de material cauciucat/plastic de culoare albastră, provenind de la o mănușă chirurgicală folosită de către autori la comiterea faptei. Genotiparea ADN extras din această microurmă a pus în evidență un profil genetic majoritar al unei persoane necunoscute de sex masculin.
În urma interogării Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, profilul genetic a furnizat un rezultat pozitiv. Cu alte cuvinte, a fost identificată una dintre persoanele care a jefuit magazinul și care purta mănușa respectivă. Profilul genetic era notat, deja, de autorități din Germania, respectiv Austria.
Chemat la audieri, bărbatul a recunoscut săvârșirea faptei, însă nu a oferit indicii care să conducă la identificarea complicelui la jaful din magazin.

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…



















