Actualitate
Bătaie la finalul unei nunți, în Lancrăm: șase luni de închisoare cu suspendare pentru un bărbat din Apoldu de Jos
Un bărbat din Sângătin (comuna Apoldu de Jos) a fost condamnat de Judecătoria Sebeș la șase luni de închisoare cu suspendare, după ce a agresat un invitat la o nuntă desfășurată în Lancrăm. Sentința a fost pronunțată la 16 septembrie 2026, la patru ani de la incident.

Conflictul a avut loc în dimineața zilei de 19 iunie 2022, în jurul orei 05:15, în parcarea localului. Mai mulți invitați așteptau microbuzul care urma să-i transporte acasă, când inculpatul, aflat sub influența alcoolului, a răsturnat o masă de pe terasă.
Un alt invitat i-a cerut să se oprească, iar discuția a degenerat rapid. Cei doi s-au îmbrâncit și au încercat să se lovească reciproc. Potrivit instanței, deși mai multe persoane au încercat să-i despartă, inculpatul a continuat agresiunea. El l-a lovit pe bărbat cu pumnii și picioarele, inclusiv după ce acesta a căzut la pământ, apoi a luat o piatră și l-a lovit în zona capului.
Agresiunea a fost surprinsă de camerele de supraveghere. Înregistrările au fost coroborate cu declarațiile martorilor, ale căror neconcordanțe au fost puse de instanță pe seama rapidității incidentului, a stării emoționale și a consumului de alcool.
Victima a suferit un traumatism cranio-cerebral, o plagă suturată în regiunea occipitală stângă, un hematom în jurul ochiului stâng, contuzii și o plagă la buza inferioară. Leziunile au necesitat între 8 și 9 zile de îngrijiri medicale.
Judecătorii au reținut însă și faptul că victima a contribuit la escaladarea conflictului, prin injurii și amenințări, și că l-a lovit, la rândul său, pe inculpat. Acest comportament a fost considerat în favoarea bărbatului la stabilirea pedepsei. Deși inculpatul a susținut că a fost provocat, procurorii nu au reținut existența unei provocări în sens juridic.
Bărbatul și-a recunoscut faptele și a solicitat judecarea în procedură simplificată, beneficiind astfel de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Instanța a mai ținut cont de faptul că nu avea antecedente penale, era angajat și avea copii minori în întreținere.
Pe lângă pedeapsa suspendată pe un termen de supraveghere de doi ani, inculpatul trebuie să respecte măsurile stabilite de Serviciul de Probațiune, să urmeze un program de reintegrare socială și să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
Pentru suferințele fizice și psihice provocate, victima ceruse daune morale de 50.000 de lei. Instanța a considerat suma excesivă și a acordat despăgubiri de 7.500 de lei. Inculpatul va achita și 1.100 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Actualitate
Studenți români și străini, în vizită de studiu la Primăria Municipiului Sebeș
Primăria Municipiului Sebeș a primit marți, 29 septembrie 2026, vizita unui grup de studenți români și străini de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Tinerii au fost coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu și au avut ocazia să descopere exemple de bune practici în administrația publică locală, precum și repere ale patrimoniului cultural și istoric al municipiului.

Studenții au fost întâmpinați de viceprimarul Municipiului Sebeș, Dorin Albu, care le-a prezentat sediul renovat al instituției. Discuțiile s-au concentrat asupra funcționării administrației publice locale și a principalelor instrumente utilizate pentru planificarea și gestionarea dezvoltării municipiului, printre care strategia de dezvoltare locală și bugetul local.
Programul vizitei a continuat la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Participanții au descoperit aspecte importante din istoria și patrimoniul local, precum și informații despre activitatea muzeului și relația acestuia cu publicul. În acest an, instituția muzeală marchează 70 de ani de existență.
Vizita de la Sebeș face parte din proiectul de tip Blended Intensive Programme, intitulat Public Administration and the National Cultural Heritage, organizat în perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2026 de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Facultatea de Drept și Științe Sociale și Centrul de Relații Internaționale. Proiectul beneficiază de finanțare prin programul Erasmus+.
La activități participă 35 de studenți și cadre didactice din cinci universități europene. Programul include schimburi de experiență, workshopuri și vizite de studiu dedicate administrației publice și relației acesteia cu patrimoniul cultural național.
Alături de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în proiect sunt implicate Josip Juraj Strossmayer University of Osijek din Croația, Technical University of Varna și St. Cyril and St. Methodius University in Veliko Tarnovo din Bulgaria, precum și Eötvös József College din Ungaria.
Prin participarea la astfel de inițiative, Municipiul Sebeș își consolidează rolul de partener al mediului universitar și susține dialogul dintre administrația publică, studenți și tinerele generații. Totodată, aceste proiecte contribuie la promovarea patrimoniului local în cadrul unor colaborări educaționale cu dimensiune europeană.
Actualitate
Jean Poncet, traducătorul operei lui Lucian Blaga în limba franceză, întâlnire culturală la Sebeș
O întâlnire dedicată operei lui Lucian Blaga și activității de traducător a lui Jean Poncet a avut loc vineri, 2 octombrie 2026, în Aula Primăriei Municipiului Sebeș.

Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural „Lucian Blaga” și a reunit elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” și ai Liceului Tehnologic Sebeș, membri ai Cenaclului Literar „Lucian Blaga”, profesori și iubitori ai culturii și literaturii române.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate primele patru volume de poezie ale lui Lucian Blaga traduse în limba franceză de Jean Poncet și publicate în colaborare de Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca și Jacques André Éditeur din Lyon: Poemele luminii, Pașii profetului, În marea trecere și Lauda somnului.
Pentru contribuția sa la promovarea operei lui Lucian Blaga în spațiul francofon și pentru activitatea sa de diplomație culturală, Jean Poncet a primit o plachetă din partea Municipiului Sebeș. Distincția i-a fost înmânată de viceprimarul Dorin Albu.
Reprezentanții Centrului Cultural „Lucian Blaga” au subliniat importanța traducerii operei blagiene pentru receptarea internațională a scriitorului român. Poezia, dramaturgia, filosofia și eseistica lui Blaga au impus traducătorilor un efort considerabil, datorită limbajului metaforic și originalității gândirii sale.
Jean Poncet s-a născut la 29 mai 1949, la Marsilia. Poet, scriitor și traducător, acesta a fost profesor de limba engleză la Universitatea din Grenoble și diplomat cultural în mai multe state din Europa, Asia și Oceania. El este, de asemenea, membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din România.
Traducătorul francez a publicat până în prezent antologia Cântecul pământului și al stelelor, cuprinzând 75 de poezii din opera lui Lucian Blaga, un capitol din romanul Luntrea lui Caron, precum și cele patru volume de poezie prezentate la Sebeș.
Activitatea lui Jean Poncet dedicată operei blagiene se desfășoară începând din anul 1997. În acest demers este menționată și contribuția lui Horia Bădescu, reprezentant al diplomației culturale românești la Paris.
În anul 2020, în timpul celei de-a XL-a ediții a Festivalului „Lucian Blaga” Sebeș, desfășurată online, Municipiul Sebeș a anunțat acordarea titlului de cetățean de onoare scriitorului și traducătorului francez Jean Poncet.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…


















