Actualitate
România trece printr-o CRIZĂ de ciobani. Se refuză salarii chiar și de 4.000 de lei pe lună
Crescătorii de oi spun că nu mai găsesc ciobani nici dacă le dau salarii de 4.000 de lei pe lună, iar cei cu experiență sunt atrași de ofertele din Spania, Franța sau Germania, unde sunt plătiți dublu sau chiar triplu, relatează Știrile Pro TV.
După ce a lucrat la o stână din România pe 2.500 de lei, Ion Ene s-a angajat cioban în Italia, la o fermă cu 600 de oi, unde ia peste 1.000 de euro. În plus, condițiile de muncă sunt incomparabil mai bune: e cazat într-o garsonieră confortabilă, are o lună de concediu plătit și zile libere.
„Am un contract de doi ani, sunt angajat cu carte de muncă, doctor de familie și toate utilităţile, în Italia. Vreo 700 de euro trimit în țară în fiecare lună, cam ăsta e venitul care îmi rămâne în mână”, povestește ciobanul.
La 10 milioane de oi, câte sunt în România, ar fi nevoie de cel puţin 50.000 de ciobani. La noi sunt plătiți cu două 3.000 și, foarte rar, 4.000 de lei, în funcție de experiență și de mărimea turmei pe care o păstoresc. Pot primi pe lângă bani mâncare sau țigări.
Însă în țări precum Italia, Spania, Franța sau Germania, ciobanii noştri încasează 1.200 de euro, chiar 1.800 de euro
Proprietarii turmelor se plâng că ciobanii pleacă după câteva zile de muncă pentru că viața la stână e grea. Unii stau doar până văd primii bani. Sătul să mai caute oameni, Eugen Gonțea, crescător de oi din Brașov, vrea să renunțe la afacere.
“Eu caut acum să vând, mă doare sufletul să vând la străini, dar asta e situația”, spune Petru Eugen Gonțea, președintele Federaţiei Oierilor de Munte din România.
Există și varianta aplicării soluțiilor găsite de fermierii din Europa, care au apelat la tehnologie pentru a suplini lipsa de personal.
„Au făcut instalații, garduri, adăpători, bagă animalele acolo și animalele pășunează singure fără ca fermierul să piardă timpul să meargă cu ele la pășunat”, spune Nicolae Cioranu de la Asociația Crescătorilor de Ovine Arad.

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…























