Rămâi conectat

Administrație

Parcul Tineretului din Sebeș va beneficia de internet gratuit prin programul WIFI4EU

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș a câștigat o nouă finanțare nerambursabilă în valoare de 15.000 euro, după cum a anunțat primarul orașului, Dorin Nistor, pe pagina sa de socializare.

Primăria Sebeș a alocat 6.012.690 de lei pentru revitalizarea Parcului Tineretului și Lacului, puncte de relaxare și agrement importante în viața cotidiană a municipiului.

Contractul a fost atribuit S.C. Elis Pavaje, singura firmă care a depus o ofertă în cadrul procedurii de licitație derulată prin Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș.

Lucrările trebuie finalizate în termen de 12 luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor, adică exact în preajma alegerilor locale din vara anului 2020. ”Lacul a fost și este un punct important în viața cotidiană a municipiului, de aceea se dorește reamenajarea acestuia, cu folosință în toate anotimpurile. Se intenționează micșorarea adâncimii lacului și coborârea malurilor pentru a reduce riscul de înec”, se arată în documentația proiectului. Elis Pavaje este firma care s-a ocupat și de reamenajarea și refuncționalizarea Parcului Unirii din Alba Iulia, în baza unui contract încheiat cu primăria a cărui valoare a fost de 12,5 milioane lei.

Destinația lacului va fi vara pentru plimbări cu barca și iarna, patinoar. De asemenea, se propune realizarea unui teren de hochei în arealul lacului, construit integral din beton. Suprafața de joc va fi la minimum 30 cm sub luciul apei în perioada de vară astfel încât publicul să profite de întreaga suprafață a luciului apei.

În perioada de iarnă cota apei va coborî până la edificarea suprafeței de joc, care va fi înghețată și menținută prin intermediul unui sistem de refrigerare specific.

De asemenea, vor fi amenajate zone destinate picnicului și relaxării în aer liber pe malurile lacului; se va reface vegetația prin menținerea arborilor existenți și completarea acestora cu specii noi, vor fi amplasate elemente de mobilier specific: băncuțe, coșuri de gunoi, stâlpi de iluminat.

Vor fi refăcute aleile pietonale dar se vor amenaja și altele noi. Statuia Monumentul Eroilor va fi relocată mai aproape de mijlocul parcului, în timp ce fântâna arteziană existentă va fi demolată și va fi contruită una nouă în zona accesului principal situat pe latura de nord, de unde se va realiza un curs de apă ce va străbate jumătatea nordică a parcului până la vărsarea în lac.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. sebesan

    15.05.2019 la 21:40

    Sunt curios ce firma de casa o sa „ciordeasca” cea mai mare parte din suma de 15.000€ ca actualmente nu mai sunt preturile de acum 10 ani cand un amarat de hotspot costa mii de „iEuroi”…

Lasă un răspuns

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Primarul Dorin Nistor despre noua creșă ce va fi deschisă în Parcul Arini: „Până la sfârșitul anului, construcția va fi finalizată și autorizată”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Părinții din Sebeș își vor putea înscrie copiii, încă din acest an, la cea mai nouă creșă din oraș. Imobilul, finanțat prin PNRR, amplasat în Parcul Arini, va putea găzdui 40 de copii, organizați în patru grupe. Este a patra creșă care își deschide porțile în Sebeș în ultimii ani.

Primăria Municipiului Sebeș a depus proiectul și a oferit suprafața de teren pentru construcția noii creșe, în timp ce Ministerul Dezvoltării a acoperit atât costurile de construcție, cât și partea de achiziții.

Noua creșă, dotată cu toate facilitățile necesare

Primarul din Sebeș, Dorin Nistor, recunoaște că investiția este importantă, deoarece se adresează în primul rând copiilor. Totodată, edilul a arătat că, având în vedere dezvoltarea economică a orașului și cererea constantă de forță de muncă, este nevoie de condiții care să sprijine tinerii părinți și să le ofere oportunități adecvate.

„Este necesar ca tinerii părinți să aibă posibilitatea să-i ducă pe cei mici într-un cadru adecvat, curat, frumos și dotat cu toate facilitățile corespunzătoare anului în care ne aflăm”, a declarat Dorin Nistor pentru ziarulunirea.ro.

Noua clădire a fost structurată astfel încât să răspundă tuturor necesităților: spații pentru servirea mesei, pentru depozitarea lenjeriei și întreținerea curățeniei, dar și o zonă administrativă cu birouri. De asemenea, imobilul dispune de dormitoare, spații de joacă interioare și exterioare, mobilier modern și toate facilitățile necesare pentru cei mici.

Creșa va fi funcțională până la sfârșitul anului

Lucrările se află într-un stadiu avansat, fiind finalizate în proporție de aproximativ 93%. Montarea mobilierului adecvat și conectarea la utilități – mai exact realizarea branșamentelor și semnarea contractelor cu furnizorii de electricitate și gaze – urmează să fie realizate înainte ca noua creșă din Sebeș să își deschidă porțile pentru cei mici.

„Această etapă se va realiza în perioada următoare, astfel încât, până la sfârșitul anului, construcția să fie finalizată și autorizată”, a mai adăugat edilul din Sebeș.

Programul de finanțare stipula faptul că noua creșă ar trebui să fie funcțională până la sfârșitul acestui an. Astfel, începând din acest an, părinții își vor putea înscrie copiii la noua creșă din Sebeș.

„Începând de anul acesta vom face înscrierile. De îndată ce lucrările se finalizează, vom începe activitatea, chiar dacă este deja în curs anul școlar. Considerăm că, prin această investiție, am reușit să satisfacem întreaga nevoie de locuri la creșă la nivelul municipiului Sebeș”, a mai precizat Dorin Nistor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Marți, 30 septembrie 2025: Ședință ordinară a Consiliului Local al Municipiului Sebeș. Vezi proiectul ordinii de zi

sebesinfo.ro

Publicat

în

Consiliul Local al Municipiului Sebeș este convocat în ședință ordinară pentru ziua de marți, 30 septembrie 2025, începând cu ora 14.00. Ședința se va desfășura cu participarea fizică a consilierilor locali, în sala de ședințe situată în Piața Primăriei, nr. 1.

1. Proiect de hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă pentru perioada 30 septembrie 2025 – 30 decembrie 2025.
Inițiatorul proiectului: Viceprimarul Municipiului Sebeș, Dorin Albu.

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea majorării valorii de inventar ca urmare a finalizării obiectivului de investiții „Demolare sală de sport Petrești, strada Decebal, nr. 94 A – Municipiul Sebeș” și radierea din Inventarul domeniului privat a imobilului situat în Municipiul Sebeș, loc. Petrești, str. Decebal, nr. 94A.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

3. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Inventarului domeniului public și privat al Municipiului Sebeș, ca urmare a recepționării obiectivului de investiții „Transformare imobil fostă centrală termică Aleea Parc – Municipiul Sebeș în Creșă” și darea acesteia în administrarea Școlii Gimnaziale nr. 2 – Sebeș.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

4. Proiect de hotărâre privind modificarea Art. 3 a H.C.L. nr. 222/2025 privind modificarea și completarea inventarului domeniului public și privat al Municipiului Sebeș, ca urmare a finalizării obiectivului de investiții „Reamenajare parcuri de joacă în Aleea Parc și Petrești”.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

5. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Sebeş în Comisiile de Evaluare și Asigurarea Calității, ce se vor constitui la nivelul Instituțiilor din învăţământul preuniversitar de pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Sebeş pentru anul școlar 2025-2026
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

6. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării, prin procedură de licitație publică, a două imobile (locuințe) situate administrativ în Municipiul Sebeș, str. M. Viteazu, nr. 3, ap. 2 și ap. 4 aflate în domeniul privat al Municipiului Sebeș
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

7. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării directe către chiriași a șapte imobile (locuințe) din domeniul privat al Municipiului Sebeș
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

8. Proiect de hotărâre privind aprobarea Devizului General actualizat, pentru realizarea obiectivului de investiții „Dotarea cu vehicule nepoluante pentru transportul public în Municipiul Sebeș” – Stații de reîncărcare vehicule electrice-proiect nr.3435/2.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

9. Proiect de hotărâre privind aprobarea actualizării dreptului de proprietate asupra imobilelor teren, înscrise în C.F. nr. 79142 Sebeș, C.F. nr. 78740 Sebeș, C.F. nr. 77681 Sebeș, respectiv C.F. nr. 77225 Sebeș, în favoarea Municipiului Sebeș, domeniul privat.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

10. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării Art. 1, alin (2), punctul 1 din H.C..L nr. 235/2025 privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții, pentru obiectivul de investiţii: „Reabilitarea și creşterea eficienţei energetice a clădirii sălii de sport „Florin Fleșeriu””, înscris în CF nr. 96003, proiect nr. 23/2024 și aprobarea Devizului general actualizat al obiectivului de investiții.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

11. Proiect de hotărâre privind aprobarea listei partizilor „pe picior” pentru licitația intermediară producția anului 2025, a modului de valorificare a acestora și a prețurilor de pornire.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

12. Proiect de hotărâre privind trecerea unor bunuri (construcții/mijloace fixe) din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Sebeș.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

13. Proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special de a vota în Adunarea generală a Asociației „APA ALBA”
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

14. Proiect de hotărâre privind propunerea de atribuire teren aferent construcțiilor proprietate personală.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

15. Proiect de hotărâre privind majorarea valorii de inventar a imobilului construcție „Colegiu Lucian Blaga corp B”, ca urmare a finalizării obiectului de investiții „Reabilitare și modernizare clădiri existente (Corp A, Corp B, Corp C, Sala festivă, Sala de sport, Internat) – corp B” a Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș aparținând domeniului public al Municipiului Sebeș, identificat la poziția 665 din Anexa 5 la H.G. 974/2002.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

16. Proiect de hotărâre privind completarea inventarului domeniului public și privat al Municipiului Sebeș, ca urmare a finalizării obiectivului de investiții „Reabilitare spațiu public urban și zonă pietonală pe str. Alunului, Municipiul Sebeș”
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

17. Proiect de hotărâre privind retragerea din administrarea Spitalului Municipal Sebeș a locuinței, situată administrativ în loc. Petrești, str. 1 Mai, nr. 83B, jud Alba.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

18. Proiect de hotărâre privind aprobarea Devizului General revizuit, pentru realizarea obiectivului de investiții „Transformare imobil fostă centrală termică Aleea Parc-Municipiul Sebeş în Creşă”
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

19. Proiect de hotărâre privind încetarea prevederilor H.C.L. nr. 215/2023 privind exprimarea acordului de principiu pentru transmiterea din domeniul public al Municipiului Sebeș și din administrarea Consiliului Local al Municipiului Sebeș în domeniul public al Statului în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – prin Inspectoratul de Poliție Județean Alba, a imobilului teren intravilan, identificat prin CF nr. 94728 Sebeș, nr. cad. 94728 în suprafață de 17.275 mp. și respectiv prin C.F. nr. 94731 Sebeș, nr. cad. 94731 în suprafață de 16.235 mp și demararea procedurilor legale de sistematizare și dezvoltare.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

20. Proiect de hotărâre privind completarea domeniul public al Municipiului Sebeș ca urmare a încheierii unor contracte de donație.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

21.Informarea nr.63908/08.09.2025 a Compartimentului Patrimoniu și Coordonare Asociații de Proprietari.

22.Informarea nr.55101/29.07.2025 a dlui Boabeș Ilie.

23. Informarea nr.24222/2025 a dlui Dăncilă Radu.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Municipalitatea din Sebeș și-a înfințat propria companie de transport public

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Sebeș a achiziționat 9 autobuze electrice noi, furnizate de o firmă românească, 9 stații de încărcare lentă, 3 stații de încărcare rapidă, precum și un sistem de e-ticketing deja montat. În paralel, Municipiul a înființat propria companie de transport public, menită să asigure serviciile de transport în comun.

În prezent, se fac demersuri pentru obținerea avizelor necesare pentru ca noul serviciu să devină operațional. Primarul Dorin Nistor a declarat pentru ziarulunirea.ro că Primăria Sebeș și-a înființat oficial compania de transport public.

• Transport public modern pentru Sebeș și zonele învecinate

Pentru ca serviciul de transport public să fie disponibil locuitorilor din Sebeș, a fost realizată o asociere între Primăria Municipiului și primăriile din Daia Română, Pianu și Vințu de Jos.

„Este foarte important, deoarece Sebeșul are o dezvoltare economică semnificativă, iar numeroase persoane din localitățile învecinate vin aici la muncă, iar copiii la școală. De aceea vrem să asigurăm condiții cât mai bune pentru transport”, a precizat edilul.

În ceea ce privește calitatea transportului, primarul recunoaște că vor exista diferențe importante. Spre exemplu, se dorește ca, în orele de vârf, în zone precum Sebeș, Petrești, Răhău și Lancrăm, frecvența autobuzelor să fie de aproximativ 15–30 de minute.

După lansarea rutelor inițiale, compania de transport public Sebeș își propune să dezvolte noi trasee, inclusiv în cartierele orașului, facilitând astfel accesul locuitorilor la transportul public.

• Tarife și modalități de plată

Deoarece compania nu se va putea autofinanța, Primăria Sebeș va acorda subvenții, în special pentru copii și vârstnici, în timp ce celelalte categorii de cetățeni vor beneficia de abonamente și prețuri accesibile.

„În acest moment, ne gândim la un abonament între 150 și 200 de lei pe lună, care să acopere toate rutele. Pentru biletele ocazionale vom decide ulterior, dar dorința noastră este să încurajăm abonamentele. Estimăm costuri de acoperire de câteva milioane de lei pe an, probabil între 3 și 6 milioane, dar știm că la început va fi mai greu. În timp, lucrurile se vor regla”, a explicat Dorin Nistor.

În ceea ce privește plata biletelor, aceasta va fi posibilă prin SMS, automate de bilete și carduri electronice de călătorie. Compania de transport public Sebeș va putea monitoriza numărul călătoriilor și tipul biletelor, ajustând rutele în funcție de frecvența călătorilor.

• Aproximativ 40 de locuri de muncă noi pentru șoferi

Un număr de aproximativ 40 de locuri de muncă pentru șoferi vor fi disponibile odată cu operaționalizarea firmei de transport. Primarul subliniază că angajarea șoferilor reprezintă cea mai importantă resursă.

„Estimăm că în octombrie vom începe angajările și probele, iar din ianuarie să fim operaționali. Cel mai optimist termen este sfârșitul acestui an, iar cel mai pesimist, februarie”, a mai menționat Dorin Nistor.

Pe lângă cele 9 autobuze deja ajunse în oraș, flota de transport public urmează să fie completată cu încă 7 autobuze. Astfel, cele 16 autobuze care vor circula pe rutele companiei de transport public a Primăriei Sebeș au fost achiziționate de la o firmă românească din Baia Mare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes