Rămâi conectat

Știri din zonă

Materiale de curățenie împărțite persoanelor cu venituri mici din Parohia Reciu – Protopopiatul ortodox Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Biserica Ortodoxă Română, prin eparhiile sale din diaspora, desfășoară o misiune pastorală rodnică, în rândul credincioșilor români aflați peste hotarede peste hotare.

Un exemplu deosebit în acest sens este şi cel al Parohiei Ortodoxe Române din oraşul Bamberg (Germania), cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, al cărei păstor duhovnicesc este părintele Ionuţ Păun, un vrednic slujitor şi misionar în slujba Bisericii. Părintele ne-a relatat că în fiecare post al Sfintelor Paști organizează numeroase colecte constând în alimente, medicamente, materiale sanitare sau îmbrăcăminte, daruri pe care le oferă în fiecare unei parohii din Romania. În acest an, au hotărât ca această colectă să fie organizată pentru comunitatea noastră, respectiv parohia Reciu.

Ca urmare a crizei sanitare actuale, în toate statele din comunitatea europeană (printre care și Germania) au fost luate măsuri severe privind stoparea răspândirii noului virus, fapt ce a îngreunat organizarea colectei, aflându-se în imposibilitatea de a oferi pachetele în perioada Pascală. Însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, odată cu perioada de relaxare a măsurilor de distanțare socială, în data de 30 iunie 2020 am primit pachetele din Germania, constând în materiale de curățenie.

Duminică, 5 iulie 2020, am împărțit produsele la persoanele nevoiaşe sau cu venituri mici din parohia Reciu, aducând astfel o rază de speranţă peste chipurile credincioșilor noştri. Îi mulţumim părintelui Ionuţ Păun pentru dragostea şi implicarea în această acţiune filantropică ce a vizat comunitatea noastră, rugându-l pe Bunul Dumnezeu să îi dăruiască pastorație rodnică pentru credincioşii români din diaspora.

Pr. Ioan Burja




Știri din zonă

Tânăr de 22 de ani din Sibiu, reținut după ce a provocat un accident rutier în Doștat. Conducea băut, fără permis și cu o mașină neînmatriculată

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitatea Apoldu de Jos, județul Sibiu, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș, fiind cercetat pentru trei infracțiuni rutiere: conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Incidentul s-a produs în noaptea de 4 noiembrie 2026, în jurul orei 01:06, pe DJ 141D, pe raza localității Doștat. Polițiștii din Sebeș au fost sesizați prin intermediul numărului unic de urgență 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că tânărul, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care era parcat regulamentar. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

A fost depistat cu o alcoolemie de 0,53 mg/l în aerul expirat

În urma testării cu aparatul alcooltest, polițiștii au constatat că tânărul avea o concentrație de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Verificările efectuate de polițiști au mai arătat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care îl conducea nu era înmatriculat în circulație.

La data de 4 noiembrie 2026, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.




Citește mai mult

Știri din zonă

13-15 noiembrie 2026: Cupa Ardealului, ediția a III-a, la Vințu de Jos. Peste 650 de animale de rasă vor putea fi admirate în cadrul expoziției

sebesinfo.ro

Publicat

în

Expoziția de iepuri, păsări de curte, porumbei și păsări exotice „Cupa Ardealului” va avea loc în perioada 13-15 noiembrie 2026, la Vințu de Jos. Evenimentul ajunge în acest an la cea de-a III-a ediție și va reuni crescători din România și din străinătate, printre participanți numărându-se și campioni europeni și naționali.

Vizitatorii vor avea ocazia să admire sute de exemplare de animale de rasă, înscrise în competiție. Potrivit organizatorilor, interesul pentru ediția din acest an este unul deosebit, în special în ceea ce privește participarea crescătorilor de iepuri.

Peste 500 de iepuri înscriși în competiție

La ediția din acest an sunt înscriși 503 iepuri de rasă, alături de 80 de găini, 64 de porumbei și 16 rațe.

Un element important al evenimentului îl reprezintă arbitrajul internațional. Evaluarea iepurilor va fi realizată de o brigadă de arbitri din Germania, cu experiență în cadrul unor expoziții de profil importante din Germania și din alte țări europene.

Organizatorii au anunțat, de asemenea, participarea crescătorilor din România, precum și prezența unor invitați din străinătate, inclusiv din Bulgaria.

„Cupa Ardealului – ediția a III-a” este dedicată pasionaților de creșterea, selecția și promovarea animalelor de rasă, oferind crescătorilor ocazia de a-și prezenta exemplarele și de a împărtăși experiențe cu alți iubitori ai acestui domeniu.

Programul expoziției

Evenimentul se va desfășura după următorul program:

  • Vineri, 13 noiembrie 2026: arbitrajul exemplarelor înscrise în expoziție;
  • Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, între orele 08:00 și 19:00: expoziția va fi deschisă publicului;
  • Sâmbătă seara: Seara Crescătorilor;
  • Duminică, 15 noiembrie 2026, între orele 08:00 și 15:00: expoziția va putea fi vizitată de către public.

Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe la eveniment, alături de familie și prieteni, pentru a descoperi diversitatea și frumusețea animalelor de rasă.

Cea de-a III-a ediție a Cupei Ardealului se anunță a fi o întâlnire importantă pentru comunitatea crescătorilor de animale, dar și o oportunitate pentru publicul larg de a cunoaște mai îndeaproape pasiunea și munca din spatele creșterii și selecției exemplarelor de rasă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes