Odată cu alegerea noului președinte al României, minoritatea săsească a revenit în atenția Europei.

În întreaga țară, numărul membrilor acestei comunități continuă să scadă de la an la an, o mare parte dintre aceștia alegând să emigreze încă din timpul sistemului comunist, dar mai ales după căderea lui. Sebeşul este o comunitate care nu face excepţie de la regulă. În prezent, din informațiile obținute de la preotul Alfred Dahinten, Biserica Evanghelică din Sebeș numără aproximativ 180 de membri, etnici germani, în acest număr fiind incluși și cei proveniți din familii mixte. În urmă cu circa 90 de ani, în recensământul din 1927, anul în care populația germană din Sebeș a atins valoarea maximă, se înregistra un număr de 2063 de germani, dintr-un total de 8683 de locuitori. Care sunt cauzele care au declanșat această scădere drastică? Sebeșul – trecut, prezent și viitor Se spune că „drumul spre succes este întotdeauna în construcție”, la fel și Sebeșul, care este astăzi un oraș în plină ascensiune economică, socială și culturală, sașii jucând, încă de la formarea lui, un rol esențial. Așezarea modestă, construită inițial din pământ și lemn, s-a transformat în trecerea secolelor într-un centru modern, important și cunoscut în întreaga țară. La început, a avut denumiri diverse, dar numele german care s-a păstrat și pe care îl citim și astăzi la intrarea în municipiu este cel de Mühlbach, care tradus înseamnă „orașul dinspre mori”. Centrul orașului Sebeș cuprinde numeroase clădiri cu o arhitectură deosebită, așezate în jurul bisericii, care îmbină într-un mod armonios stilurile romanic și gotic, dar și alte edificii încărcate de istorie. Împrejurul lor se înalță semețe ziduri și turnuri de piatră care aveau rolul de a asigura protecția orașului. Tot ele au fost și sunt martore atât ale perioadelor prospere, ale relațiilor pașnice, dar și ale greutăților și problemelor cu care s-au confruntat locuitorii. Fuga spre libertate Lăsând în urmă sute de ani de muncă și realizări, în anul 1933, odată cu venirea lui Hitler la putere, un număr restrâns de tineri părăsesc orașul în căutarea unui trai prosper, a unei vieți mai bune, ori înrolându-se în armată. Au fost printre primii care au lăsat totul în urmă deschizând drumul pe care vor păși ulterior o mare parte din urmașii de etnie germană ai celor care se stabiliseră în această zonă, în urmă cu mai bine de 800 de ani. Doar câțiva ani mai târziu, în 1945, rușii încearcă scoaterea sașilor din țară. Un prim mijloc pentru realizarea acestui plan a fost deportarea etnicilor germani considerați hitleriști. Mai apoi, prin confiscarea și distrugerea proprietăților, învinovățire pe nedrept, prin umilință, batjocură și marginalizare, sașii ajung să se simtă străini în locul pe care îl numeau cu mândrie acasă. Această marginalizare şi continuă suspiciune a dus între anii 1950 și 1990 la repetate încercări de trecere ilegală a granițelor. O astfel de întâmplare cu final fericit mi-a fost povestită de o rudă apropiată. Se întâmpla în Sebeșul anilor 1980, când, într-o familie de etnici germani greu încercată prin trecerea timpurie în neființă a mamei, dar și prin problemele pe care le aveau cu Securitatea, fratele cel mare împreună cu cei doi băieți ai lui s-au hotărât să fugă din țară. Fiul cel mare este primul care plecă, hotărându-se să încerce trecerea ilegală a Dunării, prin zona Moldova Nouă. Echipat cu o plută improvizată din camerele unor cauciucuri de tractor, trece Dunărea și, ajuns pe uscat, parcurge cu atenție sporită drumuri secundare, reușind să ajungă la ambasada germană din Iugoslavia. După două săptămâni în care a fost obligat să lucreze pentru a aduna banii necesari călătoriei până în Germania, își reia drumul spre libertate, izbutind să își atingă țelul. După un timp, tatăl și celălalt frate pleacă și ei în Germania, urmând exact același drum. Restul familiei a așteptat aprobarea plecării, permisă în timpuri tensionate, când Timișoara era sub asediu. După cum am promis, finalul s-a dovedit unul fericit, familia reîntregindu-se în nordul Germaniei. După căderea comunismului, odată cu instaurarea noului sistem politic, sașii au sperat că problemele le vor fi rezolvate. În cele din urmă, au realizat că așteptarea lor este zadarnică, încrederea pierdută nu a putut fi recâștigată, creându-se astfel o perioadă în care au avut loc emigrări în masă. lChemarea pământului – întoarcerea la origini Cicero spunea că „libertatea este o posesiune de o valoare inestimabilă”, iar acest statut într-adevăr de neprețuit, a fost câștigat de etnicii germani din România prin pierderea totală, parțială sau cel puțin pentru o vreme, a agoniselii de generații. De la domnul profesor Nicolae Afrapt am aflat că trei tineri de origine germană din zona Sebeșului, care au reușit să fugă în anii ‘50, au fost primii care în ‘90 și-au cerut casele înapoi. Subiectul retrocedării caselor și proprietăților sașilor este și astăzi unul delicat, în continuare având loc și la Strasbourg procese, încercări de a recupera ce au dobândit, clădit și mai apoi pierdut părinții sau chiar bunicii, forțați de regimul comunist să părăsească țara. Deși plecați în Germania, mereu călăuziți de hărnicie și de spiritul gospodăresc, cei care au rămas în posesia caselor sau care au reușit să le recupereze, revin periodic, când timpul se încălzește, după cum mărturisește o familie din Gârbova, pentru a mai repara clădirile care se degradează de la an la an. Astfel, deși ajunși la vârste respectabile, reușesc în lunile de vară să lucreze bucățile de pământ de lângă case și pleacă doar atunci când recolta e strânsă, strugurii din vie sunt culeși și toate butoaiele din pivnițe pline. Cu deosebită măiestrie, așază în borcane bine închise, pe post de suvenir, murăturile, pe care le transportă în Germania, pentru copiii și nepoții rămași acolo. Pragul cetății Mühlbach este trecut uneori chiar de acești tineri, străini de România, sosiți ca turiști pentru o perioadă scurtă de vacanță. Sunt mânați de curiozitate și își doresc să cunoască orașul și casa unde au copilărit, au muncit și unde au trăit clipe de fericire, de bucurie dar și de tristețe și probleme, mama, tatăl sau poate bunicii. Biserica evanghelică din centrul orașului este vizitată adesea de aceștia, considerată ca fiind puntea de legătură dintre prezent și trecut. Îmbinând într-un mod armonios elementele religioase cu arta muzicală și retorică, anual, aici sunt organizate evenimente cu oaspeți remarcabili din țară și din Germania, prin implicarea și participarea atât a minorității germane cât și a românilor. German, român, maghiar ori rrom, cu toții observăm urmele lăsate în oraș, întregii ani de muncă și trudă, vizibili la fiecare pas. Mühlbach a fost și încă mai este un oraș cu puternice trăsături săsești, iar cum se va menține în viitor depinde doar de noi, de fiecare, de cum ne vom implica în păstrarea a ceea ce am moștenit.

Alexandra VLAD

 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS