Pe DJ 106K, care traversează Daia Română, de la intrarea dinspre Sebeş spre Alba Iulia, la kilometrul 11, se află „Fântâna Bunii”. Ea este „o piatră de temelie a Dăii Române” şi o punte peste veacuri între prima vatră a comunei şi Daia Română din prezent.

O legendă vorbeşte despre formarea unei aşezări omeneşti în actuala vatră a comunei, prin secolul al VIII-lea. „Primii locuitori ai comunei s-au numit Stînea, ei venind de la Vinţu. Aceştia au fost ciobani şi s-au aşezat cu turmele lor lângă un izvor cu apă bună. Lângă izvor, se spune că locuia o bătrână, iar fântâna va căpăta numele de “Fântâna Bunii”. În jurul fântânii gravitează viaţa localităţii, căci aici se vor aşeza câteva familii ale căror nume vor dăinui peste ani. După Stînea au venit: Şchiau din Galda, Ispas din Deal, Puţan din Şpring, Cibu din Munţii Apuseni”.
În jurul fântânii creşteau nişte delicate flori albe pe care oamenii le-au numit dalii. Se crede că numele comunei provine de la denumirea florii. Primul nume al localităţii a fost Dalya, el fiind sugestiv în ce priveşte frumuseţea comunei. Fântâna a rezistat în timp şi datorită faptului că se află în centrul comunei, la răscruce de drumuri, fiind la îndemâna drumeţilor şi a copiilor din sat.
În anul 1946, în timpul construcţiei şcolii din Daia, primarul de atunci, Vasile Ciuca, a avut o iniţiativă: văzând starea precară a fântânii, care avea un coş din scândură putredă, pe sub el infiltrându-se apa murdară, a dărâmat scândurile, a desfăcut – piatră cu piatră – fântâna, a lărgit-o şi a zidit-o la loc cu piatră de râu şi beton. Fântâna are o adâncime de 8 m, dar izvorul său e atât de puternic, încât cu greu a fost scoasă toată apa spre a putea fi zidită. David Gherghin, zidarul, a aşezat deasupra fântânii şine groase de metal, pe care a montat un sistem cu rulmenţi cu două găleţi. Multă lume scotea apă din fântână, încât se formau cozi imense. De aceea, Vasile Ciuca a hotărât să acopere fântâna cu o placă de beton şi să tragă apa printr-o conductă de vreo 20 de metri, la care a ataşat un robinet.
Pe atunci, exista în comună un meseriaş priceput, Mihu Jani, ce a construit acolo două rânduri de scări, aşezate de-o parte şi alta a robinetului, ce facilitau intrarea şi ieşirea de la robinet cu uşurinţă. El a pus la robinet o cană din care să bea trecătorii însetaţi, iar pe perete a atârnat o oglindă pentru cei care-şi spălau faţa. La vremea respectivă “Fântâna Bunii” a devenit motiv de mândrie pentru dăieni, căci arăta îngrijită.
Chiar dacă istoria fântânii e ascunsă în negura veacurilor, nemaiputând azi nimeni să depună mărturie despre originea sa, ea a rămas martor mut al permanenţei dăienilor în această vatră. Acum, fântâna încă aprovizionează cu apă o mare parte din comună, izvorul ei nesecând nici în perioade de arşiţă cruntă.

Ioan Adrian POPA

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News