Actualitate
Emil Brumaru este laureatul Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” – 2018
Premiul a fost decernat astăzi, 8 mai 2018, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Casa memorială ”Lucian Blaga” din Lancrăm.
Momentul a făcut parte din evenimentul care se desfășoară în această perioadă la Sebeș, Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, ajuns la cea de-a 38-a ediție, și care este expresia simbolică a preţuirii pe care Sebeşul o dăruieşte memoriei lui Lucian Blaga, poetul şi filozoful misterelor, născut la Lancrăm, în anul 1895.
Premiul a fost decernat în prezența ministrului Culturii, George Ivașcu și președintelui CJ Alba, Ion Dumitrel. Au mai participat reprezentanți ai juriului, ai Uniunii Scriitorilor, instituțiilor de cultură din județ, autorități locale, iubitori de cultură din localitate și din județ.
Poetul Emil Brumaru și câțiva dintre oficialii prezenți la ceremonie au susținut discursuri:
Festivalul Internaţional „Lucian Blaga” continuă după următorul program:
MIERCURI, 9 mai 2018 Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, centrul istoric al Municipiului Sebeș, Parcul Primăriei
Orele 12.00-16.00: Preambul la festival…
Momente artistice stradale cu trupa de Street Theatre Art “POKIMA”, actorul Florin Coșuleț și tinerii lor invitați. [acțiuni de tipul flashmob în locații simbolice din Municipiul Sebeș]
Ora 12.00: Întâlnire voluntari, liceeni – la Centrul Cultural “Lucian Blaga”. Participă: Centrul Cultural “Lucian Blaga” Sebeș, Biblioteca Județeană “Lucian Blaga” Alba, Colegiul Național “Lucian Blaga” Sebeș, Liceul Tehnologic Sebeș, voluntari. Invitația rămâne deschisă tuturor participanților. Vor fi distribuiți fluturași promoționali.
JOI, 10 mai 2018 Casa memorială „Lucian Blaga”, Lancrăm
Ora 16.00: Tehnica rostirii poeziei și poezia în muzică. În compania regizorului Florin Coșuleț și a tinerilor săi
invitați. Participă: Centrul Cultural “Lucian Blaga” Sebeș, Biblioteca Județeană “Lucian Blaga” Alba, Colegiul Național “Lucian Blaga” Sebeș, Liceul Tehnologic Sebeș, voluntari. Invitația rămâne deschisă.
VINERI, 11 mai 2018 Casa memorială „Lucian Blaga”, Lancrăm
Ora 10.00: „… Cântecul vârstelor”. Spectacol în regia lui Florin Coșuleț. Distribuția: studenți ai Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universității “Lucian Blaga” Sibiu. Deschiderea oficială a festivalului.
Ora 11.30: Sesiune de comunicări științifice: „Primăvara neîntreruptă a spațiului mioritic”. Moderatori: acad. Alexandru Surdu, prof. univ. dr. Eugeniu Nistor. Cărţi şi reviste în festival; moderează poetul Ion Mărginean.
Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș
Ora 17.00 Festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului național de creație literară și artă plastică “Laudă
semințelor celor de față și-n veci tuturor!” Sebeș – Lancrăm, ediția 2018. Decernarea titlului de cetățean de onoare al Municipiului Sebeș acad. Alexandru Surdu și prof. univ. dr. Eugeniu Nistor. Ordinul cavalerilor de Muhlbach, moment oficial. Participă trupa de teatru „Cam atât”, cu spectacolul „Arca lui Blaga”. Coordonator prof. Sanda Burță, Liceul Tehnologic Sebeș. Parcul Tineretului. Scenă în aer liber.
Ora 20.00: “De la operă la rock”. Spectacol extraordinar cu Felicia Filip și invitații săi: trupa Iris și Cristi Minculescu, naistul Radu Nechifor, actorul Florin Coșuleț. Acompaniază Kamerata Astra.
SÂMBĂTĂ, 12 mai 2018 Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș
Ora 10.00: „Cuvânt… sunet… culoare….” Cafenea culturală. Conferință pe tema filosofiei blagiene susținută de acad. Alexandru Surdu. Sala „Sava Henţia”, Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș
Ora 12.00: Sesiune de comunicări științifice: „Primăvara neîntreruptă a spațiului mioritic”. Moderatori: prof. univ. Mircea Popa, scriitor Zenovie Cârlugea. Cărţi şi reviste în festival; moderează poetul Ion Mărginean. Parcul
Tineretului. Scenă în aer liber.
Ora 20.00: Spectacol extraordinar AG Weinberger și Grigore Leșe Moment de step cu Adrian Strâmtu.
DUMINICĂ, 13 mai 2018 Lancrăm, statuia poetului Lucian Blaga
Ora 11.00: „Flori pentru Blaga”. Moment poetic. Sala de spectacole a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
Ora 19.00: „TULBURAREA APELOR” după Lucian Blaga. Spectacol de teatru în premieră absolută. Regizor: Cosmin Pleșa, laureat al Festivalului Internațional de Artă “Cavalerul de Aur” de la Moscova. Din distribuție: Adrian Titieni, Grigore Leșe, Ioana Abur, Iulia Lumânare, Constantin Dinulescu, Alexandru Beteringhe, Valeriu Andriuță, Mircea Gheorghiu, Mircea Constantinescu, George Remeș, Tiberiu Alexandru Hârșan, Marius Alexandru Iordache, Rusalina Bona, Mihai Hurduc.
Organizatori: Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Sebeş Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş Consiliul Judeţean Alba Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba Partener: Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, Departamentul de Artă Teatrală

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…






















