Știri din zonă
Drumul către Unitatea Militară din „Poarta Raiului” a fost declarat STRATEGIC și poate fi MODERNIZAT
Drumul până la unitatea militară din Poarta Raiului a fost declarat strategic și trebuie modernizat corespunzător. Primăria Șugag a transmis deja spre Ministerul Mediului și Romsilva noile solicitări de cedare a porțiunii de circa 18 km de drum, pentru modernizare.
În ședința din 3 decembrie 2020 a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de către Președintele României, Klaus Iohannis, drumul de aproape 18 kilometri de la Barajul Oașa până sus, în Luncile Prigoanei, spre Poarta Raiului, a fost declarat drum strategic, fiind inclus în Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020 – 2024.
După cum bine știe toată lumea, armata deține sus, în Poarta Raiului, lângă Iezerul Șureanu, un obiectiv militar. Această decizie pare să fie epilogul unei probleme care persistă de peste 20 de ani, de când sus, spre Șureanu, au început să se contureze frumoase stațiuni turistice. Pe lângă problemele firești care apar în cazul unei dezvoltări urbanistice – infrastructură, PUZ, PUG, debarasarea deșeurilor menajere – constantă în zonă a rămas starea înfiorătoare a drumului de acces, unul forestier, pentru care s-au ”bătut” mai mereu Romsilva și Consiliul Județean Alba și, mai recent, de vreo trei ani, Romsilva și Primăria comunei Șugag, primărie care administrează și percepe taxe pentru terenul din Luncile Prigoanei.
Mai sus, terenurile din Poarta Raiului și Șureanu sunt administrate și taxate de primăriile din Săsciori și Cugir. Deși de la sfârșitul lunii noiembrie 2019 și până în decembrie 2020, s-ar presupune că primarul liberal al comunei Șugag, Constantin Jinar, de 20 de ani ales repetat pe listele PNL, ar fi beneficiat, tradițional, de largul sprijin al colegilor aflați la guvernare, lucrurile nu au stat chiar așa.
În timpul vizitei din 24 iulie 2020, când a inaugurat ce a mai rămas de inaugurat din Transalpina, premierul Ludovic Orban a răspuns astfel solicitării ziarului Unirea, în timpul conferinței de presă susținute lângă barajul de la Oașa: ”E o problemă care se va rezolva. Știți cum e, până la Dumnezeu te mănâncă sfinții. Până ajunge decizia la nivel guvernamental, trebuie să semneze câte 12 oameni, prin mai multe ministere. Deocamdată, sunt în curs de obținere semnăturile; oricum, o vom rezolva”.
Cel mai probabil, ”sfinții” pe care îi invoca premierul Orban atunci sălășluiau mai degrabă prin Consiliul de Administrație al RN Romsilva. Iar documentațiile repetate prin care Primăria Șugag a solicitat drumul până sus, în Luncile Prigoanei-Poarta Raiului puteau astfel să stea, sau să circule, după caz, pe la tot felul de ministere, tot fără nicio finalitate. Dacă ”sfinții” invocați de Orban nu ar fi dorit-o, nu se ajungea nici în Poarta Raiului, darămite la Dumnezeu. Dar o ”Portiță” de acces în Rai a fost găsită și, de ce nu, utilizată. Pentru că drumul duce spre un obiectiv militar, el a putut fi clasificat ca fiind drum strategic, de importanță națională și a fost inclus în Planul de Apărare al țării pentru 2020-2024.
Luni, 25 ianuarie, Primăria Șugag a înaintat deja spre Ministerul Mediului și spre Romsilva adresa primită de la CSAT (prin care drumul spre Luncile Prigoanei a fost clasificat ca drum strategic). ”Acum rămâne doar să-și mai facă treaba Ministerul Mediului și Romsilva să ne cedeze acest drum. Să putem moderniza acest nou drum strategic spre unitatea militară de la Poarta Raiului”, a conchis primarul comunei Șugag, Constantin Jinar.
• Poarta către Rai
Accesul spre domeniul schiabil se face pe lângă barajul de la Oașa, după ce părăsiți DN67C – Transalpina – și intrați prin dreapta, pe lângă lacul de acumulare, pe DJ704, un traseu de off-road mai degrabă decât un drum pentru turiștii fără adrenalină în motoare sau în sânge. De la barajul Oașa se ajunge prima dată la complexul monahal Mănăstirea Oașa, iar de acolo, mai sus, în Luncile Prigoanei, o zonă cu pensiuni, aflată la 4,5 km distanță de Domeniul Schiabil Șureanu.
Stațiunea Poarta Raiului se află la 1,2 km distanță de Domeniul Schiabil Șureanu și are spații de cazare și alimentație publică. Domeniul Schiabil Șureanu este situat într-un cadru natural montan magnific, între vârful Șureanu de 2.059 m și vârful Pătru de 2.130 m (cu vârfurile Aușel de 2.009 m și Curmătura de 1.809 m). Zăpada măsoară peste un metru și jumătate între lunile decembrie și aprilie. Pârtiile sunt dotate cu două teleschiuri și telescaun.

Știri din zonă
Drept la replică la articolul „Bărbat din Daia Română, reținut pentru furt calificat. Ar fi furat 11.000 de euro dintr-o locuință din Sebeș”
Referitor la știrea bazată pe comunicatul IPJ Alba din data de 16 octombrie 2026, dorim să aducem o clarificare extrem de importantă pentru corecta informare a opiniei publice și pentru protejarea imaginii comunității noastre.

Persoana reținută de organele de poliție nu este localnic băștinaș și nu are legături de rudenie sau rădăcini în comuna Daia Română. Acesta este un cetățean de etnie romă, venit din altă localitate, care locuia temporar pe raza comunei noastre strict în context profesional, fiind găzduit ca muncitor la o firmă locală de pavaje.
Asocierea numelui comunei Daia Română cu acest incident în spațiul public este strict o consecință a procedurilor standard ale poliției de a indica locul unde suspectul își avea reședința temporară sau unde a fost localizat la momentul anchetei. Comunitatea din Daia Română este una de oameni gospodari și cinstiți, iar faptele acestui individ nu reflectă în niciun fel valorile localnicilor noștri.
Vă solicităm publicarea acestei precizări pentru a repara confuzia creată de formularea standard din comunicatul oficial.
Cu respect,
Cetățeni ai comunei Daia Română
Știri din zonă
Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos
Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.
În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 12 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…























