Rămâi conectat

Actualitate

Dragobetele, sărbătoarea românească a iubirii, este sărbătorită în fiecare an pe data de 24 februarie

sebesinfo.ro

Publicat

în

Potrivit tradiției, în această zi se marchează începutul primăverii și se spune că toată natura revine la viață. În cazul familiei Hăprian din iubitul nostru Sebeș, iubirea și înțelegerea dintre cei doi a rămas vie de mai bine de o jumătate de veac.
Îmbrăcată în straie populare, Maria, acum în vârstă de 77 de ani, a primit cu drag un cadou dulce din partea mea, însoțit de multe urări de bine și sănătate.
În fotografiile pe care Mihai, acum la 76 de ani, mi le-a prezentat împreună cu soția sa, am observat cum zâmbetul doamnei Maria nu și-a pierdut din strălucirea sa caldă și sinceră, odată cu trecerea vremii.
În ziua nunții acelor tineri însurăței din imagini, familia Hăprian nu a avut acces la un fotograf în zona lor, camerele de fotografiat și profesioniștii care le operau fiind o raritate. Acest lucru m-a îndemnat să le mai pregătesc un cadou plăcut, potrivit pentru această relație care a supraviețuit trecerii timpului.
Un exemplu al unei căsnicii fericite și trainice, familia Hăprian ne învață pe toți elementele simple care sunt necesare în menținerea unei relații sănătoase, chiar și după 55 de ani: iubire, răbdare și înțelegere.
De ziua iubirii în rândul nostru, al românilor, vă urez deci să aveți parte de aceste trei ingrediente în relația voastră și să îmbătrâniți la fel de frumos ca și această familie!
Radu Cristian,
Consilier Local PSD



Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes