Știri din zonă
Constantin Jinar, primar Șugag: „Președintele Klaus Iohannis s-a interesat personal de situația drumului către domeniul schiabil Șureanu”
Potențialul turistic al domeniului schiabil din Munții Șureanu este unul uriaș, confirmat de însuși președintele României, Klaus Iohannis, care preferă să vină să schieze la Poarta Raiului, și nu la Păltiniș (în județul natal Sibiu), Poiana Brașov sau Straja. Zona are ceva din frumusețea Alpilor, cei care ajung în zonă spunând că daca n-ai ști unde te afli, ai putea crede că ești în Austria, Elveția sau Italia.
Aceasta este probabil și explicația pentru care destul de mulți turiști se încumetă să ajungă în zonă, în ciuda celor 18 kilometri greu practicabili dintre barajul Oașa și Poarta Raiului. Drumul, în trecut județean, a fost cedat Romsilva pentru care prioritară este, evident, exploatarea multelor hectare de pădure pe care le deține în zonă, și nu turismul.
De altfel, la intrarea pe acest drum tronează inscripția ”Drum închis circulației pulbice”, adică, cu alte cuvinte, cine pătrunde o face pe proprie răspundere, și nu pe cea a administratorului Romsilva. După ce Consiliul Județean Alba a cedat drumul către Romsilva în primăvara anului trecut, ”lupta” a fost preluată de Primăria Șugag.
”Am încercat să trecem drumul la Consiliul Local Șugag în două rânduri, prin hotărâre de guvern, însă am aflat că, nu știm exact din ce motiv, acestea au fost retrase în ultimul moment de pe ordinea de zi. Cert este că Romsilva nu vrea nicicum să cedeze, ei au foarte multe hectare de pădure în zonă și le e teamă să nu le fie blocat accesul la proprietăți.
De altfel, recent am fost convocați și noi și cei de la Romsilva la o discuție la Prefectură și ei au spus că nu cedează în privința drumului. Singura soluție ar fi să se dea o hotărâre de guvern sau să se schimbe legea care spune că proprietarii majoritari de pădure deschid drumul în zonă. Până atunci, toate se sparg în capul nostru și lumea ne condamnă pe noi că nu facem ceva”, a precizat primarul comunei Șugag, Constantin Jinar.
Edilul a spus că recent de situația drumului s-a interesat personal președintele României, Klaus Iohannis. ”Am vorbit cu domnul președinte și l-am informat exact care e situația. Nu știu dacă stă în atribuțiile lui să intervină într-o astfel de problemă”, a adăugat edilul. Cea mai recentă vizită a lui Iohannis pe pârtiile de schi din Munții Șureanu a fost în 27 ianuarie, când președintele a fost fotografiat stând de vorbă cu turiștii în timp ce își aștepta rândul la telescaun.
Accesul unic spre pârtii se poate face pe ruta Sebeş – Şugag – lacul Oaşa (DN 67 C), apoi spre Mănăstirea Oaşa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Şureanu (DJ 704). Distanţa faţă de Sebeş este de 82 km, care pot fi parcurşi în aproximativ 2 ore. Între Sebeş şi lacul Oaşa (62 km), drumul este asfaltat în întregime, fiind accesibil pentru orice maşină.
Porțiunea de 18 km între Oaşa – Domeniul Schiabil Şureanu este greu practicabilă pe timpul iernii, fiind presărată cu gropi și porțiuni de gheață. Drumul este îngust și mai ales în week-end-uri se pot crea ambuteiaje. Lanţurile sunt necesare și se recomandă prudenţă şi răbdare. Primăvara, odată cu topirea zăpezii, această porțiune devine impracticabilă.

Știri din zonă
Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos
Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.
În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știri din zonă
Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești
Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…




















