Rămâi conectat

Administrație

Consilierul PP-DD Radu Roncea dorește transparență totală pentru achizițiile publice

sebesinfo.ro

Publicat

în

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local din Sebeș se află un proiect de hotărâre inițiat de consilierul PP-DD Radu Roncea care, dacă va fi aprobat, va revoluționa actul de transparență decizională la nivelul instituțiilor publice.

radu-roncea-pp-dd-sebesPropunerea prevede ca ”toate instituţiile publice cărora li s-au alocat surse financiare, potrivit bugetului anului în curs, să comunice pe poşta electronică, tuturor consilierilor municipiului Sebeş precum şi conducerii municipiului Sebeş (primar, viceprimar, secretar), copia facturilor cu valoare mai mare de 500 de lei, ce vizează achiziţii de produse sau servicii, în termen de 5 zile de la înregistrarea acestora la sediul instituțiilor indicate mai sus”.

Radu Roncea consideră că se impune adoptarea respectivei hotărâri ținând cont de prevederile art.42, din Legea 393/2004, privind statutul aleşilor locali cu modificările si completările ulterioare – ”Dreptul aleşilor locali de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. (2) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile, serviciile publice, precum şi persoanele juridice de drept privat sunt obligate să asigure informarea corectă a aleşilor locali, potrivit competenţelor ce le revin, asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes local“.

Chiar dacă adoptarea proiectului de hotărâre ar putea reprezenta un model și o premieră în administrație, cel mai probabil acesta nu va ”trece” în Consiliul Local deoarece, potrivit raportului de specialitate ”facturile conţin informaţii cu caracter personal referitoarea deopotrivă la persoane fizice şi/sau persoane juridice, motiv pentru care apreciem că nu pot fi puse la dispoziţia consilierilor locali prin modalitatea poştei electronice”, însă ”oricare dintre consilierii locali, poate solicita, ori de câte ori consideră de cuviinţă, orice informaţie de interes public, în baza şi potrivit termenelor şi procedurilor reglementate de Legea nr. 544/2001 privind accesul la informaţii publice, cu modificările şi completările ulterioare”, după cum precizează Ionela Maxim, șeful Biroului Contencios-Juridic și Administrație din Primăria Sebeș.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Administrație

Jocurile de noroc, interzise pe raza Municipiului Sebeș. Vezi ce spune primarul Dorin Nistor

sebesinfo.ro

Publicat

în

Dorin Nistor a anunțat joi, 16 aprilie 2026, că jocurile de noroc vor fi interzise pe raza Municipiului Sebeș. Decizia a venit după o întâlnire consultativă cu reprezentanții firmelor care dețin aceste activități, mai menționează edilul.

„La Sebeș vor fi interzise jocurile de noroc. Azi, la sediul primăriei, am avut o întâlnire consultativă cu reprezentanții firmelor care dețin aceste activități”, este mesajul publicat de Dorin Nistor, primarul din Sebeș.

Reamintim că, reglementările privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc au fost modificate prin Ordonanța de urgență adoptată de Guvern, pe data de 24 februarie 2026. Potrivit noilor prevederi, operatorii licențiați vor trebui să obțină, pe lângă licența națională, și o autorizație de funcționare emisă de autoritatea administrației publice locale. În acest fel, administrațiile locale vor avea posibilitatea să decidă dacă sălile de jocuri tip „păcănele” vor mai putea funcționa pe raza unității administrativ-teritoriale. Eliminarea sălilor de joc din oraşe se va face treptat, pe măsură ce vor expira autorizaţiile deja existente.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Sens giratoriu la intersecția străzilor străzilor Augustin Bena, Mihail Kogălniceanu și Fântânele din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Marți, 7 aprilie 2026, a fost predat amplasamentul pentru realizarea unui sens giratoriu la intersecția străzilor Augustin Bena, Mihail Kogălniceanu și Fântânele, investiție menită să fluidizeze traficul și să crească siguranța rutieră.

Lucrările vor începe după data de 14 aprilie, în funcție de condițiile meteorologice. În prima etapă vor fi demolate 3 imobile, urmate de relocarea utilităților, iar apoi vor demara lucrările de construcție propriu-zisă.

Pe durata lucrărilor se recomandă conducătorilor auto utilizarea următoarelor rute alternative:

– Strada Mureșului
– Strada Transilvaniei
– Strada Ion Creangă

Pentru traficul greu se va utiliza autostrada.

„Rugăm participanții la trafic și locuitorii din zonă să manifeste înțelegere și să respecte semnalizarea rutieră temporară. Vă mulțumim pentru intelegere!”, au transmis reprezentanții Primăria Municipiului Sebeș.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

A început predarea cheilor apartamentelor noului bloc social din Sebeș, destinat mamelor singure și persoanelor cu handicap

sebesinfo.ro

Publicat

în

Mame singure, familii numeroase sau persoane cu handicap sunt câteva dintre categoriile de oameni care vor beneficia de o nouă locuință socială construită în Sebeș, în cadrul unui bloc cu 24 de apartamente.

Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a declarat că blocul a fost construit într-o zonă care, în urmă cu ceva timp, era o groapă de gunoi, iar în prezent a fost transformată prin amenajarea de locuri de parcare, spații exterioare și apartamente complet finisate, cu una, două și trei camere. Proiectul a fost realizat prin ADR Centru, iar toate cele 24 de locuințe au fost deja repartizate, beneficiarii primind cheile de la apartamente începând de astăzi, 1 aprilie 2026.

• Noile locuințe sociale din Sebeș: apartamente cu una, două și trei camere, complet finisate

Edilul a explicat că noul bloc de locuințe sociale cuprinde 24 de apartamente, de mai multe tipuri, în funcție de nevoile familiilor care le vor ocupa: ,,cu trei camere, cu două camere și apartamente cu o cameră.” Potrivit acestuia, apartamentele sunt complet amenajate și pregătite pentru a fi locuite. „Avem sufragerie, dormitorul, baia și, bineînțeles, o bucătărie”, a mai explicat Dorin Nistor.

• Mame singure și persoane cu handicap, printre beneficiarii locuințelor sociale din Sebeș

Noile locuințe sociale au fost repartizate către persoane aflate în situații vulnerabile, precum mame singure sau persoane cu handicap, dar nu numai:

„Avem persoane cu mulți copii care sunt într-o situație mai grea. Avem mame singure, avem mai multe cazuri de mame singure care, din diferite motive, trebuie să-și crească singure copilul. Și atunci noi am venit cu această facilitate pentru dânsele”, a declarat edilul.

Printre beneficiari se numără și persoane cu handicap, pentru care este prevăzută gratuitate la chirie, conform legislației în vigoare. În restul cazurilor, chiria este de aproximativ 100 de lei pe lună.

Dorin Nistor a mai spus și că prețul unui apartament este de aproximativ 50-60 de mii de euro, cumpărat la prețul de construcție din acest moment de pe piață.

• „Categoriile vulnerabile trebuie să rămână o prioritate pentru noi” 

Administrația locală intenționează să continue investițiile în zona ajutorului pentru persoane defavorizate, după finalizarea blocului de locuințe sociale și a unui bloc de locuințe de serviciu care este deja folosit.

„Am constatat că există un interes foarte mare. Din punctul nostru de vedere, aceste programe care au adresabilitate în general acelor categorii vulnerabile trebuie să rămână o prioritate pentru noi”, a afirmat Dorin Nistor.

În același timp, primarul a spus că are în vedere și proiecte dedicate tinerilor, astfel încât aceștia să fie încurajați să rămână în Sebeș: „Vrem în continuare să instituim și un program în care să construim locuri pentru tineri. Sperăm să găsim o soluție de finanțare, astfel încât să-i motivăm pe cei tineri să rămână aici și să-și continue activitatea profesională și viața aici”, a mai declarat edilul.

Potrivid documentației studiate, Consiliul Local al Municipiului Sebeș, în ședința din data de 26.03.2026, a aprobat, prin Hotărârea nr. 80/2026, lista solicitanților și repartizarea unui număr de 24 de locuințe sociale construite prin Strategia de Dezvoltare Locală.

Hotărârea vizează atât însușirea listei cu punctajele obținute de persoanele care au depus cereri, cât și repartizarea efectivă a locuințelor, în baza criteriilor legale și a metodologiei aprobate la nivel local.

De locuințe au beneficiat:

  • 6 persoane cu handicap;
  • 10 familii monoparentale;
  • 4 familii cu mai mult de 4 copii;
  • 1 persoana provenita din sistemul de protecție a copilului.

 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes