Știri din zonă
Brazi de Crăciun scoși la vânzare la un preț modic, de Primăria Comunei Pianu
În pragul sărbătorilor de iarnă, Primăria Comunei Pianu oferă locuitorilor de pe raza localității posibilitatea de a achiziționa brazii de Crăciun la o sumă modică.

Și în acest an, primăria Comunei Pianu aduce bucurie cetățenilor, continuând o frumoasă tradiție care durează de un deceniu. Pentru a sprijini comunitatea locală și pentru a face Crăciunul mai accesibil pentru toți în contextul economic dificil, autoritățile au decis să pună la dispoziția locuitorilor brazi de Crăciun la un preț simbolic de doar 5 lei.
„Ne dorim să venim în sprijinul cetățenilor cât mai mult, iar cu ocazia aproprierii sărbătorilor de iarnă am hotărât să scoatem la vânzare brazi de Crăciun la suma modică de 5 lei, sumă la care este marcat pomul. Brazii, din specia molid, provin din pășunea comunală. Facem această acțiune de aproximativ 10 ani”, a transmis primarul comunei Pianu, Petruse Marin Ioan.
În contextul în care în general, prețurile pe care brazii îl au în piețele din România variază între 80 și 600 de lei în funcție de mărimea acestora, prețul pe care primăria Pianu îl cere este unul simbolic.
Prin această acțiune primăria comunei Pianu aduce atmosfera de sărbătoare în casele locuitorilor, întrucât bradul de Crăciun este mai mult decât un simplu obiect decorativ. Acesta e simbolul spiritului sărbătorilor de iarnă și pentru mulți oameni împodobirea acestuia marchează începutul Crăciunului.

Știri din zonă
Bărbat de 50 de ani din Vințu de Jos, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Vințu de Jos, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție provizoriu.

Potrivit polițiștilor, în 30 august 2026, în jurul orei 09.10, bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis cu o zi înainte, pentru o perioadă de cinci zile.
Acesta s-ar fi apropiat la mai puțin de 100 de metri de soția sa, în vârstă de 42 de ani, fiind surprins de polițiști în apropierea locuinței acesteia.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Știri din zonă
Tragedie pe DN 67C, între Laz și Căpâlna. Un motociclist de 28 de ani din Vințu de Jos a murit după ce s-a izbit de un parapet
Un motociclist în vârstă de 28 de ani, din comuna Vințu de Jos, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs duminică, pe DN 67C, între localitățile Laz și Căpâlna.

Accidentul a fost semnalat prin SNUAU 112 în jurul orei 11:20. Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, tânărul se deplasa cu motocicleta pe direcția Sebeș–Șugag, iar la kilometrul 134 ar fi pierdut controlul asupra vehiculului.
Motocicleta a intrat în coliziune cu parapetul metalic amplasat pe marginea drumului. În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni grave. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, victima nu a răspuns acestora, fiind declarat decesul.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracțiunea de ucidere din culpă.
Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 5 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 9 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 10 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…






















