Actualitate
Bărbat din Sebeș, specializat în țepe cu autoturisme, condamnat la închisoare cu executare
Un bărbat din Sebeș, care s-a specializat în ultimii ani în infracțiuni de înșelăciune cu autoturisme, săvârșite pe teritoriul Italiei, a primit o sentință penală și în România. Marcus G. a fost condamnat de Judecătoria Sebeș la 8 luni de închisoare în regim de detenție, după ce a înșelat două persoane cu suma de peste 7.300 de euro.

Potrivit procurorilor, bărbatul l-a contactat pe un cetățean italian și s-a arătat interesat să cumpere un autoturism marca, aflat la vânzare pe un site de specialitate din Italia.
„În urma discuțiilor purtate au convenit ca prețul vânzării să fie de 13.000 de euro, autoturismul urmând să fie cumpărat în numele martorei (…). Pentru plata autoturismului au fost emise în numele martorei două cecuri de cont bancar, primul pentru suma de 3.000 de euro, iar al doilea pentru suma de 10.000 de euro. De asemenea, pentru că a fost de acord să achiziționeze autoturismul pe numele său, martora a primit de la inculpat suma de 500 de euro”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Sebeș, din 30 octombrie 2024. Când italianul a prezentat cecurile pentru decontare, a constatat că nu existau fondurile necesare pentru plata acestora.
„După ce a intrat în posesia autoturismului inculpatul l-a scos la vânzare, prețul de vânzare fiind de 11.900 euro. Deși anunțul de vânzare a fost postat la scurt timp de la momentul în care autoturismul a fost «cumpărat» de la cetățeanul italian, prețul solicitat de către inculpat era mai mic decât cel de achiziție, tocmai în scopul de a atrage în cel mai scurt timp posibili cumpărători și a încasa de la aceștia un avans”, se susține în hotărâre.
În perioada respectivă, alți doi cetățeni români, rezidenți în Italia, se aflau în căutarea unui autoturism în vederea cumpărării și au identificat anunțul de vânzare postat de către bărbatul din Sebeș. Au intrat în contact cu acesta, iar una dintre viitoarele victime a constatat că are prieteni comuni cu el, ceea ce i-a întărit convingerea că este o persoană de încredere. Cei doi s-au înțeles pentru un preț de 11.000 de euro și s-a solicitat plata unui avans de 7.400 de euro, sumă care a și fost depusă în contul indicat de vânzător.
Ulterior, Marcus G. a anunțat că trebuie să-și amâne plecarea spre Italia întrucât autoturismul a suferit o defecțiune la unitatea de comandă și a fost nevoit să îl lase la reprezentanța BMW pentru a fi reparat, motiv care, însă, nu era real.
„În următoarele două luni de zile inculpatul a invocat diferite motive pentru a-şi justifica imposibilitatea remiterii autoturismului și a menține încrederea persoanelor vătămate în realitatea înţelegerii intervenite între părţi, după care le-a comunicat că este de acord să restituie suma de bani primită, însă nici acest lucru nu s-a întâmplat”, se mai afirmă în dosar. Bărbatul le-a mai contactat o singură dată pe victime și a promis că va restitui avansul în scurt timp, după care a întrerupt orice comunicare cu acestea.
Românul cunoscut de către autoritățile italiene pentru comiterea unor infracțiuni de înșelăciune cu un mod de operare asemănător, acesta figurând în cazierul judiciar cu trei condamnări în Italia pentru infracțiuni de fraudă și înșelăciune. Autoturismul înmatriculat pe numele unei femei, a fost executat silit de ANAF, întrucât aceasta figura cu debite neachitate în sumă totală de 15.016 de euro.

Actualitate
Peste 400 de elevi au participat la cea de-a IX-a ediție a programului „Școala Bobocilor”, organizat la Sebeș
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin biblioteca municipală, a încheiat cea de-a IX-a ediție a programului educativ „Școala Bobocilor. Atelierele Toamnei de Poveste”, desfășurat în perioada 19–23 octombrie 2026. Evenimentul a reunit peste 400 de elevi și cadre didactice din unitățile de învățământ partenere, într-o săptămână dedicată lecturii, creativității și descoperirii universului cărților.

Pe parcursul celor cinci zile, biblioteca municipală s-a transformat într-un spațiu al învățării prin experiență, în care copiii au explorat povești inspirate de specificul toamnei și au descoperit teme precum natura, prietenia și aventura. Atelierele interactive au încurajat imaginația, curiozitatea și exprimarea creativă, iar proiecțiile de film au completat programul cu momente de relaxare și divertisment.
Ajuns la cea de-a IX-a ediție, programul „Școala Bobocilor. Atelierele Toamnei de Poveste” își reconfirmă rolul în promovarea lecturii și a educației culturale în rândul copiilor. Participarea numeroasă și interesul manifestat de elevi și cadre didactice evidențiază importanța unor astfel de inițiative, care apropie tânăra generație de carte, bibliotecă și valorile culturale ale comunității locale.
Organizatorii le mulțumesc tuturor elevilor, cadrelor didactice și partenerilor implicați în desfășurarea programului, precum și instituțiilor de învățământ participante: Școala Gimnazială nr. 2 Sebeș, Liceul German Sebeș și Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș.
Prin astfel de proiecte, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și biblioteca municipală continuă să susțină educația prin cultură și să ofere copiilor oportunități de învățare, explorare și apropiere de lectură, într-un cadru accesibil și prietenos.
Actualitate
Bărbat de 47 de ani din Sebeș, reținut după ce a fost prins la volan cu permisul suspendat și băut
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Sebeș, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost depistat de polițiști conducând un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat. Acesta este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Potrivit polițiștilor, incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 23 octombrie 2026, pe strada Mihail Kogălniceanu din Sebeș, unde bărbatul a fost oprit în trafic de un echipaj al Biroului Rutier.
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că acesta avea dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a unei fapte anterioare de conducere sub influența alcoolului.
Mai mult, în momentul opririi în trafic, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 23 octombrie 2026, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, în cadrul cercetărilor privind infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 12 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…


















