Sport
A doua victorie consecutivă obținută de HC Alba Sebeş, 23-17 în deplasare cu Naţional Râmnicu Vâlcea
HC Alba Sebeş a câştigat astăzi meciul disputat în deplasare cu Naţional Râmnicu Vâlcea cu scorul de 23-17 (12-9), meci jucat în devans şi contând pentru etapa a 7-a a Diviziei A.
A fost al doilea succes consecutiv în Seria B pentru gruparea din Sebeş, sub privirile antrenorului originar din Sebeş, Seviştean Popa, directorul Centrului de Excelenţă de la Rm. Vâlcea, după recenta victorie, 27-23 cu CSM Bistriţa.
“Felicit fetele pentru acest succes. Am început excelent, am condus cu 7-0, ne-am distanţat şi niciun moment nu s-a pus problema învingătoarei. Sper să continuăm drumul ascendent şi să învingem şi în etapa viitoare, în derby-ul cu Universitatea Piteşti“, a spus antrenorul Alexandru Weber.
Au marcat: Ioana Tămaş – 5, Anişoara Durac-Marcu – 4, Paula Chirilă – 4, Ana Ciolan – 4, Bianca Bogdan – 3, Lavinia Dobromir – 2, Marcela Malac – 1, din lot au mai făcut parte Viorica Suba, Gabriela Vălean, Lenuţa Mormeci – Mădălina Bunea, Simina Neag, Irina Muntean, Andreea Petre, Paula Hoha, Alexandra Oncu.
Următoarea partidă pentru sebeşence va fi acasă, în 9 noiembrie, cu Universitatea Piteşti.
FOTO: ARHIVĂ

Sport
„Leii”, pas greșit în fața ultimei clasate: CSM Sebeș – Spicul Daia Română 2-2 (1-1)
CSM Sebeș și Spicul Daia Română au încheiat la egalitate, scor 2-2 (1-1), partida disputată sâmbătă pe stadionul „Pielarul”, într-un meci în care oaspeții au reușit să încurce calculele favoritei. Deși pornea cu prima șansă, formația din Sebeș a pierdut două puncte importante în fața ultimei clasate.

Surpriza etapei s-a produs pe „Pielarul”, unde Spicul Daia Română a demonstrat că poate pune probleme și unei echipe cotate cu șanse mult mai mari la victorie.
Oaspeții au deschis scorul în minutul 12, prin Beda, iar CSM Sebeș a restabilit egalitatea în minutul 36, grație reușitei lui Grosu. La pauză, cele două formații se aflau la egalitate, scor 1-1.
După reluare, Spicul Daia Română a lovit din nou, în minutul 59, când Pașca-Igna a adus echipa vizitatoare în avantaj. Sebeșenii au evitat înfrângerea în minutul 81, când Maghiari a înscris golul de 2-2, stabilind scorul final.
Deși CSM Sebeș a avut două bare încă din debutul întâlnirii, dominând momente importante ale jocului, formația pregătită să obțină victoria a fost nevoită să se mulțumească doar cu un punct. În schimb, pentru Spicul Daia Română, aflată pe ultimul loc al clasamentului, remiza obținută în deplasare are o valoare morală importantă.
Sport
„Leii”, a doua înfrângere consecutivă: Viitorul Sântimbru – CSM Sebeș 2-1 (1-0)
CSM Sebeș a suferit cea de-a doua înfrângere consecutivă, din actuala ediție a SuperLigii Alba, scor 1-2 (0-1), în fața campioanei Ligii a IV-a Alba, Viitorul Sântimbru.

Pentru gazde de au marcat Nistor (min. 24) și Borșoi (min. 58) iar pentru CSM Sebeș E. Vlad (min. 63).
Din Județacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Din Județacum 11 luniMESAJE de Crăciun 2025: Felicitări și urări pentru familie sau prieteni de sărbătorile de iarnă | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniUn bărbat de 63 de ani din Sebeș a decedat, după ce a fost lovit de un autocamion pe DC 318, la Drâmbar
Actualitateacum 11 luniCui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2025: Câți români își serbează onomastica | sebesinfo.ro



















