Rămâi conectat

Știri din zonă

Un bărbat de 36 de ani din Vințu de Jos a decedat, după ce a intrat într-o depășire neregulamentară și a provocat o coliziune între 4 autoturisme, pe DJ 704

sebesinfo.ro

Publicat

în

Astăzi, 18 septembrie 2017, în jurul orei 07.00, Poliţia Oraşului Cugir a fost sesizată cu privire la faptul că, pe DJ 704, în afara localității Vinerea, s-a produs un accident rutier.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că un bărbat de 36 de ani, din comuna Vințu de Jos, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism în direcția Șibot – Cugir, în condiţii de vizibilitate redusă, datorată ceţii dense, s-a angajat într-o depăşire, fără să se asigure în mod corespunzător, împrejurare în care a intrat în coliziune laterală cu autoturismul depăşit, care era condus de un tânăr de 26 de ani, din municipiul Topliţa, judeţul Harghita şi ulterior în coliziune frontală cu o autoutilitară, condusă, din sens opus, de un bărbat de 46 de ani, din Cugir.

În accident a mai fost implicat un autoturism, condus de un bărbat de 59 de ani, din municipiul Orăştie, judeţul Hunedoara, care circula în direcţia Cugir – Şibot şi care a fost acroşat de autoturismul condus de tânărul din Topliţa.

În urma accidentului, bărbatul de 36 de ani, din Vinţu de Jos, a decedat, iar o tânără de 24 de ani, din Cugir, pasageră în autoturismul condus de acesta şi bărbatul de 59 de ani, din Orăștie, au suferit leziuni corporale şi au fost transportaţi la spitalul din Alba Iulia, pentru îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate.




Știri din zonă

Autoturism distrus în totalitate de un incendiu pe DN 7, la Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un autoturism a fost cuprins de flăcări, ]n cursul nop’ii trecute, pe DN 7, în zona localității Vințu de Jos. La locul intervenției s-a deplasat Detașamentul de Pompieri Sebeș, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului, însă autoturismul a ars în totalitate. Cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilită.




Citește mai mult

Știri din zonă

Modernizarea străzilor din satul Laz, comuna Săsciori, intră în etapa de implementare. Investiția depășește 6,7 milioane de lei

sebesinfo.ro

Publicat

în

Direcția Județeană de Mediu Alba a emis decizia etapei de încadrare fără evaluarea impactului asupra mediului pentru proiectul „Modernizare străzi în sat Laz, comuna Săsciori, județul Alba”. Investiția prevede modernizarea a aproape 2,5 kilometri de străzi și amenajarea a peste 1,1 kilometri de trotuare de-a lungul DN67C – Transalpina.

Proiectul este propus de Primăria Comunei Săsciori și urmează să fie realizat în satul Laz, atât în intravilan, cât și în extravilan. Lungimea totală a infrastructurii vizate este de 3.653 de metri, dintre care 2.484 de metri reprezintă străzi din intravilan, iar 1.169 de metri sunt trotuare propuse de-a lungul Transalpinei.

Ce străzi vor fi modernizate în satul Laz

Lucrările vor păstra, în principal, traseele existente ale străzilor. Acestea vor fi refăcute pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație și creșterea siguranței rutiere.

Modernizarea este prevăzută pe următoarele străzi:

• Strada De Sus – 423 de metri;
• Strada Cimitirului – 77 de metri;
• Strada Bisericii – 101 metri;
• Strada Pe Vale – 236 de metri;
• Străzile Morii T1, T2 și T3 – 198 de metri cumulat;
• Strada Râului – 90 de metri;
• Strada Zăvoi – 239 de metri;
• Strada Peste Râu – 251 de metri;
• Strada Râmeț – 117 metri;
• Strada Sub Șes – 440 de metri;
• Strada La Ruj – 312 metri.

La acestea se adaugă amenajarea trotuarelor de-a lungul DN67C, pe ambele părți ale drumului național.

Trotuare pe ambele părți ale Transalpinei

Documentația tehnică identifică lipsa trotuarelor de-a lungul DN67C drept una dintre principalele probleme ale zonei. În prezent, pietonii sunt nevoiți să circule în apropierea traficului rutier, ceea ce afectează siguranța acestora.

Prin proiect sunt prevăzute trotuare cu lățimi cuprinse între 0,50 și 2,50 metri, în funcție de configurația terenului și de spațiul disponibil între drumul național și proprietățile existente.

În sectoarele în care nu va fi posibilă realizarea profilului rutier propus, vor fi amenajate alei pietonale.

Străzi degradate și probleme cu evacuarea apelor pluviale

Investiția este justificată prin starea necorespunzătoare a infrastructurii existente. Unele străzi sunt neamenajate sau pietruite superficial, iar pe anumite sectoare carosabilul este format din pământ compactat.

Lipsa unor fundații rutiere corespunzătoare a dus la apariția tasărilor, denivelărilor și gropilor. În zonele în care există suprafețe betonate au fost constatate fisuri și alte degradări.

O problemă importantă este și evacuarea apelor pluviale. În anumite zone, sistemele de colectare lipsesc sau sunt subdimensionate, ceea ce poate favoriza acumularea apei și degradarea carosabilului.

Rigole, guri de scurgere și conducte pentru apele pluviale

Proiectul include mai mult decât refacerea carosabilului. Lucrările vor cuprinde terasamente, compactări, realizarea straturilor de fundație și așternerea îmbrăcăminții asfaltice.

Trotuarele de pe DN67C vor fi realizate din pavele prefabricate, montate pe straturi de nisip, piatră spartă și balast.

Pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale de pe trotuarele de-a lungul Transalpinei sunt prevăzute:

• rigole;
• guri de scurgere;
• cămine de vizitare;
• conducte cu diametrul de 300 de milimetri.

Apa colectată va fi evacuată prin podețele existente către râul Sebeș. Soluții pentru colectarea apelor pluviale sunt prevăzute și pe mai multe dintre străzile care vor fi modernizate.

Accese la proprietăți și lucrări de semnalizare rutieră

Investiția include amenajarea acceselor către proprietăți și racordarea străzilor laterale. De asemenea, sunt prevăzute realizarea unor podețe, montarea indicatoarelor și executarea marcajelor rutiere.

Potrivit documentației, lucrările urmăresc îmbunătățirea condițiilor de circulație și sporirea siguranței atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni.

Investiție de peste 6,7 milioane de lei

Valoarea totală estimată a proiectului este de 6.728.885,25 lei, inclusiv TVA.

Durata de execuție a lucrărilor este estimată la 12 luni. Intervențiile vor putea începe după obținerea tuturor avizelor și aprobărilor necesare, precum și a autorizației de construire.

Lucrările vor include terasamente, compactări, așternerea straturilor de balast și piatră spartă, asfaltarea străzilor, amenajarea trotuarelor, instalarea sistemelor de colectare a apelor pluviale, realizarea podețelor și montarea elementelor de semnalizare rutieră.

Mixturile asfaltice și betonul nu vor fi preparate pe amplasament, ci vor fi aduse de la stații specializate.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes