Rămâi conectat

Administrație

Ulterior modernizării străzii Simion Bărnuţiu din Petreşti, dilemă nerezolvată – cum pot trece două maşini mari una pe lângă cealaltă?

redacția sebesinfo.ro

Publicat

în

60 de locuitori ai satului Petreşti, aparţinător municipiului Sebeş, au semnalat starea străzii Simion Bărnuţiu pe care domiciliază.

Strada a fost modernizată, începând din august 2014 până-n prezent, astfel: construcţia părţii carosabile asfaltate, şanţurile de captare a apei pluviale şi trotuarele pietonale. În urma lucrărilor efectuate s-au constatat însă probleme majore.
Pe primii 200 de metri ai străzii, din direcţia N-S, partea carosabilă are o lăţime de doar 4 metri, insuficientă circulaţiei pe două sensuri, deşi lăţimea totală a străzii ar fi permis construirea unei părţi carosabile mai late. Două autoturisme de clasă mică se petrec cu greu, lăsând adesea urme de drum ingustcauciucuri pe bordurile părţii carosabile. În aceste condiţii există riscul deteriorării cauciucurilor, încât să nu mai prezinte siguranţa necesară în trafic. Se poate, de asemenea, ca la impactul roţilor cu bordurile, acestea să se deterioreze, dovadă fiind lucrările de reparaţie la borduri în urma unor astfel de impacturi. În ceea ce priveşte autovehiculele de clasă mijlocie sau mare, lor le e imposibil să se depăşească pe un carosabil de doar 4 metri lăţime. Dacă pe partea carosabilă se află un camion (de exemplu maşina de colectat deşeuri menajere), traficul e blocat complet, doar biciclişti mai putând trece pe lângă acea maşină. Nu s-a luat în considerare nici realizarea locurilor de parcare, încât posesorii de autoturisme trebuie să le parcheze pe partea pietonală spre a nu bloca circulaţia.

Delimitarea drumului prin borduri nu respectă un aliniament uniform şi estetic în comparaţie cu aliniamentul caselor.
Oamenii consideră că strada nu are nevoie de şanţuri de captare a apei pluviale pe ambele părţi, fiind suficient un şanţ pe o singură parte. Aşa cum au fost executate, şanţurile au o adâncime şi lăţime prea mare, reprezentând un pericol iminent pentru vehicule şi pietoni. Un şanţ mai îngust ar fi permis construirea unei părţi carosabile mai late ce să permită desfăşurarea normală a circulaţiei pe două sensuri. Din cauza şanţurilor prea late, pe unele porţiuni ale străzii nu s-au putut construi trotuare practicabile pentru pietoni. În anumite zone trotuarele lipsesc total, pietonii fiind siliţi să folosească partea carosabilă. Pe de altă parte, pe unele porţiuni trotuarele sunt atât de late, încât se poate circula cu autoturismele pe ele.
În urma lucrărilor de modernizare a străzii a rezultat un nivel mult prea înalt a tot ce s-a construit, faţă de curţile locatarilor, încât apa de pe trotuare se revarsă în curţi, nu în şanţuri.

La construcţia şanţurilor nu au fost luate în considerare unele proprietăţi pe care nu sunt ridicate case, încât în dreptul acestora nu s-au construit podeţe, rămânând fără cale de acces de la drum.
Semnatarii adresei consideră, în lumina tuturor celor prezentate, că modul în care au fost realizate lucrările de modernizare a străzii Simion Bărnuţiu arată neprofesionalismul tuturor celor implicaţi în realizarea proiectului, cât şi lipsa de respect din partea autorităţilor locale faţă de locuitorii plătitori de taxe. În baza Legii 544/2001 ei solicită primăriei Sebeş să le pună la dispoziţie o copie a planului de situaţie, anexă a proiectului tehnic (între timp semnatarii adresei au primit de la această instituţie planurile de situaţie pentru stradă). Faţă de toate cele menţionate în rândurile anterioare, cetăţenii solicită remedierea urgentă a problemelor semnalate, în caz contrar ei văzându-se nevoiţi să se adreseze instituţiilor ierarhic superioare competente în domeniu.

Contactaţi spre a-şi exprima opinia vis-a-vis de situaţia semnalată, reprezentanţii firmelor/instituţiilor implicate în modernizarea străzii Simion Bărnuţiu au precizat:
Primăria Sebeş (prin Compartimentul relaţii publice şi comunicare): “La această dată nu se cunoaşte valoarea totală a lucrărilor executate pe strada Simion Bărnuţiu din localitatea Petreşti, deoarece nu sunt întocmite ultimele situaţii de lucrări. Studiul de fezabilitate a fost elaborat de către proiectantul S.C. Damar Consult SRL, Cluj-Napoca. Proiectul tehnic a fost elaborat de către proiectantul S.C. Cubicon Invest SRL, Cluj-Napoca şi modificat prin dispoziţia de şantier nr. 01/21.10.2014. Executantul lucrărilor este S.C. Elis Pavaje SRL Petreşti. Urmărirea execuţiei lucrărilor s-a realizat de către S.C. Stenin Consult SRL Alba Iulia, prin dirigintele de şantier dl. Sava Stelică”.

Emil Goţa (director general al S.C. Elis Pavaje SRL): „După ce am câştigat licitaţia pentru executarea lucrărilor de modernizare a străzii, am respectat în totalitate proiectul conceput de Primăria Sebeş. Aceasta este şi beneficiara lucrării”.
Cristian Cuceu (administratorul S.C. Cubicon Invest SRL): „Am participat la o licitaţie publică în 2013, în cadrul căreia ni s-a cerut să respectăm un studiu de fezabilitate aprobat în prealabil de Consiliul Local Sebeş. După ce am câştigat licitaţia, când ne-am implicat în lucrare, din postura de specialişti în proiectare, am sesizat diferite probleme şi am încercat să optimizăm studiul de fezabilitate, însă responsabilii tehnici ai Primăriei Sebeş ne-au solicitat, în scris, să respectăm expres şi integral studiul de fezabilitate. Documentaţia noastră de îmbunătăţire a studiului de fezabilitate a fost respinsă de două ori. Alte firme au făcut acest studiu de fezabilitate înaintea noastră. În contract nu s-a solicitat asistenţă tehnică din partea proiectantului, ceea ce nu am mai întâlnit în cazul altor colaborări. Cred că locuitorii de pe strada Simion Bărnuţiu ar fi trebuit să participe la şedinţa publică în care a fost aprobat studiul de fezabilitate de către Consiliul Local Sebeş”.
Pe marginea realităţii sus-prezentate se impun concluzii şi întrebări: modernizări ale străzilor sunt necesare, totul e ca ele odată realizate să nu le creeze locuitorilor aceleaşi probleme sau chiar mai mari decât cele cu care se confruntau anterior. Ţinând cont de faptul că menirea spaţiului carosabil e de a da posibilitatea maşinilor (de orice tip şi dimensiuni) să poată circula pe el, ar fi de dorit ca acesta să aibă lăţimea adecvată, lucru ce bănuim că nu e prea greu de realizat, teoretic şi practic, la început de mileniu trei. E păcat de munca proiectantului, a executantului şi de banii investiţi când se ajunge la asemenea situaţii de „slabă utilitate” a lucrării recepţionate. Cine e totuşi responsabil de „viciile” semnalate de locuitorii de pe strada Simion Bărnuţiu? În condiţiile în care ei sunt plătitori de taxe şi impozite, s-ar cuveni să aibă în faţa caselor un drum perfect circulabil, cât şi un trotuar „fără intermitenţe”. Altfel ce rost are să fie „buni cotizanţi”?




Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. simion

    22.04.2015 la 19:36

    Oare cine raspunde cu privire la aceasta investitie. Oare nu ar trebui sa plateasca din bani proprii arhitectu sef sau primaru sau oricine altcineva a luat aceste decizii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Un parc fotovoltaic ar putea fi construit pe fosta platformă industrială „Mobis” din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Municipiul Sebeș a depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare. Investiția propusă vizează construirea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu o putere instalată de 1.000 kW și sisteme de stocare a energiei.

Parcul ar urma să fie amplasat pe un teren achiziționat recent de municipalitate, în perimetrul fostei platforme industriale „Mobis”. Energia produsă ar acoperi o parte din consumul Primăriei Sebeș, al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, al iluminatului public și al altor puncte de consum administrate de municipiu.

Potrivit proiectului, producția locală și stocarea energiei ar urma să reducă achizițiile de electricitate din rețea și cheltuielile suportate din bugetul local. Sistemele de stocare ar permite folosirea energiei produse în funcție de necesități și ar contribui la gestionarea consumului în perioadele de vârf.

Valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.088.891 de euro. Proiectul vizează, totodată, creșterea eficienței energetice și a autonomiei energetice a municipiului.




Citește mai mult

Administrație

Pădure urbană în zona Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Primăria a scos lucrările la licitație

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș a lansat licitația pentru amenajarea unei păduri urbane în zona Parcului Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la 9 noiembrie 2026.

Proiectul vizează un teren aflat în domeniul public al municipiului, cu o suprafață totală de 17.015 metri pătrați. Lucrările vor fi realizate pe o suprafață de peste 10.260 de metri pătrați, în prezent neamenajată și acoperită în principal de vegetație spontană.

Documentația prevede o intervenție bazată pe conceptul de „naturalizare controlată”. Vegetația valoroasă existentă va fi păstrată și completată cu arbori, plante perene și graminee adaptate zonei. Vor fi plantați 63 de arbori foioși, iar arinii vor reprezenta mai mult de jumătate din totalul arborilor, pentru a păstra specificul zonei.

În viitoarea pădure urbană vor fi amenajate alei pietonale permeabile, o zonă centrală pentru socializare, grădini cu rol ecologic și spații de tranziție între vegetație și infrastructura din apropiere. Proiectul include și amplasarea unor bănci, coșuri de gunoi și panouri informative.

De asemenea, autoritățile intenționează să reamenajeze cursul de apă existent, care este în prezent secat și colmatat, și să elimine parcările aflate în zonă. Terenul nu dispune în prezent de alei, iluminat public, mobilier urban sau semnalizare.

Lucrările ar urma să fie finalizate în termen de cinci luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada minimă de garanție este de cinci ani de la recepția lucrărilor. Investiția este inclusă în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Sebeș și se înscrie în obiectivele Programului Regional Centru 2021–2027.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes