Știri din zonă
Turisti amendați cu câte 500 de lei, după ce au intrat cu ATV-ul pe una dintre pârtiile Domeniului Schiabil Șureanu
Astăzi, 1 ianuarie 2021, două persoane de 35, respectiv 40 de ani din Mediaș, județul Sibiu au fost sancționate cu avertismente scrise și amenzi în valoare de câte 500 de lei, de către jandarmii montani din Șugag, după ce au pătruns cu ATV-urile pe pârtia de schi C1, a Domeniului Schiabil Șureanu, creând astfel indignarea celorlalți turiști.
Aducem în atenția persoanelor care se deplasează la domeniul schiabil, prevederile Hotărârii nr. 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement:
Constituie contravenție, accesul sau circulaţia pe pârtiile ori traseele de schi pentru agrement cu automobile, tractoare sau orice alt tip de vehicul, fără drept, cu excepţia celor aparţinând serviciilor publice Salvamont, serviciilor de ambulanţă, poliţie, jandarmi, pompieri, precum şi altele asemenea.

Știri din zonă
Tragedie pe DN 67C, între Laz și Căpâlna. Un motociclist de 28 de ani din Vințu de Jos a murit după ce s-a izbit de un parapet
Un motociclist în vârstă de 28 de ani, din comuna Vințu de Jos, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs duminică, pe DN 67C, între localitățile Laz și Căpâlna.

Accidentul a fost semnalat prin SNUAU 112 în jurul orei 11:20. Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, tânărul se deplasa cu motocicleta pe direcția Sebeș–Șugag, iar la kilometrul 134 ar fi pierdut controlul asupra vehiculului.
Motocicleta a intrat în coliziune cu parapetul metalic amplasat pe marginea drumului. În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni grave. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, victima nu a răspuns acestora, fiind declarat decesul.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracțiunea de ucidere din culpă.
Știri din zonă
Un tânăr de 28 de ani a decedat, în urma unui acccident rutier produs pe DN 67C, între Laz și Căpâlna
Pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș intervin, duminică, pentru acordarea primului ajutor medical în urma unui accident rutier produs pe DN 67C, între localitățile Laz și Căpâlna.

Potrivit primelor informații, în accident ar fi implicată o motocicletă, iar o persoană ar fi posibil în stare de inconștiență.
La fața locului au fost alocate un echipaj de prim ajutor din cadrul ISU Alba și o ambulanță SAJ, cu medic.
ACTUALIZARE 1: „La locul producerii accidentului se va deplasa și un elicopter SMURD”, a mai transmis ISU Alba.
ACTUALIZARE 2: „Ca urmare a accidentului, a fost declarat decesul unei persoane de sex masculin, aproximativ 28 de ani, fiind efectuate manevrele de resuscitare, însă fară rezultat”, a transmis ISU Alba.
Din Județacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 5 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 9 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 10 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…























