Rămâi conectat

Sport

Trupa din „Arini” este campioană de toamnă a Ligii a IV-a: Sportul Petreşti – Şurianu Sebeş 2-4 (1-2)

sebesinfo.ro

Publicat

în

sportul-petresti-surianu-sebes-noi-2016În derby-ul etapei a Xi-a din Liga a IV-a, Sportul Petreşti – Şurianu Sebeş 2-4 (1-2), după o întâlnire pe muchie de cuţit, terminată de gazde în inferioritate numerică.

Pe poziţia a treia a podiumului a urcat Viitorul Spicul Daia Română, ce a învins CS Ocna Mureş, acasă, cu scorul de 2-1. Gazdele au condus cu 1-0, apoi liderul s-a aflat în avantaj, dublă a golgheterului Vali Drăgan, până când D. Ianc a restabilit egalitate cu o reuşită superbă (62), iar fundaşul Şt. Radu a marcat în minutul 75, pentru ca Iclănzan (81) să parafeze rezultatul final!

Trupa din „Arini” a câştigat al 11-lea meci din tot atâtea disputate şi este deja liderul turului, distanţându-se în ierarhie, cu două etape înaintea de finalul primei părţi a campionatului.

Terenul s-a aflat la limita impracticabilului, dar partida s-a disputat şi în aceste condiţii dificile. Gazdele au deschis scorul în minutul 7, prin P. Rahovean (6), dar a fost un simplu foc de paie.

Liderul a dat drumul la motoare şi după ce a ratat ocazii importante, prin Cl. Oara (15 şi 19 – bară), dar a şi marcat prin golgheterul Vali Drăgan, care a punctat în două rânduri, în minutele 13 şi 26.

La fel ca şi în partida precedentă, din „Arini”, cu CIL Blaj, fotbalistul aiudean şi-a arătat clasa, înclinând balanţa până la pauză. La reluare, D. Ianc (62) a restabilit egalitatea, cu un şut din voleu, de la 30 de metri, direct în vinclu, iar lucrurile s-au precipitat, întrucât Sportul Petreşti a rămas în inferioritate numerică, fiind eliminat H. Drăgan (70).




Sport

SuperLiga Alba: Școala de Fotbal Valea Frumoasei – Spicul Daia Română 6–2 (2–1)

sebesinfo.ro

Publicat

în

ACS Valea Frumoasei a învins Spicul Daia Română cu scorul de 6-2 (2-1). Oaspeții au încheiat partida în nouă oameni, după eliminările lui Trif (18) și Onacă (69).

Deși au deschis scorul, jocul celor de la Spicul Daia Română s-a stins treptat, iar echipa din Săsciori, purtată de tripla lui Greapcă, a obținut cea mai clară victorie a sezonului și scorul rundei. Succesul vine după o perioadă dificilă, în care echipa acumulase un singur punct în patru meciuri.

Pentru ACS Valea Frumoasei au debutat într-un meci oficial Paul Constantin și Tiron David, ambii născuți în 2011 și formați în propria pepinieră. Ne bucurăm că munca depusă la nivelul echipelor de juniori dă roade și că tinerii noștri primesc șansa de a face pasul spre fotbalul mare. Felicitări și mult succes în continuare!

Au marcat: Greapcă (19, penalty; 79, 90), Hăprianu (22), Comșa (49), E. Codrea (68) / Pașca-Igna (5), Beda (90+2).

 




Citește mai mult

Sport

„Leii”, a patra victorie consecutiva în SuperLiga Alba: CS Ocna Mureș – CSM Sebeș 0-1 (0-0)

sebesinfo.ro

Publicat

în

CSM Sebeș a învins-o în deplasare pe CS Ocna Mureș, scor 1-0 (0-0), într-un meci decis de golul marcat de Grosu în minutul 52.

Este cel de-al patrulea consecutiv pentru formația din Sebeș, care a urcat temporar pe prima poziție.

După o primă repriză echilibrată, în care ambele echipe și-au creat ocazii, Grosu a zguduit bara laterală în minutul 43.

După pauză, CSM Sebeș a forțat deschiderea scorului când Marian Găldean a trimis mingea în bara transversală, de la aproximativ 20 de metri. În minutul 52, în urma unei combinații, mingea a ajuns la Popescu, care a centrat pentru Grosu, iar acesta a trimis-o în plasă și a deschis scorul.

Gazdele au încercat să revină și au căutat egalarea, însă nu au reușit să depășească defensiva „Leilor”. Tudor Cristea a avut două ocazii importante, dar de fiecare dată s-a lovit de intervențiile sigure ale portarului oaspeților, Alin Șerban.

Pe final, „Leii” au mai irosit trei ocazii, prin Marian Găldean, Eric Vlad și Cosmin Alisie.

„Nu ne așteptam să avem un joc atât de greu astăzi, dar ne-am mobilizat suficient pentru a câștiga cele trei puncte. Felicitări întregii echipe!”, a declarat Dani Popa, președintele secției de fotbal a clubului CSM Sebeș.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes