Rămâi conectat

Actualitate

Tribunalul Alba a publicat motivarea condamnării la 13 ani de închisoare cu executare, pentru autorul crimei din parcarea unei terase din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Tribunalul Alba a finalizat motivarea deciziei prin care a pronunțat o condamnare de 13 ani de închisoare pentru inculpatul Stancu Valer (37 de ani), autorul crimei din parcarea unei terase din Sebeș.

Judecătorul a respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei și a decis să judece pe baza rechizitoriului întocmit de Parchet: omor cu recunoașterea faptei. În aceste condiții, a rezultat o condamnare relativ blândă pentru o crimă care a șocat comunitatea locală. Victima acestuia, Bercuciu Adrian (32 de ani) a decedat după ce a fost înjunghiat în inimă, în urma unui conflict ce a avut loc între cei doi în data de 12 mai 2018. Decizia instanței de fond a fost contestată atât de părțile civile, cât și de autorul crimei, dosarul urmând să ajungă la Curtea de Apel. Pe lângă condamnarea la închisoare, inculpatul ar urma să plătească daune morale și materiale în valoare de 83.500 de lei. Magistratul a explicat în conținutul sentinției de ce a respins ”premeditarea” faptei, solicitată de rudele victimei, respectiv ”provocarea” infracțiunii, solicitată de autorul omorului.

”Din relatările martorilor oculari rezultă că cei doi s-au întâlnit întâmplător, victima fiind cea care l-a abordat pe inculpat la discuții, venind lângă mașina acestuia, iar după discuții contradictorii victima i-a propus inculpatului să se bată unul cu altul. Ori, dacă inculpatul ar fi premedita fapta, lucrurile ar fi stat invers. Comiterea unei infracțiuni de omor în public, în parcarea unui local, nu se încadrează tiparului de comitere cu premeditare a infracțiunii care presupune alegerea timpului, locului, modului precum și executarea unor acțiuni, astfel încât să se producă urmarea dorită și se împiedice descoperirea faptei. Instanța conchide că incidentul dintre părți a fost unul spontan, întâlnirea dintre cei doi nu a fost planificată de inculpat, iar agresiunile s-au produs după ce, în prealabil, cei doi s-au certat, adresându-și cuvinte injurioase, victima fiind cea care a venit înspre mașina inculpatului, l-a abordat la discuții și i-a propus să se bată «în parte,». Lovitura cu cuțitul a fost aplicată de inculpat când era căzut la pământ, iar victima se afla peste el și îi aplica lovituri cu pumnii”, se precizează în document.

• Bătaie ”în parte” pentru reglarea de conturi

În legătură cu o posibilă ”provocare” a faptei, magistratul afirmă că din probele care au fost administrate cu privire la derularea incidentului nu rezultă că acțiunile victimei au fost de natură să îi provoace inculpatului o puternică temere care să justifice riposta acestuia în sensul de a-i înfige cuțitul în piept. ”Este adevărat că victima este cea care l-a abordat la discuții pe inculpat și că după discuții contradictorii, tot victima a fost cea care i-a propus să se bată «în parte», aceasta însemnând o bătaie între doi bărbați pentru reglarea unor situații. Însă nu i-a propus să se omoare reciproc sau să folosească obiecte apte sa producă decesul. Victima nu avea cuțit sau alt corp contondent asupra sa, astfel ca inculpatul să se teamă pentru viața sa și să riposteze prin înfigerea cuțitului în pieptul victimei. Analizând proporționalitatea ripostei cu atacul rezultă că inculpatul a ripostat disproporționat, nefiind justificată de o temere puternică acțiunea sa de a-i aplica victimei în piept o lovitură cu cuțitul, respectiv într-o zonă susceptibilă de a provoca lezarea gravă a unor organe vitale, chiar dacă victima l-a lovit cu pumnul anterior. La analizarea acestei situații se are în vedere și faptul că, anterior, cei doi erau într-o stare de tensiune, transmițându-și reciproc mesaje prin cunoscuți care însă nu pot fi situate nici în contextul unei premeditări a faptei, dar nici în contextul unei provocări din partea victimei care să atenueze săvârșirea infracțiunii de omor comisă de inculpat”, se afirmă în motivare.

În concluzie, instanța a aplicat o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege, care, redusă cu o treime pentru că inculpatul a recunoscut fapta, înseamnă 13 ani de închisoare. ”S-a avut în vedere că fapta a fost comisă într-o perioadă de creștere a infracțiunilor de omor comise cu violență la nivel național, săvârșite în locuri publice, pentru reglări de divergențe, situație ce a indus o stare de nesiguranță în rândul opiniei publice, ori organele judiciare au menirea să protejeze viața cetățenilor și să prevină asemenea fapte, inclusiv prin aplicarea unor pedepse proporțional dozate în raport de impactul social produs prin infracțiune”, a concluzionat judecătorul de la Tribunalul Alba.




Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes