Știri din zonă
Traseele turistice „Grota lui Turnilă” și „Potecul lui Moș Gheorghe”, din comuna Șugag, vor fi puse în valoare
Consilierii locali din Șugag au aprobat într-o ședință recentă proiectul de marcare a unor trasee turistice de pe raza comunei, respectiv „Grota lui Turnilă” și „Potecul lui Moș Gheorghe”. De implementarea proiectului se vor ocupa angajații Bibliotecii comunale, ai Căminului Cultural și ai Expoziției etnografică din cadrul Primăriei Șugag.

Traseul turistic spre „Grota lui Turnilă” va avea două puncte de plecare: fie pe Valea Mărtiniei, fie pe Valea Groseștilor. Pe aceste două poteci – „Plaiul Mărtiniei” și „Muchia Turnilor”, turiștii vor putea ajunge la obiectivul principal „Grota lui Turnilă”. Coborârea se va putea face tot pe aceleași poteci sau pe drumul comunal de pe „Feții” cu continuarea coborârii pe Valea Groseștilor. Traseul va fi amenajat și semnalizat în conformitate cu legislația în vigoare de către voluntari.
Cheltuielile cu achizițiile materialelor: cablul pentru mâna curentă, panoul solar pentru iluminarea grotei, fierul- beton pentru confecționarea unei balustrade pentru punctul de ”Belvedere”, panourile tematice de informare etc, vor fi sprijinite de către primărie, din bugetul local, în limita a 15.000 de lei.
Traseul turistic „Potecul lui Moș Gheorghe” va porni de la Biserica Ortodoxă Șugag și va continua pe „Calea Vârtoapelor” apoi pe la casa în care s-a născut Moș Gheorghe Pelerinul. Traseul va include și o parte dintre troițele din piatră amplasate pe traseu, în satul Arți, în Poiana Pietri, în Ivăniș și apoi la Curmături, cu finalitate la Mănăstirea de la Țețu. Acest traseu se va putea parcurge pe jos sau cu mașini de teren. Marcarea traseului se va fac cu cheltuieli în limita sumei de 15.000 de lei.
„Realizarea traseelor turistice va pune în valoare bogățiile cultural-istorice şi naturale ale comunei Șugag și implicit, cele naţionale, prin intermediul DN 67 C – Transalpina. Proiectul urmărește valorificarea potențialului turistic și cultural al comunei Șugag, dar şi dezvoltarea economică locală. Traseele sunt publice, fiind destinate tuturor iubitorilor de drumeție, natură și sport. Fluxul de turiști români sau străini va contribui la susținerea şi dezvoltarea turismului pe plan local cât şi la promovarea comunei ca destinație turistică”, explică primarul comunei Șugag, Constantin Jinar.

Știri din zonă
Tragedie pe DN 67C, între Laz și Căpâlna. Un motociclist de 28 de ani din Vințu de Jos a murit după ce s-a izbit de un parapet
Un motociclist în vârstă de 28 de ani, din comuna Vințu de Jos, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs duminică, pe DN 67C, între localitățile Laz și Căpâlna.

Accidentul a fost semnalat prin SNUAU 112 în jurul orei 11:20. Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, tânărul se deplasa cu motocicleta pe direcția Sebeș–Șugag, iar la kilometrul 134 ar fi pierdut controlul asupra vehiculului.
Motocicleta a intrat în coliziune cu parapetul metalic amplasat pe marginea drumului. În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni grave. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, victima nu a răspuns acestora, fiind declarat decesul.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracțiunea de ucidere din culpă.
Știri din zonă
Un tânăr de 28 de ani a decedat, în urma unui acccident rutier produs pe DN 67C, între Laz și Căpâlna
Pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș intervin, duminică, pentru acordarea primului ajutor medical în urma unui accident rutier produs pe DN 67C, între localitățile Laz și Căpâlna.

Potrivit primelor informații, în accident ar fi implicată o motocicletă, iar o persoană ar fi posibil în stare de inconștiență.
La fața locului au fost alocate un echipaj de prim ajutor din cadrul ISU Alba și o ambulanță SAJ, cu medic.
ACTUALIZARE 1: „La locul producerii accidentului se va deplasa și un elicopter SMURD”, a mai transmis ISU Alba.
ACTUALIZARE 2: „Ca urmare a accidentului, a fost declarat decesul unei persoane de sex masculin, aproximativ 28 de ani, fiind efectuate manevrele de resuscitare, însă fară rezultat”, a transmis ISU Alba.
Din Județacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 5 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 9 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 10 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…






















