Actualitate
Tergiversarea dosarului în instanță face ca gruparea „Bologa” din Sebeș să scape de cele mai grave acuzații, din cauza prescrierii faptelor
După zece ani de ”plimbat” dosarul prin instanțe, Gruparea ”Bologa” din Sebeș, judecată pentru infracțiuni de criminalitate organizată, a scăpat de acuzațiile grave din cauza prescrierii faptelor • Doar 4 din cei 20 de inculpați urmează să mai fie judecați pentru spălare de bani într-un dosar separat
Tergiversarea unui dosar de criminalitate organizată pe o perioadă de mai mult de 10 ani a dus, în final, la achitarea inculpaţilor pentru cele mai grave infracţiuni, pentru care, în două rânduri, s-au aplicat pedepse de zeci de ani de închisoare. Din 20 de inculpaţi, doar 4 ar urma să mai fie judecaţi pentru spălare de bani.
Membrii grupării au fost trimiși în judecată în 2008 pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat, complicitate la furt calificat, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, însă au fost achitați de cea mai mare parte a infracţiunilor datorită prescrierii faptelor.
Aşa-zisa grupare ”Bologa”, specializată în furt de fier vechi, a acţionat în judeţele Alba, Hunedoara şi Mehedinţi. Dosarul a trecut de patru ori de instanţa de fond şi a fost returnat tot de atâtea ori pentru a fi rejudecat. În 2011, membrii grupării au fost condamnaţi la un total de 76 de ani de închisoare, iar în 2016, la a doua rejudecare, au primit 65 de ani de închisoare.
Ultima decizie a fost pronunţată în 18 aprilie 2018 la Tribunalul Harghita, unde a fost strămutat dosarul de la Alba Iulia, în 2009. Instanţa a stabilit încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale privindu-i pe inculpaţi. Doar pentru 4 dintre aceştia s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea judecăţii pentru infracţiunea de spălare a banilor. Este vorba despre cei mai importanţi membri ai grupării: Bologa Petru, Bologa Petru Răzvan şi Bologa Maria, toţi din Alba, respectiv Zamfira Mihai din Mehedinţi. La percheziţiile din urmă cu 10 ani au fost ridicate în vederea cercetărilor aproximativ 12 tone de materiale neferoase, patru autoturisme şi autoutilitare, arme albe, bijuterii din aur, 50.000 de lei în numerar, acte financiar-contabile şi evidenţele duble întocmite de inculpaţi. Prejudiciul total produs firmelor păgubite a fost calculat la mai multe milioane de lei, bani care nu vor mai putea fi recuperaţi tot din cauza motivului de prescriere.
Prima sentinţă în dosar a fost pronunţată în 2011, iar a doua în 2013, 8 inculpaţi fiind condamnaţi la închisoare, iar 13 – achitaţi (76 ani). Ultima hotărâre, din iulie 2016, a schimbat radical situaţia, 20 de inculpaţi fiind condamnaţi cu pedepse cuprinse între 1 ani şi 4 luni, respectiv 8 ani de închisoare (65 de ani). O singură persoană a fost achitată. Decizia a fost contestată de inculpaţi, iar dosarul a ajuns pentru a treia oară la Curtea de Apel Tîrgu Mureş. În 13 octombrie 2017, această instanţă a decis din nou să trimită dosarul pentru rejudecare la Tribunalul Harghita. Aceeaşi decizie a fost luată şi în legătură cu cauza în care s-a judecat separat latura civilă şi care a fost reconexat cu dosarul penal. În 17 aprilie, Tribunalul Harghita a constatat prescrierea faptelor cele mai grave. Hotărârea instanţei de fond poate fi contestată la Curtea de Apel Tîrgu Mureş.
”Admite cererea parchetului privind schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaţilor. Încetează procesul penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale privindu-i pe inculpaţi (cu excepţia inculpaţilor B.P., B.P.R., B.M. şi Z.M.) pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, mai puţin pentru infracţiunea de spălare de bani. Încetează procesul penal privindu-l pe inculpatul R.I.F., pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, ca urmare a decesului acestuia. Constată prescrisă acţiunea civilă promovată de părţile civile. Dispune disjungerea cauzei privindu-i pe inculpaţii B.P., B.P.R., B.M. şi Z.M., pentru acesta din urmă doar în privinţa infracţiunii de „spălare a banilor”, în vederea continuării procesului penal”, se susţine în dispozitivul deciziei de la Tribunalul Harghita.
Gruparea cu ”sediul” central în municipiul Sebeş era specializată în furt de fier vechi din societăţi comerciale şi a acţionat timp de mai mulţi ani pe raza judeţelor Alba, Hunedoara şi Mehedinţi. A fost anihilată în noiembrie 2007. 14 persoane din judeţele Alba, Hunedoara şi Mehedinţi, acuzate de săvârşirea infracţiunilor de iniţiere, constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, furt calificat, complicitate la furt calificat, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, au fost reţinute de poliţişti și procurori.
În final au fost trimise în judecată, în anul 2008, 21 de persoane. Uzina Mecanică Cugir, 3Fan Construct SRL Sîntimbru, Sews România SRL, Fidax Impex SRL Alba Iulia, ANAF şi Bulbucan SRL Cugir s-au constituit părţi civile în dosar. Pe latura civilă s-a decis, la un moment dat, confiscarea de la liderii reţelei a sumei de circa 6 milioane de lei.

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…




















