Sport
Șurianu Sebeș a transferat până acum nu mai puțin de 9 jucători. Echipa secundă va fi înscrisă în Liga a V-a
Şurianu Sebeş este pusă pe fapte mari şi pe lângă campania impresionantă de transferuri de până acum care îi conferă statutul de favorită la promovarea în Liga a 3-a îşi va înscrie echipa secundă în liga a V-a, în ideea de a oferi jocuri fotbaliştilor de perspectivă din efectiv care nu vor „prinde” prima echipă.
După modelul altor cluburi din Alba precum Industria Galda, Viitorul Sântimbru sau Mureşul Vinţu, formaţia din „Arini” este preocupată pentru edificarea unei piramide fotbalistice, această decizie fiind o premieră pentru clubul din Sebeş.
De această echipă se va ocupa antrenorul Raul Oargă, cel care a colaborat cu Mihai Manea în stagiunea trecută în Liga a IV-a. „Mi-am dat acordul de principiul pentru a mă ocupa de această echipă, mai sunt câteva lucruri de pus la punct, dar în linii mari aş accepta oportunitatea”, a precizat Raul Oargă, fostul secund al lui Manea.
• 9 transferuri şi nu se opresc aici!
Pe banca tehnică a pretendentei la eşalonul terţ va sta cuplul Mihai Manea – Doru Oancea, aceştia având la dispoziţie 9 jucători înregimentaţi în această perioadă: N. Bănică, Iclănzan (Mureşul Vinţu), Oniche, Potopea Bălaş, M. Cristea, Cl. Oara (Performanţa Ighiu), M. Neagu şi Şuteu (Metalurgistul Cugir). Un alt nume pe lista achiziţiilor este apărătorul de bandă stânga Cr. Ivaşcu (Viitorul Sântimbru), cluburile demarând deja negocierile. „Am făcut tot felul de calcule, iar aceasta e cea mai bună variantă. O să fie 7-8 jucători în fiecare etapă ce nu vor prinde lotul, la aceştia se mai adaugă tineri, şi e bine ca fotbaliştii să aibă jocuri în picioare într-un campionat”, a comentat Armando Popescu, oficialul Şurianului Sebeş.

Sport
„Leii”, a doua înfrângere consecutivă: Viitorul Sântimbru – CSM Sebeș 2-1 (1-0)
CSM Sebeș a suferit cea de-a doua înfrângere consecutivă, din actuala ediție a SuperLigii Alba, scor 1-2 (0-1), în fața campioanei Ligii a IV-a Alba, Viitorul Sântimbru.

Pentru gazde de au marcat Nistor (min. 24) și Borșoi (min. 58) iar pentru CSM Sebeș E. Vlad (min. 63).
Sport
Leii, prima înfrângere din actuala ediție a SuperLigii Alba: Industria Galda – CSM Sebeș 3-2 (2-0)
Confruntare spectaculoasă între primele două clasate, în ultima etapă a turului SuperLigii Alba, încheiată cu victoria Industriei Galda de Jos, care s-a impus cu 3-2 (2-0) în fața formației CSM Sebeș, pregătită de antrenorii Doru Oancea și Alexandru Aldea.

Gazdele au început în forță și au lovit de două ori în prima repriză, prin Biro (min. 7) și Baghiu (min. 24), stabilind scorul pauzei, 2-0. Avantajul obținut rapid s-a dovedit decisiv în economia partidei, chiar dacă oaspeții au revenit ulterior în joc.
CSM Sebeș a fost aproape de gol în minutul 38, când B. Găldean a trimis în bară, iar după pauză a reușit să reducă din diferență prin același jucător, în minutul 61. Imediat după o nouă ocazie importantă a oaspeților, când M. Cristea a nimerit bara în minutul 70, Industria a lovit pe contraatac și și-a refăcut avantajul de două goluri prin Gadzhymuradov.
Sebeșenii nu au renunțat la luptă și au relansat finalul întâlnirii în minutul 83, când M. Găldean a transformat o lovitură de pedeapsă. În prelungiri, mai exact în minutul 90+2, B. Găldean a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene, iar Industria a reușit să păstreze avantajul minim până la fluierul final.
În urma acestui succes, Industria Galda își consolidează poziția de lider și va disputa următoarele două partide pe teren propriu, în timp ce CSM Sebeș, care în urma acestei înfrângeri a coborât pe locul al treilea al SuperLigii Alba, va avea parte de două deplasări consecutive.
Din Județacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 12 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…

















