Actualitate
Șoferul care a lovit ieri, la Petrești, țeava de gaze și-a abandonat familia în mașină. Acesta era băut și a fost reținut de polițiști
Patru persoane au fost rănite ieri, la Petrești, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de o țeavă de gaze, accidentul fiind urmat de un incendiu.
Șoferul a fugit şi şi-a lăsat copiii şi iubita blocaţi în autoturismul care risca să se aprindă. Mai mulţi martori şi-au pus vieţile în pericol pentru a ajuta victimele. Intervenţia a fost surprinsă în imagini care vă pot afecta emoţional.
Patru oameni au fost captivi în maşina care risca să se aprindă. Printre ei, şi doi copii de 9, respectiv 13 ani. La niciun metru distanţă, erau flăcări uriaşe. Iar în zonă era pericol de explozie.
Un martor a surprins intervenţia impresionantă. Până la sosirea pompierilor, mai mulţi şoferi încearcă să scoată victimele din autoturism. Iar pentru asta, și-au pus vieţile în pericol.
Poliţiştii spun că accidentul a fost provocat chiar de tatăl celor doi copii, un bărbat fără permis de conducere, care era aproape de comă alcoolică. După ce a lovit ţeava de gaze din dreptul localităţii Petreşti, a fugit pe un câmp din apropiere. Şi-a abandonat în maşină întreaga familie: copiii, iubita şi fostul cumnat.
Negrilă Dragoş, Serviciul Rutier, IPJ ALBA: Conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fiind identificat ulterior. În urma accidentului, a mai rezultat vătămarea corporală a altor patru persoane, pasageri în autoturism.
Bărbatul a fost reţinut 24 de ore şi este cercetat pentru patru infracţiuni. Chiar şi aşa, judecătorii au decis să-l lase în libertate.

Actualitate
1-3 septembrie 2026: Ședințe de tragere cu muniție de război la poligonul „Râpa Roșie”. Populația, avertizată să evite zona
Poligonul „Râpa Roșie” din zona Sebeș va găzdui, în perioada 1–3 septembrie 2026, ședințe de tragere cu muniție de război, la care vor participa cadrele UM 01760 Sebeș.

Activitățile militare sunt programate zilnic în două intervale orare, respectiv 09:00–12:00 și 14:30–20:30.
Pe durata desfășurării ședințelor de tragere, populația civilă este avertizată să evite, pe cât posibil, deplasarea și desfășurarea de activități în zona poligonului, pentru prevenirea unor eventuale accidente sau incidente.
Persoanele care ajung în apropierea zonei sunt rugate să respecte cu strictețe regulile și măsurile de siguranță, precum și indicațiile autorităților și ale personalului militar.
Actualitate
Proiect dedicat păstrării patrimoniului cultural al localității Lancrăm, derulat de cinci tineri
Cinci tineri din Lancrăm, cu sprijinul și îndrumarea Asociației „Prolanc”, derulează, în perioada 1 august 2026 – 31 iulie 2027, proiectul „Zestrea din Lancrăm – Recuperarea identității tăcute prin solidaritate între generații”.

Proiectul de solidaritate este implementat prin programul Corpul European de Solidaritate (ESC) și beneficiază de o finanțare europeană în valoare totală de 9.204 euro.
Inițiativa urmărește identificarea și realizarea unui inventar digital al icoanelor pe sticlă pictate de vechii iconari din Lancrăm, precum și identificarea și reproducerea unor modele autentice de cusături și costume populare specifice satului.
Totodată, demersul își propune să contribuie la consolidarea identității locale, prin facilitarea dialogului între generații, promovarea incluziunii și susținerea egalității de șanse, fiind dedicat exclusiv salvgardării moștenirii culturale a comunității din Lancrăm.
Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 5 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 9 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 10 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…




















